patriarhul > Mesaje > MISIUNE DINAMICĂ PENTRU O CULTURĂ CREȘTINĂ ASTĂZI

MISIUNE DINAMICĂ PENTRU O CULTURĂ CREȘTINĂ ASTĂZI


Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanților la cea de-a XX-a ediție a manifestărilor închinate Sfântului Apostol Pavel, Veria, 26-29 iunie 2014:

Ne-a bucurat în mod deosebit vestea organizării și în acest an a manifestărilor cu caracter spiritual - cultural Pavleia, în Sfânta Mitropolie de Veria, Naoussa și Kampania.

Adresăm calde felicitări Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Panteleimon și colaboratorilor Înaltpreasfinției Sale pentru strădaniile depuse cu atâta consecvență și jertfelnicie ca Biserica lui Hristos din cetatea Veriei să se ridice la înălțimea înaintașilor 'buni la suflet, care au primit cu toată osârdia' cuvântul mântuitor propovăduit lor de Apostolul Neamurilor (cf. Faptele Apostolilor 17, 11).

Vă felicităm, Înaltpreasfinția Voastră, și pentru tema inspirată pe care ați ales-o în acest an, la douăzeci de ani de la prima ediție a congresului Pavleia și Cultura.

Lumea în care trăim cunoaște transformări sociale radicale și profunde mutații culturale. Sub ochii noștri se produc adevărate seisme în mentalul colectiv, cu grave urmări pentru felul în care omul 'post-modern' concepe universul și viața în societate.

Inspirație pentru soluții salutare la astfel de crize și tensiuni de natură cultural-spirituală prin care trece lumea contemporană ne oferă Sfântul Apostol Pavel, care a trăit în lumea marcată de vestita 'Pax Romana', o lume a globalizării, a deschiderilor, interdependențelor și influențelor culturale reciproce. El propovăduiește Evanghelia lui Hristos în limba ebraică (cf. Faptele Apostolilor 17, 21†‘22), dar își redactează aproape toate epistolele în limba greacă - bunul cultural cel mai de preț creat de poporul elen și devenit mijloc de comunicare în toată lumea antică. În Areopag, Sfântul Pavel apreciază valorile religioase ale atenienilor 'foarte evlavioși' ca posibilă deschidere a spiritualității elene antice spre propovăduirea Evangheliei (cf. Faptele Apostolilor 17, 22-23). Astfel, el s-a angajat cu fermitate în cunoașterea culturii vremii sale, pentru a-i prelua selectiv elementele utile în lucrarea sa misionară creștină. Evaluarea unei culturi presupune capacitatea creștinului de a distinge între valorile autentice eterne și pseudovalori efemere, întrucât, prin acestea din urmă, mintea omului poate fi furată de sofisme filosofice fără legătură cu Dumnezeu (cf. Coloseni 2, 8).

Dobândirea 'duhului deosebirilor' sau al discernământului (diácrisis) în evaluarea culturii prin credință, prin transfigurarea ei în Hristos, este o prioritate misionară. În acest sens, afirmarea valorii eterne unice a fiecărei persoane umane, a iubirii smerite și generoase ca normă a vieții în comunitate, a egalității tuturor popoarelor în fața lui Dumnezeu constituie o contribuție majoră a Sfântului Apostol Pavel la promovarea unei coresponsabilități universale pentru viața umanității și pentru natura înconjurătoare ca dar al lui Dumnezeu în favoarea omului.

Așteptăm cu viu interes rezultatele lucrărilor Congresului internațional teologic Pavleia 2014 și dorim deplin succes participanților, binecuvântând pe toți cei care, în aceste zile, se împărtășesc din generozitatea sfintei Mitropolii de Veria, Naoussa și Kampania.

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod