patriarhul > Mesaje > Istorie, spiritualitate și cultură la Târgoviște

Istorie, spiritualitate și cultură la Târgoviște


Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, Târgoviște, duminică, 11 august 2013:

Ziua de 11 august are o semnificație deosebită pentru Biserica Ortodoxă Română și în mod special pentru Arhiepiscopia Târgoviștei, care își sărbătorește astăzi ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nifon, fost Patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești, înțelept învățător al credinței ortodoxe și al valorilor Evangheliei Mântuitorului Hristos, personalitate marcantă a vieții spirituale și culturale, creștine și românești, de la începutul secolului al XVI-lea.

Între rugătorii fierbinți către Dumnezeu ai neamului românesc, care au luminat viața duhovnicească și culturală a poporului român, îl avem la loc de cinste și pe Sfântul Ierarh Nifon, cel dintâi sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, care a rămas în memoria Bisericii ca fiind înțelept Arhipăstor, grabnic ajutător, pildă luminoasă pentru credință, trăire și evlavie creștină.

Dintre roadele sale duhovnicești cele mai cunoscute, se remarcă în primul rând aleasa îndrumare spirituală pe care a oferit-o, ca părinte spiritual, fiului său duhovnicesc, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, care a devenit mai apoi un model vrednic de principe creștin și mare sprijinitor al Ortodoxiei universale.

De asemenea, un alt mare dar oferit de către Sfântul Ierarh Nifon spiritualității și culturii noastre naționale este tipărirea primelor cărți pe teritoriul țării noastre și în sud-estul european: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) și Tetraevangheliarul (1512), toate tipărite, la îndemnul stăruitor al Sfântului Ierarh Nifon, de către Voievodul Radu cel Mare și Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la Târgoviște, prin osteneala și priceperea Ieromonahului Macarie.

Erudit și luptător, evlavios și harnic, apărător neînfricat al principiilor evanghelice, Sfântul Ierarh Nifon nu a îngropat nici unul din talanții dăruiți lui de Dumnezeu, ci pe toți i-a înmulțit spre folosul tuturor, având o conștiință puternică în ceea ce privește responsabilitatea pastorală, precum și un mare zel misionar în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu și întărirea credinței ortodoxe în vremuri grele, când majoritatea creștinilor din Răsarit se afla sub stăpânire otomană.

Anul acesta, 2013, este marcat în viața Bisericii Ortodoxe Române de aniversarea a 1700 de ani de la proclamarea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313, prin care înceta persecuția împotriva creștinilor. În acest context, bucuria sărbătorii de astăzi, cu alese reverberații spirituale și culturale, se adaugă la omagierea aniversării anul acesta a 325 de ani de la urcarea pe tronul Țării Românești a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688) și a 420 de ani de la urcarea pe tron a marelui voievod Mihai Viteazul (1593), primul unificator al românilor într-un singur stat (1600).
    
Deși au domnit în perioade diferite, acești mari apărători ai credinței creștine ortodoxe și ai Bisericii noastre, se aflau uniți în comuniunea mărturisirii lui Hristos, care a rodit raze și chipuri de lumină în poporul român, sfințind timpul și legăturile între generații, pentru că 'Iisus Hristos, ieri și azi și în veci este Același' (Evrei 13, 8).

Sărbătoarea de azi ne îndeamnă să păstrăm și noi dreapta credință a sfinților și a înaintașilor noștri și să o transmitem generațiilor viitoare cu evlavie și dragoste de Biserică, prin rugăciune și milostenie, prin creșterea copiilor și tinerilor în credința ortodoxă strămoșească, prin zidirea de locașuri sfinte și prin ajutorarea semenilor noștri aflați în sărăcie, în suferință și singurătate.

În aceste zile de sărbătoare și pelerinaj la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, când pelerinii credincioși cinstesc cu deosebită evlavie și bucurie moaștele Sfântului Ierarh Nifon, să cerem ajutorul său pentru a ne întări în credință și a spori în fapte bune. Să-l rugăm să mijlocească pentru noi ca Dumnezeu să ne dăruiască sănătate și ajutor în viață și să reverse în sufletele noastre harul, pacea și bucuria Sfântului Duh, pentru a transmite cu multă evlavie sfințenia acestei sărbători, în familiile noastre, în parohii, în mănăstiri, în orașe și sate, în țară și străinătate, pretutindeni unde viețuim și lucrăm.

Cu prilejul acestei sfinte sărbători, creștine și românești, felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, și pe toți colaboratorii săi de la Centrul eparhial, dimpreună cu clerul, cinul monahal și credincioșii eparhiei, dorindu-le multă sănătate, pace, bucurie și ajutor de la Dumnezeu în lucrarea pastorală și social - misionară.

Preamilostivul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Nifon, să vă binecuvinteze pe toți cei prezenți la sărbătoare: ierarhi, cler, autorități și credincioși pelerini, și să vă răsplătească osteneala și dărnicia, evlavia și dorința de înnoire și sfințire a vieții, pentru a vă bucura împreună cu toți sfinții în Biserica lui Hristos de pe pământ și din ceruri!
    
Cu multă prețuire și părintească binecuvântare,

    

†  DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod