Documente principale

Articole
Codul penal - Împiedicarea exercitării libertăţii religioase
Concursul Național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a VI-a, 2017
Mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic. 25 de ani de la alegerea şi întronizarea Sanctităţii Sale
Patriarhul României l-a felicitat pe Majestatea Sa Regele Mihai I cu prilejul aniversării zilei de naștere
Mesaj de felicitare adresat Patriarhului Teodor al II-lea al Alexandriei. 12 ani de la întronizare ca Întâistătător al Bisericii Alexandriei şi Întregii Africi
Mesaj de condoleanţe adresat familiei PS Mihail al Australiei şi Noii Zeelande
Iubirea martirilor pentru Hristos este mai tare decât teama de moarte
Precizări cu privire la interpretările demersului Coaliției pentru Familie
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, 22-28 octombrie 2016
Îndrumător duhovnicesc al credincioșilor şi bun chivernisitor al bunurilor parohiale – Preotul Ioan-Enache Sibianu
Un creştin evlavios şi înţelept – Petre Vasile Gogescu (1946 – 2016)
Recunoştinţă şi preţuire pentru activitate umanitară exemplară
Cuvânt către pelerini: Întâlnirea cu sfinţii ne aduce bucurie şi binecuvântare în suflet
Posturi clericale vacante în unități penitenciare
Precizare privind conferințele realizate de așa zișii „monahi mărturisitori” aghioriți
Preotul Gheorghe Dragomir (1923 – 2016) – Păstor blând al Bisericii lui Hristos
Legile reparatorii sunt bazate pe dreptate, nu pe dedicaţie privilegiată
Binecuvântare pentru participanții la Congresul Național „Hristos împărtășit copiilor”
Părintele Ioan Baroian (1942 – 2016) – pildă de iubire şi slujire jertfelnică
Preotul Vasile Popescu – Bordeni (1927 – 2016) – misionar devotat al Bisericii lui Hristos
Foto Evenimente
Anul omagial - 2017
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod