patriarhul > Mesaje > Mulțumiri şi felicitări pentru sprijinirea cu rechizite școlare a elevilor din familii sărace sau defavorizate

Mulțumiri şi felicitări pentru sprijinirea cu rechizite școlare a elevilor din familii sărace sau defavorizate


Salutăm cu bucurie şi apreciere implicarea parohiilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, la îndemnul nostru, transmis de Permanența Consiliului Eparhial din data de 9 septembrie 2014, de a sprijini cu rechizite școlare elevii din clasele 0-XII care fac parte din familii sărace sau defavorizate.

 

Criza economică actuală ne cheamă la mai multă comuniune şi ajutorare fraternă. Din acest motiv, 537 de parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor au adus bucurie în sufletele a 7.653 de elevi prin sprijinirea cu rechizite în valoare de 238.432,78 lei, la începutul anului școlar 2014-2015. Darurile primite au constat în manuale, ghiozdane, stilouri, caiete, pixuri ș.a., iar în unele cazuri în obiecte de îmbrăcăminte și uniforme școlare, toate fiind de un real folos copiilor proveniți din familii defavorizate. Prin acest ajutor material s-a asigurat elevilor din familii sărace posibilitatea continuării studiilor.

 

Avem speranța că, prin astfel de acțiuni filantropice, vom reuși să promovăm cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări rodnice între Biserică, familie şi şcoală.

 

Felicităm Protoieriile Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru implicarea lor promptă în realizarea acestui program filantropic și mulțumim tuturor parohiilor care au contribuit, cu mult sau mai puțin, la sprijinirea procesului educațional al copiilor proveniți din familii defavorizate.

 

Cu părintească binecuvântare,

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod