patriarhul > Mesaje > Un ierarh erudit şi promotor al dialogului - Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014)

Un ierarh erudit şi promotor al dialogului - Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014)


Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului, oficiată în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, miercuri, 01 octombrie 2014:

 

Mesajul luminos al Ortodoxiei, cuprins în slujba de înmormântare a celor răposaţi, arată valoarea supremă a învierii omului pentru a trăi veşnic cu sufletul şi cu trupul în Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Ioan 5, 29 şi I Corinteni 5, 1).

 

Fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel nemuritor (cf. Facere 1, 27), sufletul omului este nemuritor (cf. Iov 12, 10; Daniel 5, 23; Ecclesiast 12, 7; Matei 22, 31-32; 17, 3-4; Luca 9, 30-32; 23, 43). Credinţa puternică în Învierea lui Hristos este în Ortodoxie şi credinţă puternică în învierea tuturor oamenilor. De aceea, Crezul pe care îl mărturisim în Biserică se încheie cu aceste cuvinte „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

 

Hristos Cel înviat din morţi este numit în Sfânta Scriptură „începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Corinteni 1, 18) sau „întâi născut între mulţi fraţi” (Romani 8, 29), de aceea Învierea lui Hristos este vedere duhovnicească sau icoană pro­fetică a învierii de obşte a tuturor oamenilor.

 

Însă învierea de obşte sau universală, la fel ca Învierea lui Hristos, nu este revenire la viaţa pământească amestecată cu suferinţă şi stricăciune, ci începutul unei alte vieţi: viaţa cerească şi veşnică pentru suflet şi pentru trup. În acest înţeles Sfântul Apostol Pavel spune: „precum toţi (oamenii) mor în Adam, aşa vor învia toţi în Hristos” (I Corinteni 15, 22), iar, „vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea” (I Corinteni 15, 26).

 

Legătura dintre adevărul Învierii lui Hristos şi adevărul învierii oamenilor este atât de puternică, încât cine nu primeşte adevărul Învierii lui Hristos respinge şi adevărul învierii celei de obşte sau universale, iar cine crede în Învierea lui Hristos trebuie să mărturisească şi credinţa în învierea morţilor.

 

Vedem, aşadar, că taina Învierii lui Hristos şi a omenirii întregi este inima Evangheliei propovăduită de Apostoli şi temelia credinţei mărturisită de Biserică.

 

Sfânta Scriptură ne învaţă că învierea morţilor se va realiza când Hristos va veni cu slavă şi putere multă, ca să judece viii şi morţii: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (Hristos) şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii” (cf. Ioan 5, 28-29; cf. Matei 16, 27; 25, 31-46; Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10; I Tesaloniceni 4, 13-17; II Tesaloniceni 1, 7-10).

 

Lumina care leagă taina învierii morţilor, a judecăţii sau a evaluării fap­telor săvârşite în lume şi bucuria vieţii veşnice este lumina însăşi a vieţii şi lucrării Bisericii în lume. Cuvintele Scripturii ne arată că lumina pe care omul o adună în sufletul său nemuritor în timpul vieţii pământeşti o ia cu el după moartea trupească. Dar această lumină nu rămâne cu totul ascunsă oamenilor, ci se arată parţial încă din timpul vieţii sale pe pământ. Această lumină este lumina virtuţilor sau a roadelor Duhului Sfânt în om (cf. Galateni 5, 22-23), este lumina harului dumnezeiesc pe care omul credincios l-a făcut roditor prin credinţă puternică, prin cuvinte ziditoare şi prin faptele iubirii milostive şi smerite.

 

O astfel de lumină, exprimată în dragostea de Dumnezeu şi de oameni, ne-a arătat-o, prin cuvânt şi faptă, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului. El s-a născut în ziua de prăznuire a Intrării Maicii Domnului în biserică, la data de 21 noiembrie 1923. Iar astăzi se înmormântează la o altă sărbătoare a Maicii Domnului, şi anume Acoperământul Maicii Domnului. Între anii 1942-1946 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. După absolvirea facultăţii s-a înscris la doctorat, iar în 30 iunie 1949 a susţinut teza cu titlul: „Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului” sub coordonarea regretatului preot profesor Ioan G. Coman.

 

A primit îngerescul chip al călugăriei la mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor, la data de 12 ianuarie 1961, păstrând numele de Nicolae. A fost hirotonit arhiereu în biserica „Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti, la data de 15 ianuarie 1961, de către Patriarhul Justinian Marina şi întronizat în demnitatea de Episcop al Aradului, la 22 ianuarie 1961, în Catedrala episcopală din Arad.

 

La data de 17 februarie 1962, a fost ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului. Întronizarea a avut loc duminică, 4 martie 1962, în Catedrala mitropolitană din Timişoara, săvârşită de către Patriarhul Justinian Marina şi alţi ierarhi ai Sfântului Sinod, în prezenţa multor preoţi şi credincioşi din Banat.

 

Din cei aproape 91 de ani ca vârstă a Mitropolitului Nicolae Corneanu,  71 de ani i-a împlinit întru slujire preoţească, fiind hirotonit diacon (1943), preot (1960) şi arhiereu (1961). O mare parte a acestei slujiri sacerdotale a fost trăită în anii dictaturii comuniste, când Biserica era controlată şi obligată să-şi restrângă activităţile sale doar la viaţa liturgică. Totuşi, în pofida multor oprelişti, viaţa Bisericii a continuat, deoarece credinţa din popor a fost mai tare decât ideologia ateistă. Iar după schimbările din anul 1989, activităţile Bisericii s-au intensificat şi multiplicat în plan spiritual şi social misionar, deoarece au apărut noi şanse, dar şi noi cerinţe şi probleme în societatea aflată în tranziţie spre capitalism, marcată de individualism, prozelitism, secularizare, emigraţie şi alte fenomene noi.

 

Toate aceste aspecte au fost privite cu multă atenţie şi responsabilitate de către Mitropolitul Nicolae al Banatului, care s-a remarcat prin opera sa teologică şi culturală bogată, cuprinsă în 28 de volume, rigoarea administrativă şi deschiderea spre cooperare cu alţii în plan religios, cultural şi social.

 

Activităţile sale de Arhiepiscop şi Mitropolit s-au concretizat în edificii noi la Centrul eparhial, la Seminarul Teologic din Caransebeş, la protopopiate, biserici de mir noi şi mănăstiri noi, activitate editorială şi publicistică, înființarea unei Facultăți de Teologie, instituții şi programe social-filantropice, activități cu tineretul, relații cu Universități din Banat, relații deosebite cu Casa Regală, cu oameni de cultură, cu instituții media etc.

 

Ca fiu duhovnicesc al eparhiei păstorite de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae Corneanu, am primit sfat şi ajutor părintesc în vremea studiilor universitare de la Sibiu şi București. Iar pe când eram conferențiar la Institutul Ecumenic de la Bossey (1980-1988) ne-a adresat în repetate rânduri invitaţia de a-i deveni colaborator apropiat, ceea ce s-a realizat în februarie 1990, când, la recomandarea sa, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ne-a ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Lugojanul, fiind hirotonit la 4 martie 1990 în această Catedrala Mitropolitană.

 

Am admirat atunci disciplina, corectitudinea şi ordinea în administrația eparhială.

 

Ierarh venerabil al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, distins om de cultură, promotor al valorilor nepieritoare ale credinţei în dialogul cu alte Biserici, culturi şi popoare, şi susţinător al eforturilor de apropiere între creştini, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu a primit de la Dumnezeu numeroase daruri pe care le-a cultivat cu simţul responsabilităţii, oferind şi altora, cu mărinimie, bucurii din bucuriile duhului, roade ale talantului înmulţit întru slava lui Dumnezeu şi spre binele Bisericii şi al societăţii.

 

Perioada de împreună slujire la Timişoara şi apoi de împreună slujire a Bisericii în cadrul Sfântului Sinod, ni-l readuc în amintire ca pe un ierarh erudit, cu orizonturi largi, deschis spre dialog, elegant în comportament, generos cu alţii, dar exigent cu sine şi evitând sistematic lauda de sine şi etalarea meritelor proprii. Era greu de găsit în reşedinţa sa un portret cu chipul său! Impunea respect chiar şi atunci când era familiar. În lupta cu boala şi suferinţa a fost discret şi mult răbdător, biruind adesea durerea printr-un puternic simţ al datoriei de-a sluji Biserica.

 

Pentru lumina pe care Arhiepiscopul şi Mitropolitul Nicolae al Banatului o lasă acum moştenire spirituală Bisericii şi poporului român, cu profundă recunoştinţă şi preţuire, ierarhi, cler şi popor ne rugăm împreună lui Dumnezeu, Părintelui luminilor, de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit (cf. Iacob 1, 17) să aşeze sufletul său împreună cu drepții, în lumina neînserată şi pacea netulburată a Împărăţiei Preasfintei Treimi, în fericirea vieţii cereşti, „unde drepţii ca luminătorii vor străluci!”

 

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto Evenimente
Anul omagial - 2017
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod