galerie-foto-2014 > Octombrie > Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou – Ocrotitorul Bucureştilor, la Patriarhie (27 octombrie 2014)

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou – Ocrotitorul Bucureştilor, la Patriarhie (27 octombrie 2014)

 

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află la Catedrala Patriarhală este sărbătorit astăzi, 27 octombrie 2014. Cu acest prilej, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.  

 

Alături de Patriarhul României şi Patriarhul Ierusalimului s-au aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Aristarh, Arhiepiscop de Constantina, Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie, Arhiepiscop de Antidota şi Epitrop al Patriarhiei Ierusalimului la Constantinopol şi următorii ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitului Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, ÎnaltpreasfințitulPărinte Iosif,Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, ÎnaltpreasfințitulPărinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, Preasfințitul Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

 

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române.  

 

La acest eveniment au participat importante personalităţi de stat şi locale, preoţi şi diaconi din Arhiepiscopia Bucureştilor, dar şi numeroşi credincioşi şi pelerini care au aşteptat pe Dealul Patriarhiei cu răbdare pentru a se închina la Icoana şi Sfintele Moaşte depuse în baldachinul special amenajat lângă Catedrala Patriarhală.  

 

După citirea Pericopei Evanghelice, Patriarhul Ierusalimului a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit şi despre viaţa Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, din care redăm un fragment: „Sărbătorim astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, atât de iubit de poporul român, ale cărui moaşte nestricăcioase au fost aduse la Bucureşti în vremea mitropolitului Grigorie al Ţării Româneşti, iar mai apoi păstrate cu sfinţenie ca o comoară de mare preţ a credinţei noastre ortodoxe vii, care i-a ajutat pe oameni să îndure suferinţele războaielor. Biserica Ortodoxă Română a prins rădăcini adânci, pentru că a fost stropită, asemenea unui copac, de sângele nenumăraţilor martiri în anii de prigoană, mai ales în deceniile de persecuţii împotriva Bisericii din timpul regimului totalitar al vremurilor de curând încheiate. Astăzi, noi „ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde. Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Romani 5, 3), după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Acum, Biserica Ortodoxă Română culege roadele renaşterii credinţei în ţara voastră. Suntem martorii acestei vieţi noi şi martori ai încredinţării noastre de către Domnul, cum citim în Evanghelia după Matei, că porţile iadului nu vor birui Biserica (cf. Matei 16, 18)”.  

 

După săvârşirea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit de asemenea un cuvânt de învăţătură intitulat Credincioşii pelerini simt iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi a sfinţilor în viaţa lor.  

 

„Prezenţa moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou pe Colina Bucuriei din Bucureşti vorbeşte lumii de astăzi despre harul şi binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruieşte, prin sfinţii Săi, celor care se roagă Lui cu credinţă. Pelerinajul la racla cu sfintele sale moaşte şi faptele minunate petrecute cu cei ce s-au rugat Sfântului Dimitrie cel Nou, cerându-i ajutor în vreme de încercare şi suferinţă, ne cheamă la o călătorie spirituală către Împărăția cerurilor, întrucât aceasta constituie scopul principal al existenţei noastre pe acest pământ, după cum ne învaţă Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne spune:„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu!” (Matei 6, 33). Pelerinajul religios este o căutare în lumea aceasta, a ceea ce nu este din lumea aceasta, deoarece: „Împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36). Singurul timp în care omul nu era pelerin a fost în paradis, adică în comuniune cu Dumnezeu pe Care nu trebuia să-L caute, fiindcă trăia în prezenta Lui şi în armonie cu El”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.  

 

În continuare, Patriarhul României a mulţumit Preafericitului Părinte Teofil al III-lea pentru vizita în România şi aducerea Icoanei cu un fragment din Lemnul Sfintei Cruci şi i-a dăruit o icoană reprezentând pe Sfinţii Martiri Brâncoveni şi i-a acordat şi Ordinul Sfinţii Martiri Brâncoveni.  

 

La rândul său, Patriarhul Ierusalimului i-a oferit în dar Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române o icoană reprezentând Învierea Mântuitorului Iisus Hristos şi Sfântul Mormânt, dar şi o cruce de binecuvântare şi a spus că „Dumnezeiasca liturghie de astăzi este o confirmare aici a faptului că suntem una împreună a aceeaşi Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos şi noi personal şi delegaţia noastră suntem cu adevărat recunoscători Preafericirii Voastre şi domnului Preşedinte al României şi desigur prezenţa distinsă a membrilor Guvernului României este un semn al moştenirii noastre comune creştine”.  

 

Apoi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai subliniat: „Noi suntem bucuroşi că aproape 7.000 de pelerini ortodocşi români au fost anul acesta au fost în Ţara Sfântă prin Centrul de pelerinaj al Patriarhiei Române şi sperăm ca până la sfârşitul anului să avem 9.000 sau 10.000 şi aceşti credincioşi ortodocşi români pelerini sunt primiţi cu multă bucurie de către Preafericirea Sa şi de către toţi slujitorii de acolo din Ţara Sfântă. Această prezenţă a pelerinilor arată şi vocaţia Patriarhiei Ierusalimului de a primi pelerini la Locurile Sfinte. Ne-a spus în aceste zile Preafericitul Părinte Patriarh Teofil că o mulţime de oameni care au fost la Locurile Sfinte şi-au schimbat viaţa, chiar dacă nu au fost foarte credincioşi. Unii au venit ca turişti şi s-au întors înapoi ca pelerini. Au simţit ajutorul lui Dumnezeu în viaţa lor. Şi în aceste zile de pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi de la venirea moaştelor căreia se împlinesc exact anul acesta 70 de ani. În 1944 Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost adusă la Bucureşti pentru a fi protejată racla cu moaştele ei aici la Biserica Catedrală Patriarhală pentru sărbătorile Sfântului Dumitru şi apoi mai multe săptămâni a stat la Biserica Mănăstirii Ciorogârla-Samurcăşeşti din apropiere de Bucureşti. Deci, în aceste zile am văzut o mulţime de credincioşi la Iaşi şi aici la Bucureşti, mai ales venind aici în pofida vremii foarte reci.”  

 

Patriarhul Ierusalimului a mai vorbit despre importanţa pelerinajelor în Ţara Sfântă: „Aş dori să fac o simplă remarcă despre pelerinaj. În zilele noastre pelerinajul este foarte important pentru că toţi cunoaştem dificultăţile mari pe care le au creştinii în Orientul Mijlociu. Pentru a fi mai explicit creştinii din ceea ce înseamnă Orientul Mijlociu suferă o mare persecuţie. De aceea, pelerinajele celor care vin din ţările ortodoxe este un semn vizibil, concret de exprimare a solidarităţii şi compasiunii cu cei care suferă. Când primim pelerini în Ţara Sfântă vechiul oraş al Ierusalimului este plin de viaţă, plin de activităţi şi oamenii sunt extrem de bucuroşi. Şi când pelerinii merg în zonele palestiniene în special la Betleem pelerinii vin pentru a primi hrană spirituală de la Locurile Sfinte. În acelaşi timp ei aduc cu ei hrană materială şi asta înseamnă încurajare pentru oamenii care locuiesc acolo în special în ceea ce-i priveşte pe creştini. De aceea, pelerinajele ar trebui să fie încurajate de conducerea Bisericii, ci şi de autorităţile politice”.  

 

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a mulţumit ierarhilor prezenţi şi tuturor celor implicaţi în buna desfăşurare a hramului Catedralei Patriarhale: autorităţi centrale şi locale, preoţi, profesori, studenţi teologi, elevi seminarişti, jandarmi şi voluntari de la diferite organizaţii medicale.

 

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod