galerie-foto-2014 > Octombrie > Congres Internațional de Teologie la Bucureşti (6 octombrie 2014)

Congres Internațional de Teologie la Bucureşti (6 octombrie 2014)

 

La Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” au debutat luni, 6 octombrie 2014, lucrările Congresului Internațional „Sensurile și importanța Sfintei Taine a Spovedaniei și ale Sfintei Taine a Împărtășaniei în teologia, spiritualitatea și misiunea ortodoxă contemporană”. Lucrările congresului au fost deschise de Patriarhul României.

 

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat celor prezenţi cuvântul intitulat Sfânta Spovedanie și Sfânta Euharistie – izvoare ale bucuriei și vieții veșnice, din care redăm un fragment: „Din păcate, omul secularizat a pierdut pacea şi bucuria sufletului tocmai pentru că a pierdut practica rugăciunii ca respiraţie a sufletului în prezența harică a iubirii milostive a lui Dumnezeu. Este semnificativ faptul că venirea lui Hristos pe pământ ca om începe cu vestirea bucuriei: ,,Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Luca 2, 10), iar înălțarea Sa la cer se încheie cu bucuria binecuvântării lui Hristos dăruită ucenicilor Săi şi prin ei Bisericii Sale întregi: ,,Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca24, 52). Însă, această bucurie nu poate fi definită și analizată în mod discursiv, ci împărtășită în comuniunea de viață a Bisericii lui Hristos care trăieşte din prezenţa Sa harică în comunitatea eclesială aflată în rugăciune (cf. Matei 28, 20). Din acest motiv, trebuie să depășim o raportare individualistă față de Taina Spovedaniei și față de Taina Euharistiei, redescoperind dimensiunea eclesială a lor ca izvoare de bucurie, de sfințire şi de creștere spirituală a comunității eclesiale în comuniune”.

 

La deschiderea festivă a congresului a participat și Ministrul Educației, dl. Remus Pricopie, care a vorbit despre rolul credinței și al Bisericii în dezvoltarea socială, culturală și științifică a societății.

 

„Prin prezența Bisericii și a misiunii sale alături de om, între oameni și prin Sfintele Taine ale Spovedaniei și Euharistiei se deschide ca accesibilă o cale către sine și către Dumnezeu care înnobilează omul și oferă o nouă șansă la vindecarea sufletească, pace, sfințire, refacerea legăturii cu cei din jur și cu Dumnezeu, mântuire. Între material și spiritual, între veșnicie și efemeritate, iată alegerile între care ne consumăm existența. Între aceste polarități avem opțiunea Sfintelor Taine care ne vor revela întotdeauna în mod corect modul în care omul se poate înălța, autodepășindu-se în drumul spre mântuire”, a spus Ministrul Culturii, Remus Pricopie, potrivit RADIO TRINITAS.

 

Un scurt mesaj a fost adresat și de dl. Mihnea Cosmin Costoiu, Ministru Delegat pentru Învățământul Superior.

 

„Sunt aici pentru a vă transmite atât personal cât şi instituţional faptul că vă suntem alături şi că şi în accepţiunea noastră şi mai ales în accepţiunea muncii noastre educaţia însăşi are rolul de raportare a fiinţei la acele valori universale la care aspirăm cu toţii şi prin care, sperăm, societatea viitorului va fi o societate mai bună, mai echilibrată, mai aproape de menirea pe care şi-o doreşte. O societate care să ne înveţe constant că iubirea aproapelui, o iubire smerită, o iubire dăruită este şansa sa în ansamblul a societăţii, dar este şi şansa individului ca parte a societăţii”, a spus Ministru delegat pentru Învățământul Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, dl. Mihnea Cosmin Costoiu.

 

Deschiderea festivă a Congresului internațional a fost încheiată de rectorul Universității București, Mircea Dumitru.

 

„Cred că lucrul cel mai important care ne revine nouă astăzi ca educatori este să încercăm pe cât ne stă nouă în putere, fără de îndoială că puterile noastre vor fi sporite cu ajutorul lui Dumnezeu, de a contracara tendinţele actuale spre consumerism, spre plesirism şi mai ales spre o atitudine din ce în ce mai lipsită de dimensiunea sacralităţii şi nu în ultimul rând aceea a unui scepticism care este autodizolvant şi care nu este deloc benefic societăţii. Facultatea de Teologie Ortodoxă fără îndoială este una dintre cele mai însemnate Facultăţi ale Universităţii noastre, sunt 19 Facultăţi şi peste 30.000 de studenţi în Universitatea din Bucureşti, dar prin complexitatea misiunii pe care dvs., o aveţi aici, aceea de a forma suflete, aceea de a educa, aceea de a face cercetar, fără îndoială că misiunea care vă revine nu este una simplă”, a spus Rectorul Universității București, dl. Mircea Dumitru.

 

Congresul este organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educațional, și Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Congresul reuneşte renumiți teologi din țară și din străinătate. În ultima zi a lucrărilor simpozionului, participanții vor vizita Biserica „Sfântul Gheorghe” - Nou, unde se vor închina la moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu.

 

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod