patriarhul > Mesaje > Un slujitor conștiincios și demn al Bisericii noastre - Preotul Gheorghe Ionescu (1947-2015)

Un slujitor conștiincios și demn al Bisericii noastre - Preotul Gheorghe Ionescu (1947-2015)


Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Preotului Gheorghe Ionescu (2 mai 2015, biserica Bărbătescu Vechi, Protopopiatul Sector V Capitală).

 

Hristos a înviat!

 

Am primit cu durere vestea tristă a trecerii din această viaţă, în data de 30 aprilie 2015, a Părintelui Gheorghe Ionescu, preot îmbisericit la Parohia Bărbătescu Vechi, Protopopiatul Sector V Capitală.

 

Părintele Gheorghe Ionescu s-a născut la data de 31 august 1947, în comuna Beleți-Negrești, județul Argeș, într-o familie creștină devotată Bisericii și credinței strămoșești. Părinții săi, Marin și Ecaterina, i-au insuflat încă de mic tânărului Gheorghe valorile morale ale credinței, astfel încât acesta a urmat în mod firesc, la vârsta adolescenței, cursurile Seminarului Teologic Ortodox din București, iar ulterior pe cele ale Institutului Teologic Ortodox de rang universitar din București, pe care le-a absolvit dând dovadă de capacitate de muncă și seriozitate.

 

S-a căsătorit cu tânăra domnișoară Victoria, formând împreună o familie frumoasă, binecuvântată de Dumnezeu cu doi copii, Lavinia-Narcisa și Laurenția, care au primit o educație aleasă și ulterior o formare profesională reușită în domeniul studiilor economice.

 

La data de 3 noiembrie 1968 a fost hirotonit diacon, iar la 1 octombrie 1969 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Vărbila, Protopopiatul Vălenii de Munte, județul Prahova. Aici a activat ca preot paroh timp de 14 ani, desfășurând o activitate misionar-pastorală deosebită, pentru aceasta fiind ridicat la rangul de sachelar în anul 1974. Ulterior, în anul 1980, prin decizia chiriarhală a vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Iustin Moisescu, a primit rangul de iconom.

 

La data de 1 august 1983 s-a transferat la parohia Sfântul Dumitru din orașul Ploiești, astăzi în cuprinsul Protopopiatului Ploiești Nord, unde a primit ascultarea de preot paroh. Îndeplinindu-și cu seriozitate și demnitate slujirea în mijlocul credincioșilor, a fost onorat în anul 1985 cu rangul de iconom stavrofor. De altfel, pe lângă slujirea lui Dumnezeu în fața Sfântului Altar, Părintele Gheorghe Ionescu și-a asumat și slujirea administrativă a Bisericii, îndeplinind între anii 1983 și 1992 funcția de secretar al Protoieriei Ploiești.

 

Începând cu data de 1 mai 1992 și până la pensionarea sa, survenită în anul 1995, Părintele Gheorghe Ionescu a fost preot coslujitor la biserica parohiei Cotroceni, Protopopiatul Sector VI Capitală. După pensionarea sa, a slujit lui Dumnezeu cu aceeași râvnă în biserica Bărbătescu Vechi, Protopopiatul Sector V Capitală.

 

Activitatea preoțească a Părintelui Gheorghe Ionescu, care în ultimii ani nu a lăsat slăbiciunile bătrâneților să umbrească zelul său slujitor, rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut ca una de excepție. Calitățile sale oratorice atât de mult îndrăgite de credincioșii păstoriți precum și înalta sa ținută morală l-au consacrat ca fiind un preot devotat misiunii Bisericii. Tactul său pastoral rămâne un exemplu bun de urmat pentru preoții tineri, care, nu de puține ori, au fost ajutați și îndrumați de Părintele Gheorghe Ionescu.

 

În aceste momente de vremelnică despărțire de Părintele Gheorghe Ionescu, până la Învierea de obşte, ne rugăm ca sufletul Părintelui să se bucure de lumina Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și de comuniunea cerească a sfinților, în iubirea Preasfintei Treimi. Familiei îndurerate și credincioșilor care l-au cunoscut și l-au apreciat le transmitem un gând părintesc de compasiune şi de întărire sufletească.

 

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

 

Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântare pentru cei îndoliaţi,

 

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

FOTO: Biserica parohiei Bărbătescu Vechi

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod