PROGRAMUL ”MASA BUCURIEI”

sigla_MB.jpg

 

PROGRAMUL ”MASA BUCURIEI”

 

 

Evoluţia economică şi socială din România zilelor noastre a dat naştere unor probleme sociale diverse pentru a căror rezolvare şi diminuare este chemată să se implice întreaga societate. 

Decalajul economic şi criza financiară au făcut ca multe dintre categoriile defavorizate să aibă nevoie de intervenţie şi sprijin în a li se asigura un nivel minim pentru traiul zilnic; nu toţi oamenii îşi permit porţia lor zilnică de pâine sau o alimentaţie corectă şi consistentă pentru a evita bolile de nutriţie precum şi celelalte complicaţii ale subalimentării.

Pentru a-i ajuta în mod eficient pe cei mai defavorizaţi dintre români este nevoie de coeziune socială, generozitate şi respect. Toate acestea nu se pot realiza doar prin acţiuni ale structurilor guvernamentale sau ale celorlalte autorităţi publice. Este nevoie de solidaritate și de implicarea comunității şi a fiecărui cetățean în parte, este nevoie ca fiecare componentă a societății sa-și asume și să-și îndeplinească propriul rol social.

hartaa.jpg

 

În acest sens, pornind de la o tradiţie şi o responsabilitate comună, aceea de a interveni pentru sprijinirea categoriilor sociale defavorizate, PATRIARHIA ROMÂNĂ și S.C. SELGROS CASH&CARRY S.R.L au decis implicarea şi inițierea în parteneriat a Programului „MASA BUCURIEI”, iniţiativă socială care este deopotrivă o necesitate practică şi o vocaţie spirituală.

Programul „MASA BUCURIEI” are ca scop materializarea obiectivelor comune umanitare şi social-filantropice ale iniţiatorilor de ajutorare cu produse alimentare şi nealimentare a persoanelor aflate în nevoie.

În acest proiect se cooperează pornind de la două perspective deosebit de importante: pe de o parte avem adevărul conform căruia opera socială a BISERICII derivă din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii şi din Sfânta Liturghie a Bisericii, în care este celebrată iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor, iar pe de altă parte constatăm importanța pe care partenerul SELGROS o acordă programelor de responsabilitate socială, ca exprimare firească a respectului pentru comunitate. 

În consens, cele două instituţii inițiatoare au consimțit că Programul „MASA BUCURIEI” reprezintă un model de bună cooperare şi o invitaţie către extinderea implicării sociale responsabile, gândită şi construită de comun acord în vederea ajutorării semenilor, conştienţi fiind că fapta noastră bună izvorâtă din iubire milostivă şi dezinteresată poartă în ea o lumină cerească şi devine o comoară a sufletului pentru veşnicie. De aceea, Biserica pomeneşte totdeauna în slujbele ei pe ctitori, binefăcători şi miluitori, cultivând astfel o civilizaţie a generozităţii sau dărniciei, cu convingerea exprimată concis şi înţelept de poporul român prin cuvintele “ dar din dar se face rai”.     

Eparhiile beneficiare ale programului sunt cele în cuprinsul cărora se află magazinele SELGROS, respectiv: Arhiepiscopia Bucureştilor, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Arhiepiscopia laşilor, Arhiepiscopia Sucevei, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Alba luliei, Episcopia Oradiei, Arhiepiscopia Clujului, Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Timişoarei, Arhiepiscopia Aradului.

Prin Proiectul Masa Bucuriei se distribuie alimente în stare perfectă pentru consum, dar care, din diferite motive, nu mai pot fi valorificate în procesul economic (marfă cu ambalaj necorespunzător dar fără afectarea conținutului, supraproducţie, termen de valabilitate redus).

Distribuţia acestor produse și punerea la dispoziția celor aflaţi în nevoie se face în prezent printr-un număr de 208 centre administrate de instituţii şi organizaţii aflate sub coordonarea Patriarhiei Române și a centrelor eparhiale.

Din anul 2009 valoarea totală a produselor oferite s-a ridicat la suma de 4.426.281 EURO.

În medie, în fiecare an, au beneficiat de produse în mod direct, sau sub formă de hrană caldă, un număr de peste 14.800 persoane.

Începând cu anul 2015, Carrefour România SA s-a alăturat programului ”Masa Bucuriei”, prin semnarea contractelor pentru hipermarket-uri în data de 26.11.2015, respectiv pentru market-uri în data de 14.01.2016. 

În acest fel, s-a realizat o extindere importantă, fiind incluse în program alte 11 eparhii, după cum urmează: Arhiepiscopia Târgoviștei, Arhiepiscopia Argeșului, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Episcopia Alexandriei, Episcopia Devei și Hunedoarei, Episcopia Maramureșului și Sătmarului, Episcopia Sălajului, Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului și Strehaiei, Episcopia Slatinei și Romanaților și Episcopia Caransebeșului.

 

Date de contact:

Responsabil: Pr. Cons. Ciprian Ion Ioniță – Sectorul Social-Filantropic

Adresa: Bucureşti, Bd. Regina Maria nr. 1, sc.1, et. 6, ap. 16, sector 4 

E-mail: social@patriarhia.ro

Sponsori:

S.C. Selgros Cash&Carry S.R.L.

Carrefour Romania S.A

Artima S.A

 

Galerie foto:
 

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod