patriarhul > Mesaje > Unirea Principatelor Române - temelie pentru unitatea Statului român

Unirea Principatelor Române - temelie pentru unitatea Statului român


Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu ocazia aniversării a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, Palatul Patriarhiei, joi, 24 ianuarie 2013:

Rodirea luminoasă a Evangheliei lui Hristos în istoria și cultura poporului nostru face ca darul unității, al libertății și demnității naționale, dobândit prin credință puternică și luptă jertfelnică de-a lungul a multor secole de suferință creștinește îndurate, să pună în valoare virtuțile statornice ale românilor, personalizate în eroi naționali, eterne raze și chipuri de lumină din istoria și spiritualitatea țării noastre.

Aceste chipuri de lumină, cu valoare de simbol și de reper, trebuie cunoscute și cinstite ca fiind componenta majoră a identității și demnității, a dezvoltării și dăinuirii spirituale a poporului român.

Astăzi, la împlinirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, Patriarhia Română, în colaborare cu Academia Română, dorește să exprime omagiul și recunoștința cuvenită memoriei Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitului Nifon al Țării Românești, Mitropolitului Sofronie Miclescu al Moldovei și tuturor făuritorilor Unirii.
   
Am ținut să organizăm acest moment solemn pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinței și culturii, la Palatul Patriarhiei, situat pe locul fostei clădiri a Mitropoliei Țării Românești, unde s-au desfășurat lucrările Adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe Domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, și Domnitor al Țării Românești, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române.

În acest loc deci, în urmă cu 154 de ani, s-au desfășurat ceasurile Unirii, binecuvântate și susținute de rugăciunea Bisericii, momente pe care noi astăzi le rememorăm, cu respect și recunoștință.
   
Devenit Domnitor, Alexandru Ioan Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii de către puterea suzerană otomană și puterile garante europene și apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un Stat unitar, adoptând oficial numele de România, având capitala la București, cu un singur Guvern. Tot atunci cele două Adunări legislative, din Moldova și Muntenia, s-au unit într-una singură, formând viitorul Parlament al României. Primul președinte al Adunării legislative unite a fost numit Mitropolitul Primat Nifon, care a deținut această funcție până la 6 decembrie 1864, când a fost numit în funcția de Președinte al Senatului, România trecând atunci la sistemul parlamentar bicameral. 'Primii și cei mai longevivi în demnitatea de președinți ai Senatului au fost  mitropoliții Nifon și Calinic Miclescu (câte trei mandate, deci 12 ani)' (Nicolae Văcăroiu, Președintele Senatului, Alocuțiune cu prilejul ședinței solemne a Parlamentului României consacrate aniversării a 140 de ani de la constituirea Senatului României și de la instituționalizarea sistemului parlamentar bicameral, 15 septembrie 2004, www.senat.ro).
   
Realizarea Unirii Principatelor Române a fost benefică și pe plan spiritual, atrăgând după sine organizarea unitară a structurilor bisericești din toate provinciile românești, sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, confirmat de Alexandru Ioan Cuza prin Legea din 1864. În același timp, prin demersurile lui Alexandru Ioan Cuza către Patriarhia Ecumenică (1865) pentru obținerea recunoașterii autocefaliei (Joanes Dominicus Mansi, Sacrorum Conciliorum Nova Et Amplisima Colectio, vol. 40, Akademische Druck -U. Verlagsanstalt, Graz, Austria, 1961, pp. 682-684, 686-688, 690-702), s-au creat și premisele ridicării Bisericii Ortodoxe Române, autocefale din anul 1885, la rangul de Patriarhie, în anul 1925.
   
În această perspectivă, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat, la 3 decembrie 1864, Decretul organic, în care se arăta că 'Biserica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în tot ceea ce privește organizarea și disciplina' și că 'Sinodul general al Bisericii Române păstrează unitatea dogmatică a sfintei credințe ortodoxe cu Marea Biserică de Răsărit, prin coînțelegere cu Biserica Ecumenică a Constantinopolului' (Decretul organic pentru înființarea unei autorități centrale pentru afacerile religiei române, București, 1865,  Constantin Drăgușin, Legile bisericești ale lui Cuza Vodă și lupta pentru canonicitate, în 'Studii Teologice', IX (1957), nr. 1-2, p. 86-103).
   
Multe din reformele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care priveau Biserica au fost foarte progresiste pentru acea vreme; iar unele măsuri luate de el au creat neînțelegeri și nemulțumiri. Având un accentuat spirit reformator, Alexandru Ioan Cuza a dorit să facă unele înnoiri, dar, după propria-i afirmație: el 'n-a voit să facă rău Bisericii strămoșești, decât numai bine' (Pr. Ion Vicovan, Alexandru Ioan Cuza și reformele bisericești, în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Editura Trinitas, Iași, 2002, p. 164).
   
Urmare promulgării, în decembrie 1863, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstirești, deci a preluării averilor bisericești de către Stat, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au reglementat și principiile legale prin care Statul se obligă să sprijine Biserica. În acest sens, s-a stabilit prin lege plata unei părți a salariului preoților de la bugetul de Stat, sprijinirea învățământului teologic seminarial și universitar, acordarea a 8,5 ha de pământ bisericilor parohiale ș.a..
   
De asemenea, datorăm Domnitorului Alexandru Ioan Cuza înființarea Universității din Iași, în 1860, care cuprindea și Facultatea de Teologie, înființarea Universității din București, în 1864, înființarea de noi gimnazii și școli primare, precum și obligativitatea și gratuitatea învățământului primar ș.a..
   
Considerăm că Unirea Principatelor Române, începută la Iași în data de 5 ianuarie 1859 și desăvârșită la București în data de 24 ianuarie 1859, nu a fost 'Unirea Mică', după cum zic unii, ci 'Unirea de bază', deoarece ea a constituit temelia pentru formarea statului unitar român, în anul 1862, numit ROMÂNIA, temelie pentru obținerea independenței naționale românești (9 mai 1877) în urma Războiului de Independență din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, și mai ales temelie pentru Unirea din 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 și Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918. Pentru Biserica noastră, Unirea Principatelor Române a fost temelie pentru recunoașterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885, iar Unirea de la 1 decembrie 1918 a constituit un element favorabil pentru ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, în anul 1925.

Pentru toate binefacerile Unirii Principatelor Române, aducem astăzi mulțumire lui Dumnezeu Cel preaslăvit în Sfânta Treime și pomenim cu recunoștință pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe Mitropolitul Nifon al Țării Românești, pe Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei și pe toți cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute ca să păstrăm și să cultivăm darul unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe și multe eforturi spirituale și materiale, spre slava Preasfintei Treimi și binele țării noastre.


†  DANIEL
Patriarhul României

Foto Evenimente
Anul omagial - 2018
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod