patriarhul > Mesaje > Iubirea milostivă din Liturghie și Filantropie

Iubirea milostivă din Liturghie și Filantropie


Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv).


'În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești? Iar el, răspunzând, a zis: 'Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți'. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc, venind și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, și, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Deci, care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea.' (Luca 10, 25-37)

Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii, care ne prezintă Pilda samarineanului milostiv, este o Evanghelie a milostivirii și a vindecării. Ea este pentru toți oamenii un îndemn la fapte bune, la lucrare izvorâtă din iubire milostivă și săvârșită cu bucurie pentru mântuirea altora, dobândind astfel și propria mântuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos unește spiritual pe cel ce ajută cu cel ce este ajutat. Untdelemnul și vinul folosite pentru vindecarea celui rănit de tâlhari au și o semnificație liturgică: vindecare de păcate și binecuvântare a vieții.

Potrivit învățăturii Sfintei Scripturi și dogmelor Bisericii, noi credem că, din nesfârșita Sa iubire milostivă, Dumnezeu-Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca lumea să aibă viață. 'Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică' (Ioan 17, 3).

Lucrarea sfântă și sfințitoare în care este celebrată în modul cel mai intens iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni sau Filantropia divină se realizează în Sfânta Liturghie euharistică. Așadar, centrul Sfintei Liturghii a Bisericii este Filantropia divină, iar iubirea divină celebrată devine iubire divină comunicată, împărtășită celor care o celebrează.

Sfânta Liturghie euharistică este în primul rând lucrare de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru iubirea Sa față de oameni. Cu alte cuvinte, în Liturghie sunt celebrate frumusețea și binefacerea Filantropiei Preasfintei Treimi, descoperită lumii prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Memorialul Persoanei și iubirii lui Hristos Cel răstignit și înviat
, 'Aceasta să o faceți spre pomenirea Mea' (Luca 22, 19), devine celebrare a prezenței Sale în mijlocul poporului credincios: 'Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor' (Matei 28, 20). De aceea, salutul liturgic sacerdotal, după aducerea darurilor euharistice în Sfântul Altar, 'Hristos în mijlocul nostru! - Este și va fi', confirmă împlinirea acestei promisiuni din Evanghelie.
Însă prezența spirituală nevăzută a lui Hristos în mijlocul comunității euharistice devine, prin invocarea Sfântului Duh asupra darurilor aduse de Biserica lui Dumnezeu (pâine și vin), prezență sacramentală sensibilă, adică Trupul și Sângele Său euharistic, pentru ca Viața lui Hristos să devină viața Bisericii și Filantropia Lui să devină filantropia Bisericii: 'Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi' (Ioan 15, 12). Dar pentru a putea iubi pe aproapele nostru așa cum îl iubește Hristos, trebuie să avem pe Hristos prezent în noi, prin rugăciune, Euharistie și fapte bune.
Prezența iubitoare a lui Hristos, prin Sfântul Duh, în creștinii care se împărtășesc euharistic cu El, face legătura între Filantropia divină a Preasfintei Treimi și filantropia eclesială și socială a creștinilor.

Iar memorialul sau pomenirea liturgică a vieții lui Iisus Hristos, deși are în centru iubirea arătată în taina Crucii și Învierii Lui, nu se limitează, totuși, la evenimentele Morții și Învierii Lui, ci se extinde la toate cuvintele și faptele Lui, deoarece Euharistia este în esență memorialul Persoanei Lui: 'Aceasta să o faceți spre pomenirea Mea' (Luca 22, 19). Prin urmare, citirea liturgică a Evangheliei are și ea o dimensiune sacramentală: Dumnezeu Cuvântul este prezent în cuvintele Sfintei Scripturi, mai ales în cuvintele Evangheliei, fiindcă El, personal, este prezent în toate cuvintele și faptele Sale mântuitoare și vindecătoare săvârșite în viața Sa terestră printre oameni.

Astfel, o înțelegere atentă și profundă a cuvintelor și faptelor lui Iisus Hristos pomenite în Liturghie ne arată că dimensiunea liturgică a întâlnirii omului cu Dumnezeu Cel milostiv trebuie să devină izvor al iubirii milostive a omului față de semenii săi.

Prin urmare, cuvintele Evangheliei lui Hristos sunt semințe pentru a rodi fapte bune. Credința și iubirea față de Dumnezeu se manifestă și în compasiune-solidaritate față de semeni, iar compasiunea-solidaritate devine comuniune de viață cu Dumnezeu și cu oamenii. Celor pe care-i vindecă Iisus Hristos le cere credință (cf. Matei 9, 28) sau face aceasta în baza credinței celor apropiați lor (exemple: vindecarea fiicei femeii cananeence (cf. Matei 15, 28), vindecarea servitorului centurionului (sutașului) roman (cf. Matei 8, 13), vindecarea omului paralizat purtat de alți oameni (cf. Luca 5, 20) ș.a).
Iar cultul liturgic adus lui Dumnezeu nu poate fi despărțit de reconcilierea cu aproapele: 'Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău' (Matei 5, 24). Deci, celebrarea Filantropiei divine cere practicarea filantropiei sociale, pentru că binecuvântarea de a intra în Împărăția Cerurilor se dăruiește celor ce au hrănit și îmbrăcat săracii, au cercetat pe cei bolnavi și pe cei din închisoare (cf. Matei 25, 34-46).

Minunea înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești, pe când această hrană binecuvântată de Hristos era dăruită de ucenicii Lui celor flămânzi, este o icoană sau o paradigmă a legăturii dintre viața spirituală și filantropia socială. Hrana spirituală pentru suflet este primordială, dar ea trebuie completată cu hrană pentru trup: 'Dați-le voi să mănânce!' (Luca 9, 13). Însă Iisus Hristos a dat această poruncă ucenicilor Săi după ce El Însuși a hrănit spiritual mulțimile de oameni cu hrana Evangheliei Vieții și a vindecat bolnavii aduși la El (cf. Ioan 6, 1-13).

De aceea, activitatea liturgică a Bisericii, ca Trup tainic al lui Hristos, trebuie să inspire sau să rodească fapte bune în misiunea ei socială, iar misiunea socială a Bisericii să primească putere din viața ei spirituală. Domnul nostru Iisus Hristos nu opune niciodată viața liturgică vieții sociale. El apreciază bănuțul văduvei oferit templului din Ierusalim (cf. Luca 21, 2-4) și mirul de mare preț al femeii păcătoase oferit lui Iisus împreună cu lacrimile pocăinței ei (cf. Luca 7, 36-50), tocmai pentru că El nu desparte iubirea de Dumnezeu de iubirea de oameni și nici iubirea de oameni de iubirea de Dumnezeu. În plus, instituirea Sfintei Euharistii este urmată de pilda slujirii aproapelui, a iubirii smerite, simbolizată de spălarea picioarelor ucenicilor (cf. Ioan 13, 4-15).

Astfel, Hristos-Domnul ne arată că prin Sfânta Euharistie ne împărtășim de iubirea Lui smerită și jertfelnică, care realizează comuniunea între oameni, confirmă și afirmă valoarea și demnitatea unică a fiecărei persoane umane, indiferent de rangul ei în comunitatea eclesială sau în societatea umană, deoarece fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu și iubit de El.

Înțelegând că iubirea lui Hristos față de oameni și a oamenilor față de Hristos este însăși viața Bisericii, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ai Bisericii au remarcat că Liturghia euharistică și filantropia socială a Bisericii sunt interioare una alteia.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este celebrarea Filantropiei divine, iar filantropia socială a faptelor bune este o rodire sau o iradiere a Sfintei Liturghii în viața socială, după cum ne îndeamnă Hristos-Domnul zicând: 'Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri' (Matei 5, 16).

Astfel, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ai Bisericii au unit Euharistia cu filantropia socială a agapei frățești, a organizării de colecte pentru a ajuta pe cei săraci, pe văduve, pe orfani și pe bătrâni, după cum vedem mai ales în scrierile Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 11, 20-21; 16, 1-3; I Tesaloniceni 4, 9-12) și în cele ale Sfântului Evanghelist Luca (Fapte 2, 44-45; 4, 34-35; 6, 2-3; 14, 17; 20, 35). Prin colecte sunt ajutate adesea Biserica din Ierusalim și alte Biserici locale1.

Sfinții Părinți ai Bisericii au continuat practica apostolică a filantropiei sau a slujirii sociale inspirate din Evanghelie și Liturghie, iar apoi au extins opera filantropică sau caritabilă a Bisericii și au organizat-o în structuri sau instituții permanente. Exemple grăitoare în acest sens sunt în secolul al IV-lea: Sfântul Vasile cel Mare (†  379), care a înființat instituții de caritate pentru săraci, bolnavi, orfani ș.a., și Sfântul Ioan Gură de Aur (†  407), care a devenit avocatul săracilor și a predicat pe Hristos Cel ce este tainic prezent nu numai în Taina Sfântului Altar, adică în Euharistie, ci și în 'Taina Fratelui', adică în semenul nostru care are nevoie de ajutorul nostru2.

În gândirea Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți, 'Taina Fratelui' sau slujirea filantropică a aproapelui se întemeiază în taina Filantropiei divine, descoperită în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor.

Pentru Sfinții Apostoli și pentru Sfinții Părinți ai Bisericii, contemplarea tainei Întrupării sau înomenirii Fiului lui Dumnezeu este izvorul întregii teologii, al întregii vieți spirituale și al misiunii Bisericii în lume. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: 'Cu adevărat mare este taina dreptei credințe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă' (I Tim. 3, 16).

Același Apostol ne spune că a vesti Evanghelia sau Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a vesti 'taina cea din veac ascunsă neamurilor, iar acum descoperită Sfinților Săi, cărora a voit Dumnezeu să le arate bogăția slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos Cel dintru voi, nădejdea slavei' (Col. 1, 26-27).

Sfântul Ioan Evanghelistul contemplă măreția tainei Cuvântului întrupat și precizează că prin Întruparea Unicului Fiu al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, s-a dat tuturor oamenilor puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu după har: 'Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut' (Ioan 1, 12-13). Astfel, toți oamenii care primesc pe Hristos ca Mântuitor devin frați și surori în Hristos, nu datorită unei înrudiri biologice, naturale, ci prin înfierea dumnezeiască după har. 'Fiul lui Dumnezeu - spune Sfântul Irineu de Lyon - S-a făcut Om pentru ca omul să devină fiu al lui Dumnezeu'3.

Taina Întrupării lui Hristos ne arată că, de când Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om, în comuniunea Sfintei Treimi există inima umană a lui Hristos plină de iubire dumnezeiască infinită și eternă pentru întreaga umanitate, iar iubirea veșnică a Tatălui față de Fiul Său este și iubire veșnică pentru Om!Ca atare, întrucât Dumnezeu este iubire, fiecare ființă umană iubită de Dumnezeu este un loc sacru al prezenței lui Hristos. 'Taina Fratelui' este deci și taina iubirii lui Hristos prezent în fiecare om. 'Dumnezeu - spune Sfântul Maxim Mărturisitorul (†  662) - S-a smerit datorită milostivirii Sale față de noi..., pătimind tainic prin iubire până la sfârșitul veacurilor, după măsura suferinței fiecăruia'4.

Prin urmare, 'Taina Altarului' sau a Sfintei Euharistii nu trebuie niciodată despărțită de 'Taina Fratelui' sau a operei filantropice a Bisericii în lume.
Înainte de a institui Sfânta Euharistie sau ospățul mistic al Împărăției lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos a vestit Împărăția prin cuvinte și prin fapte dătătoare de viață: a vindecat o mulțime de bolnavi, a săturat o mulțime de flămânzi, a curățit mulți leproși, a eliberat de demoni mai mulți oameni posedați, a înviat câțiva morți, între care și pe prietenul Său, Lazăr din Betania. În plus, Sfântul Ioan Evanghelistul ne arată că Hristos-Domnul, după ce a instituit Taina Sfintei Euharistii, a îndemnat, prin spălarea picioarelor apostolilor Săi, la slujirea smerită a aproapelui ca fiind mediu de lucrare a harului dobândit de om prin împărtășirea din Sfânta Euharistie.

Cu alte cuvinte, iubirea milostivă față de aproapele, ca reconciliere cu el și ajutorare a lui, precede și urmează săvârșirea sau celebrarea Tainei Sfintei Euharistii.

Din acest motiv, iubirea milostivă arătată aproapelui aflat în nevoi este condiție a intrării omului în Împărăția lui Dumnezeu (cf. Matei 25, 31-46). Chiar și cei care s-au retras în pustie pentru a cultiva, prin rugăciune neîntreruptă, relația lor directă cu Dumnezeu, au constatat că intrarea în Împărăția lui Dumnezeu sau mântuirea omului depinde de atitudinea lui față de aproapele său.

În acest sens, Sfântul Antonie cel Mare din pustia Egiptului zice: 'Viața și moartea depind de aproapele. Într-adevăr, dacă am câștigat pe fratele, am câștigat pe Dumnezeu. Dar dacă am supărat pe fratele nostru, păcătuim față de Hristos'5.

Sfinții Părinți ai Bisericii nedespărțite, care erau, în cea mai mare parte, liturghisitori și păstori de comunități bisericești, au exprimat cu tărie și talent faptul că slujirea aproapelui aflat în nevoi nu are doar o dimensiune etică sau morală, ci și una mistică de sfințire a vieții prin iubire milostivă.
Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, Cel răstignit și înviat, trebuie să ne facă sensibili la suferințele semenilor noștri pentru care Mântuitorul a murit și a înviat ca ei să cunoască iubirea lui Dumnezeu față de oameni și să se mântuiască.

'Vrei să cinstești Trupul Stăpânului? - spune Sfântul Ioan Gură de Aur -, nu-L disprețui, când este gol. Nu-L cinsti doar în biserică, prin haine de mătase (care acoperă Sfântul Potir, n.n.), în timp ce afară Îl lași gol, tremurând de frig. Cel ce a spus: 'Acesta este trupul Meu' și a împlinit lucrul acesta prin cuvânt, tot Acela a spus: 'M-ați văzut flămând și Mi-ați dat să mănânc... Întrucât n-ați făcut unuia dintre aceștia mai mici, nici Mie nu Mi-ați făcut!' Cinstește-L deci, împărțind averea ta cu cei săraci: căci lui Dumnezeu nu-I trebuie potire de aur, ci suflete de aur.'6

Sfântul Grigore Teologul are aceeași viziune privind ajutorarea aproapelui aflat în dificultate: 'Voi, cei ce sunteți slujitorii lui Hristos, hrăniți pe Hristos, îmbrăcați-L, primiți-L, cinstiți-L'7.

Sfântul Grigore de Nyssa spune că săracii sunt 'portarii Împărăției cerurilor' și avertizează: 'Nu-i disprețuiți pe săraci. Întrebați-vă cine sunt ei și veți descoperi măreția lor: ei au chipul Domnului (...). Săracii sunt iconomii nădejdii noastre, portarii Împărăției, care deschid ușa drepților și o închid celor răi și egoiști (zgârciți). Acuzatori aspri, avocați puternici (...)'8.

Din Sfânta Evanghelie de astăzi învățăm că Mântuitorul vine tainic la noi, nu numai prin Sfintele Taine ale Sfântului Altar, ci și prin 'Taina Fratelui' sau aproapelui nostru care poate fi săracul sau bolnavul aflat în suferință. Astfel, oriunde semenii noștri au nevoie de iubirea noastră și de ajutorul nostru, noi ne întâlnim tainic cu Hristos. Bolnavul sau săracul în care Hristos se ascunde este pentru noi nu numai o provocare, ci și o șansă, și anume șansa de a dărui altora bunătatea sau iubirea noastră. Astfel, noi devenim mâinile iubirii milostive a lui Hristos - Mântuitorul. De altfel, mântuirea înseamnă și vindecare sau salvare de ceva rău, iar cuvântul mântuitor înseamnă salvator, adică cel ce dăruiește sănătatea sau mântuirea, ambele numite în limba latină salus, salutis.

Astăzi există mulți oameni bolnavi și multă suferință în lume. Ca atare, ne trebuie multă sensibilitate și responsabilitate pentru a înțelege suferința, pentru a o alina și pentru a-i da acesteia un sens folositor mântuirii omului.

Să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ne ajute să devenim mâinile iubirii Sale milostive față de cei ce suferă, cu speranța vindecării lor, și totodată să înțelegem că lucrarea de ajutorare a bolnavilor este o lucrare mântuitoare, de pregătire a noastră pentru Împărăția lui Dumnezeu, întrucât numai binele pe care l-am făcut pentru alții îl vom lua cu noi ca lumină în suflet pentru Împărăția lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin.

†  Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

note

1 Cf. Pr. Mihai Vizitiu, Filantropia Divină și Filantropia Bisericii după Noul Testament, Ed. Trinitas, Iași, 2002, p. 97-130.
2 Cf. Demetrios Constantelos, Byzantine Philantropy and social welfare, Rutgers University Press, New Jersey, 1968.
3 Adversus haereses III, 10, 2, Sources chrétiennes, n. 211, p. 118.
4 Mistagogia, J.P. Migne, Patrologiae graeca, 91, 713.
5 Sentințe, P.G., 65, 77.
6 Omilia 50 la Evanghelia după Matei, 3 P.G., 58, 508; cf. Olivier Clément, Sources, Les mystiques chrétiens des origines, Stock, Paris, 1982, pp. 108-109.
7 Despre iubirea față de săraci, 40; P.G. 35, 285.
8 Despre iubirea față de săraci și despre facerea de bine; P.G., 46, 57; cf. O. Clément, Sources, p. 265.
Foto Evenimente
Anul omagial - 2018
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod