patriarhul > Mesaje > Mesajul Patriarhului României la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Vladimir al Kievului și al întregii Ucraine

Mesajul Patriarhului României la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Vladimir al Kievului și al întregii Ucraine


Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a adresat un mesaj de condoleanțe, sâmbătă, 5 iulie 2014, în urma trecerii la cele veșnice a Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine:

București, 5 iulie 2014

Înaltpreasfinției Sale,

Înaltpreasfințitului Părinte ONUFRIE,

Mitropolit al Cernăuților și Bucovinei,

Locțiitor de Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine

Înaltpreasfinția Voastră,

Cu profundă durere creștinească am aflat despre trecerea la cele veșnice a Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, ca urmare a unei boli îndelungate.

Personalitatea duhovnicească a Preafericitului Părinte Vladimir Sabodan, pe care l-am cunoscut personal încă din anul 1990, a fost un dar binecuvântat de Dumnezeu pentru Ucraina, în condițiile existenței mai multor schisme care provoacă dezbinare în rândul credincioșilor ortodocși ucraineni.

Preafericitul Părinte Vladimir a fost un înțelept păstor de suflete, făcând adesea apel la pace, dialog și frățietate în Ucraina. A slujit, 'cu timp și fără timp' (2 Timotei 4, 2) spre binele și folosul păstoriților săi și spre pacea întregii Biserici a lui Hristos, pe care a iubit-o până în ultima clipă a vieții sale.

În numele ierarhilor, clericilor, monahilor și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române adresăm frățești condoleanțe Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina și ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletului robului Său mitropolitul Vladimir, în pacea, lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire!

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod