documente > Comunicate > Rugăciune de seară pe Colina Bucuriei. Tinerii participanţi la #ITO2016 s-au rugat împreună cu Patriarhul României

Rugăciune de seară pe Colina Bucuriei. Tinerii participanţi la #ITO2016 s-au rugat împreună cu Patriarhul României

Mii de tineri s-au rugat vineri, 2 septembrie 2016, împreună cu Patriarhul României pe Colina Bucuriei.

 

După ce au participat la conferinţa duhovnicească de la Sala Palatului, tinerii au pornit în procesiune spre Patriarhia Română. Odată ajunşi pe Dealul Patriarhiei, în altarul de vară al Catedralei Patriarhale, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, a oficiat rugăciunea de seară în prezenţa tinerilor ortodocşi din toată lumea.

Mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, reprezentantul diasporei ortodoxe române, pentru că a binevoit să conducă rugăciunea de seară. Vă felicităm şi vă mulţumim pentru modul deosebit de frumos şi solemn în care aţi organizat această procesiune cu lumini care a devenit foarte impresionantă şi pentru că s-au mai adăugat vreo două mii de tineri din Bucureşti în semn de solidaritate, prietenie şi comuniune frăţească. Vă dorim tuturor înger de pace păzitor şi ajutor de la Dumnezeu, a spus Patriarhul României la final.

#ITO2016 se va încheia duminică, 4 septembrie 2016.

DSC 1902

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod