galerie-foto-2015 > Februarie > Hirotesii întru duhovnic în Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale (13 februarie 2015)

Hirotesii întru duhovnic în Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale (13 februarie 2015)

 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a hirotesit întru duhovnic, astăzi, 13 februarie 2015, doisprezece preoţi din Arhiepiscopia Bucureștilor. Slujba a fost săvârșită în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.  

 

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Patriarhul României le-a vorbit slujitorilor sfintelor altare despre importanţa slujirii ca părinte duhovnicesc: „Această slujire este de mare importanţă pentru că ea arată o lucrare deosebit de necesară în viaţa Bisericii şi anume creşterea duhovnicească a omului prin mărturisirea păcatelor, împlinirea canonului, prin primirea iertării şi prin începutul bun pe care îl face omul păcătos după ce s-a pocăit. Această slujire de părinte duhovnicesc presupune o cunoaştere temeinică a Sfintei Scripturi, a Tradiţiei Bisericii, dar şi a experienţei duhovnicilor maturi ai Bisericii, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, dar şi a duhovnicilor contemporani care au un profund echilibru duhovnicesc şi o creştere spirituală în relaţie cu Hristos - Arhiereul cel Veşnic şi cu Biserica Lui. Slujirea de părinte duhovnicesc presupune în primul rând o dragoste deosebită pentru mântuirea semenilor, pentru păstorirea pe calea mântuirii a credincioşilor încredinţaţi preotului care slujeşte comunitatea respectivă”.  

 

Noii duhovnici au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel certificatul de hirotesie întru duhovnic, o cruce de binecuvântare, precum și noua ediție a Molitfenicului.  

 

Potrivit regulamentelor bisericești, cei care au primit hirotesia întru duhovnic au susținut în prealabil un examen la centrul Eparhial

 

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod