galerie-foto-2014 > Mai > Premierea câștigătorilor concursului național „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine” (21 mai 2014)

Premierea câștigătorilor concursului național „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine” (21 mai 2014)

 

La finalul Sfintei Liturghii oficiată astăzi, 21 mai 2014, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a premiat pe cei 29 de copii câștigători ai Concursului Național „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine” și însoţitorii lor, preoţi sau profesori de religie.

 

Competiția a avut ca scop să răspândească și să întărească credința, a spus Preafericirea Sa: “Acest concurs naţional are scopul de a stimula răspândirea credinţei, dar şi de a întări viaţa duhovnicească a tuturor creştinilor şi în special a copiilor şi a tinerilor. Are şi o dimensiune misionară, de angajare a copiilor şi tinerilor într-o pregătire de exprimare a modului în care ei simt bucuria Sfintei Euharistii în viaţa Bisericii. Concursul nu s-a ţinut la Patriarhie, ci s-a ţinut în Eparhii, dar eparhiile au trimis pe câştigători ca noi să îi confirmăm, să îi binecuvântăm şi să le oferim câte un mic dar ca semn de mare preţuire. Îi felicităm pe toţi cei care au dragoste faţă de Biserică şi faţă de şcoală, pentru că aici este o cooperare strânsă între Biserică şi Şcoală”.

 

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod