galerie-foto-2015 > August > Tineri iordanieni în vizită la Patriarhia Română (31 august 2015)

Tineri iordanieni în vizită la Patriarhia Română (31 august 2015)

 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit, astăzi, 31 august 2015, la Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, un grup de tineri iordanieni însoțiți de Preasfințitul Qais Sadiq, Episcop de Erzurum.  

 

Patriarhul României le-a vorbit despre rolul pe care îl au tinerii creștini în lumea de astăzi: „Copiii și tinerii considerăm că sunt un mare dar de la Dumnezeu pentru Biserică și pentru societate. De aceea, atât Biserica, cât și societatea trebuie să aibă o deosebită preocupare pentru educația tinerilor și pentru susținerea în formarea lor profesională. Lumea de astăzi este confruntată cu fenomenul secularizării, adică o construire a societății fără referință la Dumnezeu și la Religie. Societatea este confruntată cu criza economică și financiară, dar și cu multe conflicte armate, cu războaie și cu violență ceea ce cauzează un număr mare de refugiați. Vedem în aceste zile cum în Europa refugiații din Siria și din alte țări ale Orientului vin în țările europene pentru a scăpa de violență și pentru a supraviețui. De ceea, noi trebuie să educăm tineretul în spiritul păcii, al conviețuirii pașnice, al respectului reciproc între diferite religii și diferite culturi”.  

 

Tinerii iordanieni vor participa în țara noastră și la un pelerinaj la ctitoriile Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, potrivit Preasfințitului Episcop Qais Sadiq: „Întrucât ei sunt deja în țară au organizat o excursie de studii pe urmele Sfinților Martiri Brâncoveni. Astfel, vom vizita toate așezămintele brâncovenești din țară și încheiem acest pelerinaj la Biserica Sfântul Gheorghe - Nou unde se află moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel mâine începem excursia care va dura paisprezece zile”.  

 

Grupul de tineri din Iordania va participa, vineri, 4 septembrie 2015, la „Întrunirea Tinerilor Ortodocși din Europa” de la Cluj.

 

Galerie foto:

 

 

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod