documente > Comunicate > Catedrala Mântuirii Neamului - Simpozion (9-10 decembrie 2009)

Catedrala Mântuirii Neamului - Simpozion (9-10 decembrie 2009)

Prezentarea publică a principiilor de proiectare ilustrate în tema stabilită de beneficiar, a caietului de sarcini și a criteriilor de selecționare a proiectantului
 - Simpozion la Palatul Patriarhiei, 9-10 decembrie 2009 -
     În zilele de 9 și 10 decembrie 2009, ora 10.00, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna – „Teoctist Patriarhul”, sub înaltul patronaj al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,Sectorul „Monumente și Construcții Bisericești”al Patriarhiei Româneorganizeazăsimpozionul „Prezentarea publică a principiilor de proiectare ilustrate în tema stabilită de beneficiar, a caietului de sarcini și a criteriilor de selecționare a proiectantului”.
     Simpozionul are ca scop consultarea cu arhitecți și ingineri specialiști în vederea definitivării soluției de proiectare pentru noua Catedrală Patriarhală – „Catedrala Mântuirii Neamului”. Cu acest prilej vor fi supuse dezbaterii „caietul de sarcini” și „criteriile de selecționare” a viitorului proiectant pentru Ansamblului arhitectural „Catedrala Mântuirii Neamului”.
     Cei interesați vor putea accesa pe site-ul Patriarhiei Române: www.patriarhia.ro. „Tema ilustrată” stabilită de beneficiar, partiurile de arhitectură, volumetria și expresia plastică ale noii Catedrale.
     Vă rugăm să confirmați participarea și totodată să ne transmiteți punctul dumneavoastră de vedere, în scris, referitor la tematica supusă dezbaterii la acest simpozion, prin fax: (021) 406.71.80, sau e-mail: mcbpatriarhia@yahoo.com, până la data de 02.12.2009. Pentru lămuriri suplimentare, puteți contacta Sectorul „Monumente și Construcții Bisericești” la nr. de tel/ fax: (021)406.71.80 sau e-mail: mcbpatriarhia@yahoo.com .
     Vă mulțumim anticipat pentru participare,  
     Dr. Ing. Eugeniu Iordăchescu       Pr. Gheorghe Ispas      Dr. Arh. Nicolae Vlădescu
           Consilier Patriarhal                  Consilier Patriarhal          Consilier Patriarhal

Tema ilustrată și Caietul de sarcini - "CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod