galerie-foto-2015 > Iunie > Premierea câștigătorilor Concursului Național de Materiale Didactice „Educația religioasă - tradiție și actualitate” (7 iunie 2015)

Premierea câștigătorilor Concursului Național de Materiale Didactice „Educația religioasă - tradiție și actualitate” (7 iunie 2015)

 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a premiat astăzi, 7 iunie 2015, în Reședința Patriarhală, pe câștigătorii Concursului Național de Materiale Didactice „Educația religioasă - tradiție și actualitate” – Ediția I (2015).

 

În cuvântul de felicitare, Preafericirea Sa le-a mulțumit câștigătorilor pentru implicarea în actul educațional al tinerilor: ”Vă felicităm pentru această lucrare deosebită, în primul rând, pentru participarea la concurs și în al doilea rând pentru premiile câștigate. Concursul național de materiale didactice pentru educația religioasă a dat rezultate bune și avem speranța că se vor îmbunătăți materialele didactice după acest concurs. În același timp, ne bucurăm că vom putea aduce multă bucurie copiilor și părinților lor, mai ales că astăzi este Duminica părinților și copiilor care a fost hotărâtă de Sfântul Sinod ca zi dedicată părinților și copiilor după ziua de 1 iunie. Întrucât Ziua Internațională a Copilului prezintă copilul singur, noi am dorit să avem o Duminică a părinților și copiilor care înseamnă o zi de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru darul de a avea copii și de recunoștință a copiilor pentru darul de a avea părinți, mai ales de a avea părinți buni”.

 

Concursul Naţional de Materiale Didactice Educaţia religioasă – tradiţie şi actualitate – ediția I (2015) a fost organizat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educaţional al Administrației Patriarhale, în perioada 2 februarie – 7 iunie 2015.

 

Obiectivul general al concursului a constat în dezvoltarea unui context competițional, la nivel național, pentru elaborarea de materiale didactice de calitate pentru ora de Religie. Pentru prima ediție a concursului au fost luate în analiză materiale didactice pentru clasele a II-a, a III-a și a IV-a.

 

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod