documente > Documente principale > Îndrumător duhovnicesc al credincioșilor şi bun chivernisitor al bunurilor parohiale – Preotul Ioan-Enache Sibianu

Îndrumător duhovnicesc al credincioșilor şi bun chivernisitor al bunurilor parohiale – Preotul Ioan-Enache Sibianu

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la slujba de înmormântare a preotului Ioan-Enache Sibianu de la Biserica Sfântul Vasile – Cotroceni, Protopopiatul Sector 6 București, sâmbătă, 15 octombrie 2016.

 

Am aflat cu durere despre trecerea din această viață, la vârsta de 71 ani, în ziua de 13 octombrie 2016, a Preacucernicului Părinte Ioan-Enache Sibianu, fost preot paroh al bisericii parohiei Sfântul Vasile – Cotroceni, Protoieria Sector 6 Bucureşti.

 

Părintele Ioan-Enache Sibianu s-a născut în data de 17 februarie 1945, în localitatea Lucăceşti, județul Bacău, şi a primit o educaţie aleasă din partea părinţilor săi dreptcredincioşi, Enachi şi Eugenia Sibianu. Răspunzând chemării de a sluji lui Dumnezeu, tânărul Ioan-Enache a urmat cursurile Seminarului Teologic din Cluj Napoca (1960-1965), iar ulterior a absolvit Institutul Teologic de grad Universitar din Bucureşti (promoţia 1965-1969).

 

S-a căsătorit în data de 15 noiembrie 1966 cu domnișoara Domnica-Liana Dumitrescu, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu trei copii: Simona-Magdalena, Ovidiu Marian și Camelia Eugenia. Ca tată, Părintele Ioan-Enache a purtat o grijă deosebită pentru educația copiilor săi.

 

Dumnezeu l-a chemat în rândul slujitorilor Sfântului Altar, fiind hirotonit diacon (25 decembrie 1967), apoi preot misionar (1 ianuarie 1968) pe seama Parohiei Răleşti, cu hramul Sfântul Gheorghe, din judeţul Giurgiu. După aproape un an de slujire rodnică în această comunitate a fost transferat la Parohia Dărăşti Asan din județul Ilfov. În perioada 1984-1990 a îndeplinit funcția de protoiereu al Protopopiatului Ciorogârla. După ce şi-a încheiat misiunea de protopop, a fost numit preot paroh la biserica Sfântul Vasile – Cotroceni, Protoieria Sector 6 București.

 

În cei peste 20 ani de slujire clericală la această parohie, părintele Ioan-Enache Sibianu a desfăşurat o activitate pastoral-misionară deosebită, arătând multă sârguință atât în îndrumarea duhovnicească a credincioșilor, cât și în grija față de bunurile bisericești. Astfel, în această perioadă a coordonat numeroase lucrări administrative: în curtea bisericii a ridicat o troiţă în cinstea eroilor Revoluţiei din 1989, un Agheasmatar cu o capacitate de 4.000 litri, un nou oficiu parohial, precum şi o capelă mortuară. Totodată, în anul 2006 a susţinut financiar reparaţiile capitale efectuate la biserica parohială, iar în perioada 2000-2009 s-a ocupat de restaurarea capelei Sfânta Elisabeta (monument istoric), în prezent paraclis universitar.

 

În semn de recunoştinţă şi apreciere pentru activitatea desfăşurată, părintele Ioan-Enache Sibianu a fost hirotesit iconom-stavrofor de către vrednicul de pomenire Patriarh Iustin Moisescu, în anul 1984, iar Părintele Patriarh Teoctist i-a oferit Crucea patriarhală în anul 2000. De asemenea, noi i-am acordat Ordinul Sanctus Stephanus Magnus în anul 2012.

 

La acest ceas de vremelnică despărțire, întru așteptarea Învierii de obște, cu părintească dragoste, ne îndreptăm gândul spre familia îndurerată, spre fiii săi duhovnicești și spre toți cei care l-au cunoscut, îndemnându-i să păstreze mereu viu în inimile lor chipul luminos al părintelui Ioan-Enache Sibianu.

 

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul său în ceata drepților și să-i dăruiască odihnă în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

 

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

 

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

 

                                                                                  † Daniel

                                                           Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sibianu

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod