patriarhul > Mesaje > Îngrijirea bolnavilor - o datorie spirituală și o necesitate socială

Îngrijirea bolnavilor - o datorie spirituală și o necesitate socială


Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la deschiderea Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă (5-6 noiembrie 2012) 'Îngrijirea bolnavilor și lucrarea pastoral-misionară, social-filantropică și medicală a Bisericii':

Îngrijirea celor bolnavi reprezintă nu numai o datorie morală a creștinului ca manifestare a dragostei față de aproapele, așa cum ne învață Mântuitorul Iisus Hristos în Pilda samarineanului milostiv, ci și o componentă a misiunii sociale a Bisericii.

Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru a tămădui 'orice boală și orice suferință în popor' (Matei 4, 23), înțelegând prin aceasta bolile sufletești și trupești ale oamenilor, El fiind Doctorul suprem Care a transmis această lucrare ca îndemn și poruncă apostolilor și ucenicilor Săi. Astfel, Biserica întemeiată la Cincizecime este și spațiul în care cei bolnavi găsesc vindecare, misiunea sa fiind aceea de a tămădui sau vindeca pe cei bolnavi ca o continuare a lucrării ei liturgice.

Potrivit învățăturii Sfintelor Evanghelii și a Sfinților Părinți, boala este fie urmarea păcatului, fie o încercare prin care Dumnezeu dorește să ne întărească în virtute și să ne apropie mai mult de El. Nevoințele celor aflați pe patul de suferință, care își asumă această cruce, sunt comparate cu nevoințele mucenicilor și ale marilor pustnici, iar grija arătată față de cei bolnavi este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu.

În acest context, lucrarea preotului în alinarea suferinței celor bolnavi și în păstrarea sănătății sufletești și trupești a celor pe care îi păstorește este o lucrare sfântă și necesară, el fiind nu numai un doctor de suflete, ci și un împreună-lucrător cu medicul la redobândirea sănătății depline a celor pe care îi păstorește.

Această lucrare pastoral-socială a preotului este foarte necesară mai ales în societatea secularizată, individualistă și consumistă, care, din nefericire, promovează prin mass-media un mod nesănătos de viață, din care lipsesc cumpătarea, măsura, echilibrul, solidaritatea, iar omul nu mai este văzut ca o persoană creată după chipul lui Dumnezeu, ci doar ca un simplu consumator de bunuri materiale.

În aceste condiții, viața creștină trăită după rânduielile Bisericii este nu numai un mod de a ne feri de păcat, ci și o modalitate de a preveni boala. Rugăciunea, postul, cumpătarea și milostenia nu sunt doar obligații morale ale creștinului, ci și mijloace prin care cultivăm, cu ajutorul harului dumnezeiesc, o viață fizică și spirituală sănătoasă. Asceza creștină nu reprezintă doar lupta împotriva patimilor egoiste, ci și modul prin care trupul devine vas ales al lui Dumnezeu și templu al Duhului Sfânt (cf. 1 Corinteni 6, 19).

Când omul își pierde sănătatea ajunge adesea într-o stare de disperare asemenea lui Adam care a pierdut raiul, dacă nu dă bolii sale un sens spiritual. Pentru omul bolnav, sănătatea pierdută iremediabil reprezintă bunul cel mai de preț pe care și-l dorește cel mai mult. De aceea, este firesc ca el să caute refacerea sănătății. Însă lucrarea mântuitoare a lui Hristos vizează în primul rând sănătatea sufletului care este nemuritor, spre deosebire de trup care este trecător sau stricăcios. Din acest motiv, Biserica se roagă constant pentru sănătatea și mântuirea oamenilor. În acest sens, pastorația celor bolnavi urmărește, pe lângă sporirea credinței în Mântuitorul Iisus Hristos - Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, și dobândirea conștiinței că mântuirea sufletului și trăirea în comuniune cu Dumnezeu reprezintă țelul vieții omului, potrivit cuvintelor Domnului: 'Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte vi se vor adăuga vouă' (Matei 6, 33).

Această lucrare pastoral-misionară se realizează de Biserică și prin așezămintele sale social-filantropice destinate celor bolnavi. Pe lângă alinarea suferinței cauzate de boală, rolul acestora este și de a reface sănătatea sufletească a oamenilor. Mântuitorul Iisus Hristos îi vindeca pe cei bolnavi cu trupul pentru a arăta dumnezeirea Sa, dar și pentru a vindeca sufletul lor, îndreptând viața omului păcătos pe calea sfințeniei. Hristos nu doar vindecă, pentru ca ulterior să nu se mai interesează de cel vindecat, ci îi spune: 'De acum să nu mai păcătuiești ca să nu îți fie ție ceva mai rău!' (Ioan 5, 14).Așadar, scopul vindecării este mai ales mântuirea omului și sfințirea vieții lui, dacă acesta folosește suferința cauzată de boală ca pe un mijloc de despătimire și de apropiere de Dumnezeu - Izvorul vieții.

Iubirea sau bunătatea manifestată față de cei bolnavi trebuie să fie răspunsul nostru la iubirea milostivă a lui Dumnezeu arătată oamenilor: 'Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este' (Luca 6, 36).

Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor (2012) nu constituie doar o chemare pe care Biserica o adresează societății civile confruntate cu criza valorilor morale și a solidarității față de cei suferinzi, ci și un îndemn adresat fiecărui slujitor al Sfântului Altar de a arăta că iubirea milostivă a lui Hristos celebrată în Sfânta Liturghie trebuie mărturisită permanent prin cuvânt și faptă în lucrarea social-filantropică a Bisericii pentru oamenii bolnavi și săraci.

În Arhiepiscopia Bucureștilor funcționează în prezent 14 cabinete medicale, 4 centre medico-sociale, o clinică medicală și o farmacie socială, așezăminte în care lucrarea medicală științifică se îmbină cu lucrarea pastorală duhovnicească pentru cei bolnavi. Aceste așezăminte funcționează prin zelul misionar și efortul permanent al persoanelor angajate în activitatea socio-medicală, ca slujire a lui Hristos prin slujirea aproapelui aflat în suferință, potrivit cuvintelor: 'Bolnav am fost și M-ați cercetat' (Matei 25, 36).

Susținerea acestor centre nu este însă o lucrare ușoară, ci necesită multă dăruire și răbdare din partea celor angajați în această misiune, date fiind multe obstacole întâlnite în desfășurarea acestor activități, ca de pildă: cadrul legislativ birocratic, blocarea liniilor de finanțare europene, incoerența politicilor de sănătate și a strategiilor la nivel național, lipsa specialiștilor, blocarea posturilor în cadrul administrațiilor locale, care reprezintă principalul partener al Bisericii, sărăcia generată de criza economică și numărul mare de solicitanți de servicii medico-sociale. La activitatea Bisericii din aceste centre socio-medicale se adaugă însă și grija pastorală a Bisericii pentru bolnavii din parohii prin preoți slujitori și din unitățile medicale ale statului, prin preoții de caritate.

Faptul că anumite parohii cu posibilități materiale modeste reușesc, totuși, să dezvolte și să susțină servicii sociale cu caracter permanent la standardele cerute de legislația în vigoare constituie un îndemn și o speranță că, prin credință, iubire milostivă și hărnicie, putem aduce la îndeplinire porunca Domnului nostru Iisus Hristos de a sluji aproapelui, având conștiința datoriei, nu a meritelor, deoarece așa cum se spune în Sfânta Evanghelie 'suntem slugi netrebnice, care am făcut ceea ce eram datori să facem' (Luca 17, 10), știind că oamenii vor fi judecați nu numai pentru faptele rele săvârșite, ci și pentru binele pe care puteau să-l facă, dar nu l-au făcut în timpul vieții pământești.

De aceea, în prezent trebuie să intensificăm educația credincioșilor pentru păstrarea sănătății, dar și să organizăm colecte de bani, alimente, medicamente și haine pentru bolnavi și săraci mai ales în Postul Crăciunului, după cum îndeamnă Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care se va citi în prima Duminică a Postului Nașterii Domnului (18 noiembrie2012).

Prin toate acestea devenim mâinile iubirii milostive a lui Hristos pentru cei bolnavi și săraci, aducând speranță și bucurie acolo unde este suferință și întristare.

†  DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto Evenimente
Anul omagial - 2018
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod