galerie-foto-2016 > Februarie > Patriarhul României a sfinţit sediul Protopopiatului Sector 6 Capitală

Patriarhul României a sfinţit sediul Protopopiatului Sector 6 Capitală

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a sfinţit joi, 18 februarie 2016, noul sediu al Protoieriei Sector 6 Capitală. Alături de Preafericirea Sa a slujit şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

La eveniment au participat toţi preoţii din Protoieria Sector 6, precum angajații protopopiatului, precum și reprezentanți ai Primăriei, ai Consiuliului Local și ai Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 (DGASPC).

 

În cuvântul său, Patriarhul României a apreciat rapiditatea finalizării și calitatea acestei lucrări.

 

„Suntem bucuroşi şi dăm slavă lui Dumnezeu pentru toată lucrarea aceasta care s-a făcut aici într-un timp destul de scurt, în doi ani, cu ajutorul Primăriei Sectorului 6 şi cu bunăvoinţa celor care s-au ostenit aici. Este o lucrare frumoasă, încurajatoare, semn de speranţă, de comuniune şi conlucrare şi desigur trebuie urmat exemplul acesta fiindcă mai puţine protopopiate au sediu nou. Deci, dăm slavă lui Dumnezeu, felicităm pe cei care s-au ostenit şi pe cei care au contribuit financiar şi ne rugăm lui Dumnezeu să fie desfăşurată aici o lucrare ziditoare de suflete, dar şi o lucrare de încurajare socială”, a spus Preafericirea Sa.

La finalul slujbei de sfinţire, Părintele Costel Burlacu, Protoiereul Protopopiatului Sector 6 Capitală, a subliniat faptul că sfinţirea noului sediu reprezintă o mare bucurie, dar şi un imbold pentru o activitate pastoral misionară şi social filantropică rodnică.

 

Este o zi de bucurie în care truda şi osteneala noastră au fost răsplătite prin darul sfinţirii acestui sediu. Mulţumim lui Dumnezeu, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi tuturor celor care au sprijinit lucrările de edificare ale acestui imobil. Ne dorim ca sfinţirea noului sediu al Protoieriei Sector 6 Capitală să reprezinte un imbold în activitatea noastră, iar acum că suntem în casă nouă să desfăşurăm o lucrare şi mai rodnică spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor”, a spus Părintele Costel Burlacu.

 

Ordine şi distincţii

Cu acest prilej, în semn de apreciere, Patriarhul României a acordat mai multe distincţii persoanelor care s-au în sprijinirea lucrărilor de edificare a sediului sfinţit astăzi. Astfel, părintele protoiereu Costel Burlacu a primit ordinul Sanctus Stephanus Magnus. De asemenea, Pr. Iustin Manta, Inspector Eparhial în cadrul Sectorului Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost hirotesit iconom-stavrofor pentru implicarea și devotamentul de care a dat dovadă cât a ocupat funcția de Secretar al Protoieriei Sector VI Capitală.

 

 Au mai primit distincţii: domnul Rareş Mănescu, Primarul Sectorului 6 Capitală, domnul Marius Lăcătuș, Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului - Sector 6 și doamna Gabriela Schmutzer, Directorul General Adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului - Sector 6.

 

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat capela Centrului multifuncțional de sănătate „Sfântul Nectarie”.

 

* * *

 

La sfârșitul anului 2014 au fost începute demersurile privind construcția unui nou sediu al Protoieriei Sector 6 Capitală. Prin implicarea directă a părintelui protoiereu Costel Burlacu şi cu sprijinul autorităţilor locale, în data de 16 octombrie 2014 a fost emisă Autorizaţia de construcție a edificiului.Începând cu această dată au început lucrările de construcție, care au fost definitivate în luna decembrie 2015, cu sprijinul Primăriei Sector 6 Capitala, al Consiliului Local, prin Direcţia Generala de Asistenta Sociala si Protecţia Copilului Sector 6.

 

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod