galerie-foto-2015 > Decembrie > Slujitorii Catedralei Patriarhale cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală (24 decembrie 2015)

Slujitorii Catedralei Patriarhale cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală (24 decembrie 2015)

 

Preoții slujitori ai Catedralei Patriarhale din București au binevestit joi, 24 decembrie 2015, Nașterea Domnului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

 

Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, preoții au mers cu icoana sărbătorii la Reședința Patriarhală, imediat după oficierea Sfintei Liturghii. Aici, a fost săvârșită o slujbă de Polihroniu, iar Preafericirea Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care le-a vorbit despre semnificaţiile tradiţiei bine vestirii Naşterii Domnului.

 

Această bine vestire este lucrarea cea mai necesară a Bisericii. De aceea, considerăm că toate colindele de Crăciun, care se cântă mai ales începând cu sărbătoarea Sfântului Nicolae și care s-au arătat în toată țara ca o mare lucrare misionară muzicală, reprezintă o lucrare de bine vestire a iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu pentru oameni. În rugăciunile și cântările de azi dimineață din timpul Sfintei Liturghii s-a spus de mai multe ori că Dumnezeu a coborât din ceruri ca să ridice chipul mai înainte căzut, adică să ridice pe omul care a căzut din comuniunea de iubire cu Dumnezeu prin păcatul neascultării”, a spus Patriarhul României.

 

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur  Preacuviosului Arhim. Clement Haralam, Marele eclesiarh al Catedralei Patriarhale.

 

Încă din secolul al IV-lea, în Ajunul Crăciunului, creștinii ajunau și tot atunci primeau, ca și astăzi, preoții în casele lor cu Icoana Nașterii pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Potrivit tradiției, în această zi preotul, însoțit de cântăreț, merge pe la fiecare gospodărie din parohie cu icoana Nașterii Domnului în mână, cântând, atunci când intră în casă, troparul acestei sărbători, vestind astfel Minunea Nașterii. De asemenea, în Ajun, colindătorii merg pe la casele oamenilor aducând vestea cea bună a Nașterii Domnului, asemenea îngerilor și păstorilor care au vestit Minunea din Betleemul Iudeii.


 
Galerie foto:
Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod