galerie-foto-2015 > Septembrie > Hramul Mănăstirii Antim din Capitală (27 septembrie 2015)

Hramul Mănăstirii Antim din Capitală (27 septembrie 2015)

Sute de credincioşi au participat, astăzi, 27 septembrie 2015, la hramul Mănăstirii Antim. De la primele ore ale dimineţii, locaşul ctitorit de Mitropolitul Martir Antim Ivireanul, precum şi curtea mănăstirii deveniseră arhipline.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Din soborul slujitor au mai făcut parte Protos. Vicenţiu Oboroceanu, stareţul Mănăstirii Antim, precum şi ieromonahi, preoţi şi diaconi. 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a fost prezent la eveniment şi a rostit un cuvânt de învăţătură la finalul Sfintei Liturghii.

A dezvoltat opera social-filantropică a Bisericii

Preafericirea Sa a elogiat activitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, despre care a spus că a fost cel mai mare Mitropolit al Ţării Româneşti.

„Îl vedem în pescuirea minunată pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul aducând mulţimile în corabia mântuirii lui Hristos şi luminându-le prin cuvântul său, prin tipărirea sa. A tipărit cărţi în limbile română, greacă, slavonă pentru a ajuta popoarele din jur, greci, bulgari, sârbi, dar a tipărit şi în limba georgiană şi chiar a trimis la Tbilisi o tipografie făcută de el. Avem un sfânt om de cultură, dar şi om al simţului practic, al îmfrumuseţării bisericilor, aşa cum se vede că în Eparhia Râmnicului timp de trei ani a zugrăvit şi a sfinţit mai multe mănăstiri. A fost un om cu simţ practic şi un om milostiv. A dezvoltat opera social-filantropică a Bisericii şi a lăsat în testamentul său ca această mănăstire să ajute cât poate pe cei săraci. Sfântul Antim Ivireanul a zidit această biserică după planurile pe care el însuşi le-a stabilit. Biserica a fost sfinţită în 1715, deci anul acesta se împlinesc 300 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii Antim. Însă, în luna martie 1716 a fost arestat, acuzat de trădare, a fost caterisit de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol şi condamnat la închisoare pe viaţă fiind exilat la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai. Nu a mai ajuns acolo pentru că se spune că pe drum ostaşii turci l-au omorât şi l-au aruncat în râul Tungea care se află aproape de Adrianopol din Turcia de astăzi. Sfântul Antim Ivireanul a murit ca martir pentru că a dorit foarte mult să păstreze credinţa ortodoxă şi în acelaşi timp Biserica Ortodoxă din Ţara Românească să nu fie închinată stăpânitorilor străini”, a subliniat Patriarhul României. 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat şi învăţăturile ce reies din Pericopa Evanghelică a Duminicii a XVIII-a după Rusalii (Luca 5, 1-11), citită astăzi în toate locaşurile de cult, în care se relatează minunea săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos la Marea Galileei.

Orice reuşită în Biserică vine prin harul lui Dumnezeu

Pescuirea minunată se referă la lucrarea minunată a harului lui Dumnezeu care adună mulțimi de oameni în Biserica Lui, a spus Patriarhul României.

„Care este lecţia pe care Hristos Domnul de la catedra numită «corabie» a dat-o ucenicilor Săi ? Aceea, că orice pescar, adică slujitor al Bisericii lui Hristos, nu trebuie să-şi pună mai întâi nădejdea în propriile forţe, în propria competenţă, specializare, expertiză şi, desigur, performanţă, ci mai întâi orice izbândă, reuşită sau succes în Biserică vine prin harul lui Dumnezeu. Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu chiar şi atunci când suntem bine pregătiţi. E bine ca noi să ne ostenim şi în acelaşi timp să fim în stare de smerenie ca Dumnezeu să ne dăruiască ajutorul Său”.

Harul lui Dumnezeu se dă celor care se pregătesc spre a-l primi

Din Pericopa Evanghelică înțelegem faptul că harul lui Dumnezeu se oferă celor care se smeresc în urma ostenelilor lor, a mai precizat Preafericirea Sa.

„Trebuie remarcat faptul că această «Pescuire minunată» de care au fost învredniciţi Apostolii pescari nu s-a făcut pentru nişte pescari leneşi care au dormit toată noaptea şi dimineaţa s-au trezit cu mrejele pline, ci minunea s-a făcut pentru pescari harnici care s-au ostenit şi din oboseală şi osteneală au ajuns în starea de smerenie. Smerenia lor multă, ca urmare a ostenelilor lor, i-a făcut vrednici de această minune. Deci, nu putem spune că harul lui Dumnezeu se dă celor leneşi, ci celor care se pregătesc spre a-l primi. De aceea, celor care se pregătesc pentru preoţie rugăciunea de la hirotonie le spune că sfinţirea, promovarea, angajarea lor în slujirea Bisericii se face prin Dumnezeiescul Har care totdeauna «pe cele neputincioase le întăreşte şi pe cele cu lipsă le împlineşte»”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit lăcaşului de cult mai multe volume apărute la Editurile Patriarhiei Române, iar credincioşilor prezenţi iconiţe cu chipul Sfântului Martir Antim Ivireanul. Din partea obştii monahale, Preafericirea Sa a primit în dar o icoană reprezentând pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.

La sărbătoarea Mănăstirii Antim a participat şi Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), precum şi Părintele Arhim. Veniamin Goreanu, Consilier Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor.    

La final, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu soborul de ierarhi, a mers în curtea Mănăstirii unde a binecuvântat prin stropirea cu apă sfinţită lucrările de consolidare efectuate până în prezent la clopotniţa aşezământului monahal.

Locaşul de cult a fost construit între anii 1713-1715, la iniţiativa Sfântului Antim, după planurile întocmite chiar de acesta. Autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană, Sfântul Ierarh Antim a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale Ţării Româneşti din secolul al XVIII-lea. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992. Anul acesta, Mănăstirea Antim aniversează 300 de ani de la sfințire.

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod