galerie-foto-2014 > Iunie > Noua Adunare Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a întrunit la Reşedinţa Patriarhală (21 iunie 2014)

Noua Adunare Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a întrunit la Reşedinţa Patriarhală (21 iunie 2014)

 

La Reşedinţa Patriarhală a avut loc, astăzi, 21 iunie 2014, şedinţa constitutivă a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Întrunirea a fost precedată de Sfânta Liturghie şi Slujba de Te Deum, săvârşite în Catedrala Patriarhală.

 

Lucrările au fost deschise apoi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „La începerea şedinţei trebuie doar să spunem că acest eveniment este deosebit de important pentru că este rezultatul alegerilor care s-au făcut în circumscripţiile electorale şi a fost concentrat la Centrul eparhial şi avem acum lista cu membrii aleşi. Lucrarea noastră astăzi este una singură şi anume, constituirea Adunării Eparhiale pentru o perioadă de patru ani. Unii dintre membrii actuali au mai fost şi în Adunarea precedentă, iar alţii sunt noi. Se ştie că potrivit Statutului doar două mandate poate avea cineva ca membru al Adunării Eparhiale şi deci avem unii care au mai multă experienţă, iar alţii care au mai mult entuziasm pentru că cei noi doresc să aducă şi ei o contribuţie pentru a ajuta Biserica în lucrarea ei misionară”, a spus Preafericirea Sa.

 

În cadrul şedinţei au fost delegaţi şi reprezentanţii Adunării Eparhiale în Adunarea Naţională Bisericească. De asemenea, au fost aleşi membrii în Consiliul şi Consistoriul eparhial, precum şi în Consistoriul Mitropolitan.

 

Galerie foto:

Photo events
Solemn year - 2023