patriarhul > Mesaje > Botezul și Pocăința - porți ale Împărăției cerurilor

Botezul și Pocăința - porți ale Împărăției cerurilor


Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului)


'În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul, care zice: 'Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit'. De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor.' (Matei 4, 12-17).

'Nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții.' (Romani 6, 3-4)


Cuvintele 'Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor' (Matei 4, 17) sunt, de fapt, cuvintele prin care Hristos Domnul începe propovăduirea Evangheliei Sale.


Aceleași cuvinte le întâlnim și în predica Sfântului Ioan Botezătorul, care cuprindea însă și multe amenințări. De pildă, el vorbește ascultătorilor despre securea care stă la rădăcina copacului să-l taie dacă nu aduce roadă, referindu-se astfel la judecata sau la pedeapsa divină pentru cei care nu-și schimbă viața lor păcătoasă. Deci, Sfântul Ioan Botezătorul cheamă la pocăință folosind un limbaj sever, de responsabilizare maximă a oamenilor.


Mântuitorul Iisus Hristos cheamă și El pe oameni la pocăință, însă le vorbește mai mult despre dobândirea vieții veșnice din Împărăția cerurilor a cărei prezență o descrie folosind parabole sau simboluri: comoară, aluat, grăunte de muștar etc. Împărăția cerurilor despre care vorbește Mântuitorul Iisus Hristos nu se află doar în ceruri, ci acum ea vine pe pământ, printre oameni, fiind cuprinsă în Hristos Însuși. Hristos este Împărăția cerurilor coborâtă printre oameni, deoarece El este Împăratul cerurilor, iar unde este El prezent, acolo este prezent și Tatăl împreună cu Duhul Sfânt. Deci, în și prin Hristos, Împărăția Preasfintei Treimi se descoperă oamenilor, mai ales în timpul Botezului Domnului la Iordan. Duminica după Botezul Domnului ne învață de fapt că atât Nașterea Mântuitorului Hristos, cât și Botezul Domnului ne descoperă apropierea Împărăției lui Dumnezeu de oameni, începând cu zămislirea și nașterea ca Om a Fiului lui Dumnezeu, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și continuând cu lucrarea Lui mântuitoare în lume. Astfel, în mod mai clar, se vede legătura între lumina venirii lui Hristos în lume și lumina descoperirii Împărăției Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt cu prilejul Botezului lui Iisus în apele Iordanului.


Prin îndemnul sau chemarea Mântuitorului Iisus Hristos: 'Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor' (Matei 4, 17), Evanghelia de astăzi ne face atenți asupra legăturii care există între Taina Botezului și Taina Pocăinței ca porți de intrare a oamenilor în Împărăția cerurilor.


În Taina Sfântului Botez, omul primește iertarea păcatelor, harul înfierii și puterea de a se lupta cu păcatul. Prin Botez se iartă păcatele care au fost săvârșite până în acel moment și se dăruiește o putere a lui Dumnezeu ca omul să poată birui ispitele. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos, îndată după Botezul Său în Iordan, Se luptă cu ispitele lăcomiei care vin de la diavol: ispita de a înlocui pe Dumnezeu cu lumea materială, ca și când omul ar fi doar o ființă biologică, nu și spirituală; ispita de a stăpâni lumea exterioară, pierzându-și însă libertatea interioară a sufletului care vine din comuniunea omului cu Dumnezeu; și ispita slavei deșarte sau a afirmării omului prin orgoliu (cf. Matei 4, 1-11; Marcu 1, 13; Luca 4, 2-13).


Iar în partea finală a vieții Sale pământești, Hristos respinge ispitele durerii, pregătite de puterile diavolești ascunse în oamenii care Îl urau pe nedrept pe Hristos și încercau să-L ducă la neascultare față de Dumnezeu și la ură față de oameni. Însă, prin smerită ascultare față de Dumnezeu până la moarte (cf. Luca 23, 46; Filipeni 2, 4-10; Romani 5, 19) și prin iertarea greșelilor dușmanilor Săi (cf. Luca 23, 34), Hristos Domnul a biruit puterile demonice și 'le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce' (Coloseni 2, 15), transformând astfel moartea ca plată (pedeapsă) a păcatului neascultării în moarte ca iubire față de Dumnezeu prin ascultare de El și iubire față de oameni prin iertarea lor.


Iar pentru că iubirea smerită a lui Hristos ca om a fost mai tare decât păcatul și moartea, Dumnezeu L-a înviat din morți și I-a dăruit viață și slavă veșnică (cf. Filipeni 2, 4-10). Iubirea aceasta smerită și preaslăvită a lui Hristos Cel Răstignit și Înviat se dăruiește omului prin harul Sfântului Botez, pentru ca omul care se unește cu Hristos să poată birui păcatul și răutatea demonilor și să dobândească viața veșnică în slava Preasfintei Treimi. Astfel, Botezul este Taina prin care omul se leapădă de Satana și se unește cu Hristos.


Deci, prin mărturisirea dreptei credințe și prin Sfântul Botez se iartă omului păcatul strămoșesc și toate păcatele făcute până la Botez, se dăruiește harul înfierii și arvuna învierii, întrucât el trece de la existența fără Hristos la viața cu Hristos și în Hristos, Care a zis: 'Cel ce crede în Mine chiar dacă va muri (cu trupul) viu va fi (cu sufletul) ' (Ioan 11, 25).


Întrucât la Botezul Domnului în apele Iordanului S-a arătat Sfânta Treime, adică Tatăl a mărturisit că Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este Fiul Său Cel iubit, iar Duhul Sfânt a întărit acest cuvânt adevărat al Tatălui (cf. Matei 3, 13-17), Botezul creștin se săvârșește în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Astfel, prin Botezul în apă și în Duh, omul credincios reface legătura sa de viață și iubire eternă cu Sfânta Treime, deoarece a fost creat după chipul Preasfintei Treimi când Dumnezeu a zis: 'Să facem om după chipul și asemănarea Noastră' (Facere 1, 26).


Prin Botezul în apă și în Duhul Sfânt ca unire cu Hristos Cel Răstignit și Înviat, omul primește nu numai iertarea păcatelor, ci și harul înfierii, întrucât 'celor câți L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut' (Ioan 1, 12-13). În acest sens, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: 'Nimeni să nu creadă că Botezul dă numai iertarea păcatelor, după cum era botezul lui Ioan, adică 'botezul spre iertarea păcatelor'; dimpotrivă, Botezul dă și harul înfierii†¦'.1


Apa Botezului a fost numită de unii Sfinți Părinți nu numai icoană a mormântului lui Hristos, ci și 'sânul maternal' al Bisericii, din care se nasc fiii ei duhovnicești: '†¦acea apă mântuitoare v-a fost și mormânt, și mamㆦ'.2


'În Botez, zice Teodor de Mopsuestia,apa devine un sân pentru cel care se naște, iar harul Duhului (Sfânt) formează pe cel care este botezat pentru a doua naștere.' 3


Iar această înfiere baptismală are ca scop mântuirea omului, adică învierea lui din păcat și pregătirea lui pentru învierea cea de obște și pentru viața veșnică.
De aceea, la sfârșitul Simbolului credinței, rostit de trei ori înainte de Botez, se spune: 'Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor și aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie.'


Prin mărturisirea dreptei credințe și prin harul Sfântului Duh primit la Sfântul Botez, Hristos locuiește în inimile celor botezați (cf. Efeseni 3, 17-18) și îi pregătește pentru învierea cea de obște și pentru viața veșnică (cf. Romani 6, 22-23; Ioan 6, 40 și 47).


Așadar, renașterea spirituală a omului păcătos începe cu Sfântul Botez în numele Preasfintei Treimi, când noul botezat primește iertarea păcatului strămoșesc și a păcatelor personale săvârșite (în cazul în care cel botezat este adult) până în momentul Botezului. Acesta se săvârșește o singură dată, fiindcă 'este un Domn, o credință, un Botez' (Efeseni 4, 5). Botezul nu se repetă, dar se reînnoiește prin Taina Pocăinței sau Taina Mărturisirii și iertării păcatelor, numită și 'botezul lacrimilor'. Dacă Botezul propriu-zis, în apă și în Duhul Sfânt, se săvârșește o singură dată, 'botezul lacrimilor' sau Sfânta Taină a Pocăinței se săvârșește cât mai des, pentru ca omul să se curățească de păcatele săvârșite după Botez și să se poată împărtăși, fără de osândă, cu Trupul și Sângele lui Hristos, ca să dobândească viața veșnică. În acest sens, Sfântul Ioan Scărarul spune că primind Botezul în copilărie 'ne-am întinat după aceea; însă prin acesta (botezul lacrimilor) l-am curățit și pe acela. Dacă acesta nu s-ar fi dăruit de Dumnezeu oamenilor din iubire de oameni, cu adevărat rari ar fi cei ce se mântuiesc'.4 Același Părinte duhovnicesc spune că 'pocăința este aducerea înapoi (împrospătarea) a Botezului. Pocăința este învoiala cu Dumnezeu pentru a doua viață. Pocăința este cumpărătoare a smereniei. Pocăința este necontenita renunțare la nădejdea vreunei mângâieri (consolări) trupești. Pocăința este gândul osândirii de sine și îngrijirea neîngrijată de sine. Pocăința este fiica nădejdii și tămăduirea deznădejdii. Cel ce se pocăiește se osândește pe sine, dar scapă neînfruntat. Pocăința este împăcarea cu Domnul prin lacrimi și prin lucrarea cea bună a celor potrivnice păcatelor. Pocăința este răbdarea de bunăvoie a tuturor necazurilor. Cel ce se pocăiește este pricinuitorul pedepselor sale. Pocăința este asuprirea tare a pântecelui și lovirea sufletului printr-o simțire adâncă'.5


Pocăința sinceră cu regret și lacrimi pentru păcatele săvârșite aduce iertarea păcatelor și mântuirea sufletului. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: 'Plânge și tu, deci, păcatul și nu îl plânge așa, oricum, la întâmplare, sau numai de ochii lumii, ci plânge-l cu amar, ca Petru. Varsă lacrimi din adâncul inimii, ca Domnul, cuprins de milă pentru tine, să-ți ierte păcatul. Căci este îndurător; El Însuși a spus: 'Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să se pocăiască și să trăiască (Iezechiel 18, 23)'. Cere de la tine o osteneală mică și îți dăruiește lucruri mari; caută să-i dai un prilej ca să-ți hărăzească ție cămara mântuirii' (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii despre pocăință 3, 4).


Unde aleargă omul pentru a-și mărturisi păcatele și pentru a pune începutul cel bun în viața lui? La Biserica lui Hristos:


'Ai păcătuit? Vino în Biserică și șterge păcatul tău. Ori de câte ori cazi pe un drum, tot de atâtea ori te și ridici; astfel, ori de câte ori păcătuiești, de atâtea ori să te și pocăiești. Nu deznădăjdui, nu fi nesârguincios, ca să nu-ți pierzi nădejdea în bunătățile cerești care s-au pregătit pentru noi. Și chiar dacă și la bătrânețe ai păcătuit, pocăiește-te și vino în Biserică. Aici este spital, nu tribunal. Aici se dă iertare, nu ți se cere a răspunde pentru păcate. Spune-I lui Dumnezeu: 'Ție unuia am greșit și rău în fața Ta am făcut' (Psalmul 50, 4), și te va ierta. Arată-I pocăință și te va milui.' (Sfântul Ioan Gură de Aur - Omiliile despre pocăință).


În a treia rugăciune, de dezlegare a păcatelor, din Rânduiala Sfintei Taine a Spovedaniei sau a Mărturisirii, preotul duhovnic rostește următoarele cuvinte: '...împacă-l și-l unește pe dânsul cu sfânta Ta Biserică în Iisus Hristos - Domnul nostru†¦' (Molitfelnic, Slujba Mărturisirii), iar în rugăciunea de dezlegare a tuturor păcatelor, arhiereul sau preotul duhovnic spune: '†¦și-i învrednicește pe dânșii fără de osândă a se împărtăși cu înfricoșătoarele și nemuritoarele Tale Taine†¦' (Molitfelnic, Rugăciunea pentru iertarea tuturor păcatelor†¦). Deci, pocăința, înțeleasă ca schimbare a vieții păcătoase și mărturisire a păcatelor în fața preotului duhovnic în Taina Sfintei Spovedanii, este împăcarea omului cu Dumnezeu și cu Biserica Lui, urmată de împărtășirea cu Sfintele Taine, care este unirea desăvârșită a omului cu Dumnezeu.


Pocăința aduce pace sfântă și bucurie binecuvântată în sufletul omului iertat de păcate, dar și în ceruri. În acest sens, Hristos-Domnul spune că 'în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință' (Luca 15, 7) sau 'se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește' (Luca 15, 10).


Avem, așadar, convingerea că asemenea unei ploi line care cade pe un pământ pârjolit de secetă și-l face roditor, tot așa lacrimile pocăinței aduc bucurie în cer și pe pământ, când în sufletul păcătosului bolnav de păcate și pustiit de patimi se pogoară harul iubirii iertătoare a lui Dumnezeu.


Întrucât în viața aceasta pământească omul este supus permanent ispitelor de tot felul, pocăința trebuie să fie o constantă a vieții creștine, o permanentă curățire de păcatele săvârșite cu gândul, cuvântul și fapta, pentru a dobândi mântuirea și sfințenia ca daruri ale lui Dumnezeu. Pocăința adevărată este o lucrare tainică, de renaștere în dureri a omului, adică de înnoire interioară a sufletului, de răstignire a păcatului din om și de înviere duhovnicească a legăturii sale cu Dumnezeu, de creștere spirituală în iubire smerită și sfântă. Așa cum plantele cresc și florile înfloresc fără să facă zgomot, tot așa și creșterea duhovnicească în virtuți, ca rod al pocăinței, este una tainică, pașnică, smerită și luminată de Duhul Sfânt.


Așadar, atât Sfânta Taină a Botezului, cât și Sfânta Taină a Pocăinței sunt izvoare de lumină și bucurie pentru viața creștină. Să nu uităm niciodată că am fost botezați în numele, lumina și iubirea Preasfintei Treimi și că în tot timpul vieții noastre trebuie să preaslăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, prin gând și cuvânt, prin rugăciune și fapte bune. Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos ca să ne ajute să primim Evanghelia Sa ca fiind Evanghelie a iubirii și vieții veșnice din Împărăția Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, să ne pregătim cât mai des, prin pocăință și fapte bune, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine ale Bisericii prin care pregustăm bucuria vieții veșnice din Împărăția cerurilor, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. Amin.


†  Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


note


1 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Cateheza a II-a mistagogică, 5, E.I.B.M.B.O.R., București, 2003, p. 349.


2 Idem, Cateheza a II-a mistagogică, 4.


3 Teodor de Mopsuestia, Omilii catehetice, 14, 9; cf. Olivier Clément, Sources. Les mystiques chrétiens des origines. Textes et commentaires, Paris, Stock, 1992, p. 95.


4 Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul VII, 8, în Filocalia românească, vol. IX, Ed. Humanitas, București, 2011, p. 154.


5 Idem, Cuvântul V, 2, p. 128.

Foto Evenimente
Anul omagial - 2018
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod