Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor
Conferinței pastoral-misionare de primăvară din Arhiepiscopia Bucureștilor, luni, 03 iunie 2013:
Anul acesta, 2013, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind
Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena la nivelul întregii Patriarhii Române, întrucât se împlinesc 1700 de ani de la proclamarea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a
Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313, prin care înceta persecuția împotriva creștinilor.
Tema hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind omagierea Sfinților Împărați Constantin și Elena, are două obiective principale:
1. Prezentarea aportului Sfinților Împărați Constantin și Elena la încetarea persecuțiilor pe motive religioase în Imperiul Roman și la recunoașterea creștinismului ca religie licită;
2. Evocarea evlaviei Sfinților Împărați Constantin și Elena în apărarea dreptei credințe și susținerea Bisericii creștine, a eforturilor acestora pentru ctitorirea de locașuri sfinte, a contribuției lor la susținerea și dezvoltarea educației creștine și a lucrării social-filantropice a Bisericii.
Pornind de la aceste obiective, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca tema Conferinței pastoral-misionare semestriale, de primăvară, să fie:
Sfinții Împărați Constantin și Elena - promotori ai libertății religioase și susținători ai Bisericii.
Memoria și evlavia Bisericii îi păstrează și îi cinstesc pe Împărații Constantin și Elena ca Sfinți
Întocmai cu Apostolii, deși au trăit la aproape două secole după aceștia. Această calitate este pusă, mai ales în ceea ce-l privește pe Împăratul Constantin, în legătură cu modul minunat al convertirii sale. În anul 312, înaintea unei lupte împotriva lui Maxențiu, Hristos Domnul i se arată în vis și îi descoperă în lumină pe cer, în miezul zilei, semnul Crucii Sale, însoțit de îndemnul:
'În acest semn vei învinge!'. Fiind credincios acestei revelații și cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Constantin cel Mare își învinge rivalul și devine
primul conducător al Imperiului Roman chemat la misiune direct de Hristos, așa cum l-a chemat și pe Sfântul Apostol Pavel. Astfel, urcarea sa pe tron este strâns legată de convertirea sa la credința în Hristos, ascensiunea politică a Împăratului Constantin
schimbând situația creștinilor din Imperiul Roman și deschizând noi căi de împlinire a rolului Bisericii în societate. Luând
'chemare nu de la oameni, ci de la Dumnezeu' (așa cum se spune în troparul pomenirii lui), Sfântul Împărat Constantin a emis, în anul 313, decretul de libertate religioasă sau
Edictul de la Milano, prin care se acorda creștinilor libertatea și dreptul de a-și recupera bunurile confiscate în timpul persecuțiilor. Asemenea Sfântului Apostol Pavel, care, după ce L-a întâlnit pe Hristos într-o lumină copleșitoare pe drumul Damascului, a încetat să-i mai prigonească pe creștini, devenind apoi primul între marii misionari creștini, și Sfântul Împărat Constantin, după convertirea sa prin semn direct de la Hristos, a devenit primul între împărații creștini sau cum se spune în tropar:
'cel între împărați apostolul Tău, Doamne'.
De asemenea, credința mamei sale, Sfânta Elena, este pecetluită de semnul de viață făcător al Crucii Mântuitorului, pe care ea a descoperit-o în pământul Ierusalimului în anul 326, după anevoioase și costisitoare săpături.
În iconografia ortodoxă, Sfinții Împărați Constantin și Elena au între ei așezată Sfânta Cruce, pentru că
Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ. Icoana lor transmite astfel un sens duhovnicesc, înțelegând că
Sfânta Cruce, semnul iubirii jertfelnice a Fiului lui Dumnezeu întrupat, unește tainic cerul și pământul, lumea nevăzută și cea văzută, cele inteligibile și cele sensibile, în iubirea infinită și eternă a Preasfintei Treimi. În lumina acestui tip de înțelepciune divină, Sfinții Împărați Constantin și Elena au înțeles că, după modelul și cu puterea lui Hristos,
iubirea jertfelnică pentru binele celor mulți este flacăra și puterea misiunii creștine în lume. Din poziția politică înaltă pe care o ocupă, aceștia sunt slujitori misionari ai lui Hristos spre binele Bisericii Sale, eliberându-i pe creștini de persecuții, apărând dreapta credință și unitatea Bisericii,
construind locașuri de cult creștine în diferite părți ale Imperiului: trei biserici în Roma, una în Trier (Germania), mai multe biserici în Constantinopol, una în Nicomidia, două în Ierusalim (a
Învierii și a
Înălțării), una în Bethleem (a
Nașterii Domnului), precum și una octogonală în Antiohia.
În același timp, ei au dezvoltat
o amplă activitate filantropică, prin legi, așezăminte și fapte personale în favoarea categoriilor sociale defavorizate. Ajutat de împăratul Constantin, un senator roman, devenit preot cu numele de Zoticus, a organizat la Constantinopol
un orfelinat, un spital-leprozerie, un așezământ pentru săraci, altul pentru văduve și unul pentru primirea străinilor. Iar Sfânta Împărăteasă Elena a construit în Constantinopol
un azil pentru văduve (ghirocomion) și
așezăminte pentru primirea străinilor la Ierusalim, Constantinopol și Sevasta. În timpul Sfinților Împărați Constantin și Elena au fost organizate și
leagăne pentru copiii mici abandonați, cămine pentru orfani și case de adăpost pentru fecioare.
Expresiile slujirii lor misionare, ale apostolatului lor mirean în lumina Crucii lui Hristos, au fost mai ales convocarea primului Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325, și reflectarea valorilor evanghelice în legislația constantiniană (în total 361 de norme legislative de genuri diferite).
Împăratul Constantin a adoptat legi în biserici prin care episcopii și preoții au primit
dreptul de a proclama eliberarea sclavilor creștini, legi prin care erau protejate logodna și căsătoria și au fost interzise adulterul și avortul; legi care interziceau tortura, uciderea sclavilor de către stăpâni și stigmatizarea feței oricărui deținut; legi prin care erau protejați copiii abandonați, copiii minori și copiii orfani; legi prin care se interzicea abandonarea copiilor nou născuți, răpirea copiilor, vânzarea copiilor din motive de sărăcie, iar părinții săraci trebuiau ajutați de fisc sau din visteria personală a Împăratului. Toate acestea erau legi ale demnității persoanei umane, cu adevărat revoluționare pentru mentalitățile sociale păgâne de la începutul secolului al IV-lea,
legi care devin definitorii apoi pentru matricea spirituală a Europei și patrimoniul spiritual al întregii umanități.
Sfinții Împărați Constantin și Elena au arătat un respect deosebit și o generozitate permanentă față de episcopi, preoți și diaconi, dar și o cinstire deosebită față de cei ce trăiau în feciorie și rugăciune, față de văduvele evlavioase, de presbitere și diaconițe. Ei au ajutat mult la construirea și dotarea bisericilor, dar și la promovarea filantropiei sociale, arătând prin fapte concrete grijă părintească față de cei nevoiași.
La îndemnul Bisericii, exemplul lor a fost urmat de-a lungul secolelor de mulți împărați, regi, principi și conducători creștini, iar în zilele noastre asistența socială organizată de Stat este completată de Biserică și de instituții și organizații social-filantropice.
În concluzie, reținem că
lumina credinței, a legilor, a multor ctitorii și fapte creștine ale Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost peste veacuri și este și azi un îndemn puternic pentru a iubi pe Hristos și Biserica Sa și pentru a promova demnitatea persoanei umane și binele comun, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea sau fericirea oamenilor.
Acum, cât trăim în lume,
ei sunt învățători și rugători pentru noi, iar în ziua judecății noastre, potrivit lucrărilor bune sau rele pe care le-am săvârșit, ei vor fi apărători sau judecători ai noștri, dacă am răspuns sau nu chemării iubirii lui Hristos arătată în lumina Sfintei Cruci.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
