documente > Comunicate > PRECIZARE: Unitățile de cult au dreptul exclusiv de a comercializa obiecte de cult

PRECIZARE: Unitățile de cult au dreptul exclusiv de a comercializa obiecte de cult

În legătură cu cele menționate în articolul intitulat 'Afaceri cu lumânări și icoane' apărut în cotidianul Evenimentul zilei din 16 februarie 2010 sub semnătura domnului Marius Nica, Arhiepiscopia Bucureștilor precizează că, potrivit legislației în vigoare, numai unitățile de cult (parohii și mănăstiri) din cuprinsul eparhiei au dreptul exclusiv de a comercializa obiecte de cult.
În răspunsul Consiliului local al Municipiului Ploiești, dat la solicitarea Protoieriei Ploiești, se precizează că Administrația Domeniului Public și Privat (ADPP) din cadrul Primăriei Ploiești comercializează numai lumânări decorative (candele din sticlă și pastile) și că această instituție publică locală dorește să ajute Biserica, nu să intre în conflict cu aceasta.
Arhiepiscopia Bucureștilor va solicita autorităților în drept să verifice modul de respectare al prevederilor Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.
În acest context, menționăm că noua fabrică de lumânări a Arhiepiscopiei Bucureștilor are capacitatea de a produce lumânări nu numai pentru toate subunitățile ei (protoierii, parohii, manastiri și schituri), dar și pentru alte eparhii ortodoxe române din țară și străinătate cu care au fost încheiate deja acorduri de colaborare.
BIROUL DE PRESĂ
AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR
Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod