patriarhul > Mesaje > Călăuză pentru Ziua Domnului

Călăuză pentru Ziua Domnului


Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul aniversării a 10 ani de apariție neîntreruptă a săptămânalului „Lumina de Duminică”, 16 octombrie 2015:

 

Anul acesta (2015), săptămânalul Patriarhiei Române, Lumina de Duminică, împlinește 10 ani de apariție neîntreruptă. Primul număr a fost publicat în 16 octombrie 2005, ca supliment de week-end al Ziarului Lumina, primul cotidian creştin din România, lansat la Iaşi în ziua de 7 februarie 2005. Lumina de Duminică îşi începea activitatea cu un număr special, dedicat sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.

 

Printre articolele acelei prime ediții se numără și proclamarea canonizării Sfântului Mitropolit Dosoftei al Moldovei, ierarh misionar și cărturar de seamă, prin acest gest simbolic, deschizându‑se şi mai mult perspectiva culturală și duhovnicească a ziarului. Tot atunci, pentru prima dată în istoria Ortodoxiei românești, o părticică din moaștele Sfântului Apostol Pavel, considerat patronul spiritual al jurnaliștilor, era adusă în cetatea Sfintei Parascheva, pentru câteva zile. Pilda misionară și mărturisitoare a Apostolului neamurilor avea să rămână ca o lumină călăuzitoare pentru vocația noii publicații de spiritualitate și atitudine creștină, pregătită pentru misiune în rândul credincioșilor din toate zonele țării, dar și din diaspora, care se bucură de articolele oferite prin intermediul ediţiei online a săptămânalului.

 

Cum orice lucrare importantă din viața Bisericii a stat dintotdeauna sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu, aducând rod bogat spre folosul și zidirea sufletească a credincioșilor, în cele peste 500 de numere apărute până acum, frumusețea gândirii teologice, profunzimea meditației duhovnicești și dinamica actualității culturale și sociale din perspectivă creștină și‑au găsit loc aici, la sfârşit şi la început de săptămână, pentru a întâmpina întrebările cititorilor care în ziua de duminică se apleacă asupra unor subiecte de spiritualitate creștină altfel decât în cursul săptămânii. Însoţind cotidianul Ziarul Lumina, săptămânalul Lumina de Duminică a apărut ca o necesitate pentru păstrarea unui echilibru între ritmul alert al evenimentelor zilnice și reperele statornice ale sărbătorilor, popasuri duhovnicești din viața Bisericii.

 

De‑a lungul anilor, păstrându‑și specificul, săptămânalul s‑a îmbogățit prin diversitatea temelor. De la rubricile „editorial” și „invitatul săptămânii” la interviuri, reportaje, documentare și analize cu un conținut dinamic și ancorat în realitățile societății actuale, săptămânalul propune cititorilor atât reflecția teologică sau cugetarea duhovnicească, cât și mesajul plin de lumină al unor personalități din viața culturală românească. Începând din 2007, o noutate absolută în orizontul publicațiilor din România o constituie prezența neîntreruptă a predicii la Evanghelia fiecărei duminici. Printre cei care au tâlcuit textele evanghelice de‑a lungul anilor se numără cadre universitare de la facultățile de teologie din țară și din străinătate, în perioada 2009‑2012 contribuind și noi personal, cu multă bucurie, la această rubrică foarte folositoare și căutată în special de preoți.

 

O componentă importantă a săptămânalului o reprezintă dialogul dintre religie, filosofie și știință concretizat în abordări interdisciplinare de mare actualitate. Începând cu anul 2006, rubrica Religie și știință a adus în atenţie articole dintre cele mai variate, tratând subiecte fascinante privind lumea microcelulară, legile care acţionează în univers sau cele mai recente descoperiri din domeniul astronomiei. Punând în dialog teologia cu știința, această rubrică a adus de fiecare dată perspective noi cu privire la viață și la lumea în care trăim, la frumusețea și ordinea Creației, fiind de un real interes mai ales pentru publicul specializat în acest domeniu, dar şi pentru tineretul, care, bulversat de provocările modernităţii, se află în faţa unor întrebări ce depăşesc puterea lui de abstractizare sau de explicitare prin „teorii științifice”. Astfel, tineretului i se poate deschide un alt mod de a înțelege existența universului, unul în care providenţa lui Dumnezeu devine evidenţă sau sens al existenţei.

 

Notabilă este și apariția celor două suplimente lunare care se distribuie împreună cu săptămânalul, Lumina pelerinului cu apariție neîntreruptă din martie 2012 și Lumina literară și artistică, din aprilie 2014. Primul supliment prezintă ofertele de pelerinaje în țară și străinătate, din care cei dornici pot afla informații pentru a vizita locuri deosebite din istoria Bisericii noastre sau din istoria creștinismului în general. Cel de‑al doilea supliment, Lumina literară și artistică, adună în paginile sale interviuri, eseuri, poeme, cronici literare, de film, de teatru și de artă plastică, semnatarii acestora fiind autori contemporani de literatură ce iubesc valorile credinței ortodoxe și transmit prin scrisul lor, implicit sau explicit, un mesaj creștin.

 

La acest moment aniversar prilejuit de împlinirea a 10 ani de apostolat mediatic al săptămânalului ortodox Lumina de Duminică, aducem mulțumire Preasfintei Treimi și pomenim în rugăciune pe toți cei care au ostenit și ostenesc la această lucrare misionară sfântă de cultivare a conștiinței și unității eclesiale românești azi. Aniversarea primului deceniu de apariție neîntreruptă a acestei publicații reprezintă ceasul bucuriei de a vedea roadele cultivate cu iubire smerită, răbdare și jertfelnicie.

 

Având în suflet această bucurie sfântă, felicităm şi binecuvântăm pe toţi ostenitorii, tipografii, susţinătorii şi cititorii săptămânalului „Lumina de Duminică” și ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos – „Lumina lumii“ (Ioan 8, 12) să le dăruiască tuturor sănătate și mântuire, pace și bucurie, precum și mult ajutor în lucrarea lor misionară prezentă şi viitoare.

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto Evenimente
Anul omagial - 2017
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod