patriarhul > Mesaje > Mesaj la aniversarea a 25 de ani de la resfințirea și redeschiderea bisericii 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel' - Bărboi din municipiul Iași

Mesaj la aniversarea a 25 de ani de la resfințirea și redeschiderea bisericii 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel' - Bărboi din municipiul Iași


Preacucerniciei Sale, Preacucernicului Părinte Andrei Constantin, Parohul bisericii 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel' - Bărboi, Municipiul Iași



Preacucernice Părinte Paroh,



Vă adresăm alese mulțumiri pentru invitația la aniversarea a 25 de ani de la resfințirea și redeschiderea bisericii 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel' - Bărboi din municipiul Iași, marcată prin momente liturgice solemne și culturale în zilele de 24 și 27 noiembrie 2013. Regretăm însă că programul prestabilit la Patriarhie nu ne permite participarea la acest moment de bucurie și sărbătoare spirituală.



Slujba de resfințire a acestei biserici, săvârșită în data de 27 noiembrie 1988 de vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist, a salvat acest monument de artă și cultură de intenția regimului comunist ateu de a-l lăsa în uitare și izolare, până la autodemolare. Astfel, biserica 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel' - Bărboi, din municipiul Iași, construită în secolul al XVII-lea, sărbătorește anul acesta, 2013, 25 ani de la renașterea sa în viața spirituală a Bisericii Ortodoxe Române.



Sărbătoarea bisericii 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel' - Bărboi ne bucură și pentru că este rodul unui proiect ale cărui începuturi le cunoaștem din anii păstoririi noastre spirituale la Iași, în calitate de Mitropolit și Locțiitor de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (1990-2008).



În această zi aniversară din viața parohiei pe care o păstoriți, vă adresăm felicitări și binecuvântări pentru toată lucrarea care s-a săvârșit aici cu multă dăruire și iubire jertfelnică. De asemenea, împărtășim binecuvântări tuturor sprijinitorilor acestei parohii, precum și clericilor și credincioșilor prezenți la evenimentul aniversar.



Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu și Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii bisericii parohiale, să vă dăruiască sănătate și bucurii duhovnicești, să ocrotească această biserică, dimpreună cu ctitorii și binefăcătorii ei, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea celor ce se roagă în ea!



Cu aleasă prețuire părintească binecuvântare,



† DANIEL



Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod