documente > Comunicate > Aniversarea Centenarului Primului Război Mondial: Patriarhul Daniel s-a rugat pentru eroii români

Aniversarea Centenarului Primului Război Mondial: Patriarhul Daniel s-a rugat pentru eroii români

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, s-a rugat astăzi, 28 august 2016, pentru eroii români jertfiţi în Primul Război Mondial. Preafericirea Sa a oficiat un Trisaghion pentru eroi la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, Bucureşti, în cadrul căruia a rostit o rugăciune de pomenire a celor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru libertatea şi demnitatea naţională. Ceremonialul religios avut loc cu prilejul manifestărilor legate de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial (1916-2016).

 

La eveniment a fost prezent Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, precum şi numeroase oficialităţi. Şeful statului a susţinut, cu acest prilej, o alocuţiune în care a subliniat că acest moment este „de referință pentru istoria noastră, care a făcut posibilă Marea Unire și a marcat destinul european al României”.

Un gând de profundă recunoștință se îndreaptă către cei care, prin demnitățile și responsabilitățile civile și militare pe care le-au avut în momentele cruciale ale verii lui 1916 și mai apoi pe întreg parcursul războiului, au servit cu devotament interesul națiunii române. La un secol de la Primul Război Mondial, vă chem să îi pomenim pe toți cei căzuți în luptă și se odihnesc în pământul țării noastre, a spus Preşedintele României

În cadrul Programului Naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial (1916-2016) au avut loc, de asemenea, depuneri de coroane de flori, precum și un moment prezentat deAsociația Tradiții Militare.

Manifestările comemorative dedicate marcării intrării României în Primul Război Mondial (1916-1919) au fost organizate de Guvernul României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2021
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod