Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Bucureștilor, cu tema 'Implicațiile pastorale și misionare ale teologiei mistice a Părintelui Dumitru Stăniloae', luni, 04 noiembrie 2013:
Opera Părintelui Dumitru Stăniloae este o vastă sinteză neopatristică exprimată în mod creator sau o fidelitate reînnoită față de Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ai Bisericii. Teologia Părintelui Stăniloae este, ca și teologia ioaneică, paulină și patristică, o teologie mistică, în sensul că are în centrul ei și ca bază a ei misterul sau taina Întrupării sau Înomenirii Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Aceasta este 'taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută', aceasta este 'taina creștinătății', a 'Dumnezeului Care S-a arătat în trup' (I Timotei 3, 16) sau a 'Cuvântului Care S-a făcut trup' (Ioan 1, 14) - ne spun Sfinții Apostoli Pavel și Ioan. Pentru a fi descoperită această taină, Dumnezeu a creat lumea, iar în interiorul ei omul a fost creat după chipul Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care urma să Se întrupeze. Iar scopul Întrupării sau Înomenirii Fiului lui Dumnezeu este înfierea și îndumnezeirea omului după har. 'Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să devină dumnezeu după har' - ne învață Sfinții Părinți ai Bisericii. Însă descoperirea tainei Întrupării sau Înomenirii Fiului și Cuvântului veșnic al lui Dumnezeu este în același timp descoperirea tainei Preasfintei Treimi, a Dumnezeului - Comuniune veșnică de viață și iubire, a Persoanelor distincte dar nedespărțite, comuniune pe care Părintele Dumitru Stăniloae o numește 'structura supremei iubiri'. Prin urmare, Preasfânta Treime cunoscută oamenilor prin descoperirea Întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu devine centrul teologiei și al vieții Bisericii, conținutul spiritual al Simbolului de credință și al tuturor Sfintelor Taine și al întregului cult creștin ortodox. În acest sens, nu există teologie creștină autentică dacă aceasta nu este mistică. Pentru Părintele Stăniloae histologia este trinitară, pnevmatologia este trinitară, eclesiologia este trinitară, antropologia teologică este trinitară, cosmologia teologică este trinitară, pentru că toate acestea se explicitează în lumina iubirii veșnice a Preasfintei Treimi. De aceea, el este numit 'teolog al iubirii treimice', 'teolog al persoanei în comuniune', 'teolog al bucuriei'. Cât privește vocația teologiei, Părintele Stăniloae arată că scopul teologiei este explicitarea planului de îndumnezeire a omului descoperit lumii de Iisus Hristos. În acest sens, teologia mistică devine suport pentru lucrarea misionară a Bisericii, deoarece în primul rând misiunea înseamnă a trăi în Hristos și a transmite oamenilor viața în Hristos, prin lucrarea harului Preasfintei Treimi. Mai precis, misiunea Bisericii este sfințirea oamenilor și a creației lui Dumnezeu.
În această perspectivă, teologia mistică a Părintelui Stăniloae, cuprinsă în Dogmatica sa, în studiile și articolele sale, dar și în explicațiile lui la scrierile filocalice, constituie un izvor bogat de lumină, bucurie și încurajare la misiune pastorală, culturală și social-filantropică azi.
Părintele Stăniloae a realizat, așadar, o recuperare pentru contemporaneitate a 'cugetului Părinților', o reactualizare a gândirii lor în cultura noastră teologică și în viața Bisericii. Metoda sa de lucru este admirabil expusă în Prefața volumului întâi al Teologiei Dogmatice Ortodoxe: 'Ne-am condus în această străduință de modul în care au înțeles învățătura Bisericii Sfinții Părinți de odinioară, dar am ținut seama în interpretarea de față a dogmelor și de necesitățile spirituale ale sufletului care-și caută mântuirea în timpul nostru, după trecerea prin multe și noi experiențe ale vieții, în cursul atâtor secole care ne despart de epoca Sfinților Părinți. Ne-am silit să înțelegem învățătura Bisericii în spiritul Părinților, dar, în același timp, să o înțelegem așa cum credem că ar fi înțeles-o ei astăzi. Căci ei n-ar fi făcut abstracție de timpul nostru, așa cum n-au făcut de al lor' (Preot Profesor Dumitru Stăniloae, 'Teologia Dogmatică Ortodoxă', vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 4-5).
Pe firul acestor elemente definitorii, referenții sesiunii de toamnă a Conferinței pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor au analizat opera Părintelui Stăniloae în următoarele direcții: (a) Teologia dogmatică a Părintelui Dumitru Stăniloae și implicațiile pastoral-misionare ale acesteia; (b) Teologia liturgică a Părintelui Dumitru Stăniloae și implicațiile pastoral-misionare ale acesteia; (c) Spiritualitatea ortodoxă a Părintelui Dumitru Stăniloae și implicațiile pastoral-misionare ale acesteia. Au rezultat șase studii consistente, elaborate de cadre didactice de la Facultatea de Teologie 'Justinian Patriarhul' din București, care tratează despre: (1) 'Părintele Dumitru Stăniloae - teolog al iubirii dumnezeiești (triadologie - hristologie - pnevmatologie)' (Preot prof. dr. Ștefan Buchiu); (2) 'Cosmologia și antropologia Părintelui Dumitru Stăniloae - recuperarea viziunii teologiei patristice despre om și lume' (Preot prof. dr. Sterea Tache); (3) 'Sfânta Liturghie - 'urcuș comunitar spre Împărăția lui Dumnezeu, împărăția iubirii veșnice'' (Preot lect. dr. Dumitru Pintea); (4) 'Gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae privind experiența lui Dumnezeu în Sfintele Taine' (Preot asist. dr. Mihai Burlacu); (5) 'Asceză și mistică în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae' (Preot lect. dr. Gheorghe Holbea); (6) 'Repere filocalice pentru misiunea de azi a Bisericii'(Conf. dr. Adrian Lemeni).
Toate aceste contribuții, adunate sub titlul Implicațiile pastorale și misionare ale teologiei mistice a Părintelui Dumitru Stăniloae, arată că fidelitatea teologului ortodox față de Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție se verifică prin efortul permanent, în duhul Sfinților Părinți, de a elabora și astăzi o teologie pastorală și misionară care leagă spiritual textul Sfintei Scripturi de contextul istoric prezent, pentru ca mărturia creștină să fie cu adevărat știința mântuirii și a vieții veșnice, trăite ca arvună a Împărăției Cerurilor încă din viața pământească, întrucât 'Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este Același' (Evrei 13, 8). În acest sens, moștenirea Părintelui Dumitru Stăniloae trebuie fructificată în viața Bisericii, pornind de la îndemnul său de a pune accentul nu atât pe reproducerea unor idei sau pasaje din lucrările sale, cât pe continuarea lucrării sale de înnoire sau aprofundare duhovnicească a teologiei în viața Bisericii.
Aprofundarea teologiei în viața Bisericii devine izvor de intensificare a misiunii Bisericii mai ales prin lucrarea liturgică, pastorală și social-filantropică a preoțimii ortodoxe. Purtător de Hristos, preotul - spune Părintele Stăniloae - trebuie 'să-și ascută simțul prin care ia cunoștință de prezența lui Hristos în el, mărind lumina din sine, care-i permite să-L vadă pe Domnul său. Prin sforțările sale de a iubi tot mai mult pe Domnul, îi crește și i se permanentizează conștiința că Iisus este cu el, că lucrează prin el' (Idem, 'Hristos și preotul', Telegraful Român, an LXXXIII, nr. 3, 13 ianuarie 1935, în 'Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român', vol. I, Editura BASILICA, București, 2012, p. 620). În altă parte, Părintele Stăniloae spune: 'Densitatea și intensitatea preoției se măsoară cu duhul de jertfă care, domnind în sufletul preotului, se revarsă în toată viața lui dinafară. [...] Preotul este chemat să se jertfească, nu numai să jertfească. El trebuie să uite de sine și să pună tot ce are și ce este în cumpăna reușitei sfintei sale misiuni' (Idem, 'Jertfa, esența preoției', Telegraful Român, an XC, nr. 4, 25 ianuarie 1942, în 'Cultură și duhovnicie', vol. 3, Editura BASILICA, București, 2012, pp. 28 și 30).
Rapoartele care vor fi prezentate acum ne îndeamnă să cunoaștem mai bine teologia Părintelui Stăniloae și să o folosim ca izvor de lumină pentru lucrarea pastorală, educativă și misionară a Biserică.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
