patriarhul > Mesaje > PICTURA BISERICEASCĂ - SIMBOL DE CREDINȚĂ VIZUAL

PICTURA BISERICEASCĂ - SIMBOL DE CREDINȚĂ VIZUAL


Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea Conferinței Naționale 'Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească', organizată de Comisia de Pictură Bisericească, Palatul Patriarhiei, luni, 4 noiembrie 2013:



Faptul unic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu motivează și explică specificul unic al iconografiei creștine ortodoxe. Cu alte cuvinte, pictura bisericească este o expresie vizuală liturgică a mărturisirii credinței Bisericii în Fiul lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.



În Persoana lui Hristos întrupat, Cuvântul și Chipul (Icoana) lui Dumnezeu sunt identice. De aceea, Sfinții Apostoli îl mărturisesc pe Hristos ca fiind nu numai Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1-14), ci și Chipul sau Icoana lui Dumnezeu cel nevăzut (cf. Coloseni 1, 15). 'El (Hristos) este chipul Dumnezeului celui nevăzut' (Filipeni 2, 6; Evrei 1, 3).



În lumina întrupării Cuvântului sau Fiului lui Dumnezeu despre care stă mărturie Noul Testament, se poate înțelege clar și fără echivoc că interdicția din Vechiul Testament de a reprezenta pe Dumnezeu într-o formă văzută (cf. Ieșire 20, 4) avea doar un rol pedagogic; ea pregătea primirea evenimentului unic al Întrupării sau Înomenirii Cuvântului veșnic al lui Dumnezeu și al credinței în El ca fiind Chipul sau Icoana veșnică și unică a lui Dumnezeu, ca singura posibilitate, în istorie și în veșnicie, de a vedea prin El pe Dumnezeu Tatăl. Astfel fața lui Dumnezeu nu poate fi văzută decât numai prin fața umană, smerită sau preaslăvită, a Cuvântului ori Fiului Său întrupat. De aceea, când ucenicii I-au cerut lui Iisus să le arate pe Tatăl, deși ei cunoșteau bine că nu poate omul să vadă fața lui Dumnezeu și să mai trăiască (cf. Ieșire 33, 20), Iisus le-a spus că Dumnezeu-Tatăl poate fi văzut prin fața umană a Fiului întrupat: 'Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl' (Ioan 14, 9-10).



Așadar, funcția primordială a iconografiei ortodoxe este mărturisirea Tainei Întrupării lui Hristos, a Înomenirii Fiului lui Dumnezeu. Din acest motiv, în fața acuzațiilor de idolatrie proferate de iconoclaști împotriva cinstitorilor de icoane, Sfântul Ioan Damaschinul (†749) a formulat în mod lapidar răspunsul ortodox, zicând: 'Eu nu ador materia, ci pe Acela Care pentru mântuirea mea S-a făcut materie', adică a devenit om. Iar Sinodul al VII-lea ecumenic (787) precizează că cinstirea arătată icoanei se îndreaptă spre Persoana reprezentată pe ea.



Prin urmare, după cum Simbolul de credință (Crezul) este o mărturisire verbală a Tainei Întrupării lui Hristos pentru mântuirea oamenilor, tot așa icoana lui Hristos este o mărturisire vizuală a credinței în Hristos, având același conținut teologic-spiritual ca și credința mărturisită verbal.



În acest sens, iconografia Bisericii Ortodoxe nu poate fi redusă la un act artistic, decorativ, ci ea este în primul rând un mijloc de mărturisire vizuală a credinței în Iisus Hristos, Unul din Sfânta Treime, și a comuniunii spirituale harice a Lui cu toți Sfinții, cu Biserica și cu întreaga creație. Iconografia ortodoxă nu este o artă obișnuită profană, ci una sacră-eclesială, care exprimă teologic-liturgic întâlnirea omului credincios cu Dumnezeu cel Sfânt și cu Sfinții Lui.



Astfel, pictura bisericească poate fi înțeleasă deplin, în scopul ei major, numai în viața liturgică a Bisericii, care este o permanentă mărturisire și invocare a lui Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om pentru mântuirea oamenilor, adică pentru a dărui pământenilor viața eternă cerească. În acest sens, pictura ortodoxă este o vedere spirituală dincolo de vederea fizică, este o vedere prin credință a Împărăției Cerurilor, o privire duhovnicească în 'cerul nou și pământul nou' (Apocalipsa 21, 1). Pictura bisericească ne înfățișează omul și lumea creată în lucrare dinamică de luminare sau transfigurare a acestuia, de înviere și sfințire, de înaintare spre Împărăția Cerurilor, prin harul Preasfintei Treimi adus lumii de Hristos și împărtășit de Duhul Sfânt în viața Bisericii. În icoană se întâlnesc: istoria cu veșnicia, pământul cu cerul, natura umană cu harul divin, creatul cu necreatul, vizibilul cu invizibilul.



Din acest motiv, mesajul picturii bisericești ortodoxe nu este centrat pe opinia individuală sau personalitatea pictorului, ci pe semnificația spirituală a evenimentului din Revelația dumnezeiască și pe viața harică a sfântului reprezentat iconic.



În rezumat, iconografia ortodoxă are patru funcții majore: 1) icoana este o mărturisire a credinței că Dumnezeu Cel nevăzut Se face văzut pentru ca să înalțe la viața cerească pe oamenii pământeni; 2) icoana este o chemare a omului la rugăciune sau la comuniune cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui; 3) icoana este o carte sfântă care ne arată că sfinții sunt învățătorii noștri și rugători pentru noi; 4) icoana este o frumusețe văzută a spațiului liturgic, care ne cheamă să înfrumusețăm sufletul și viața noastră prin iubire milostivă și sfințenie, spre a gusta din frumusețea nevăzută sau slava cerească veșnică a iubirii Preasfintei Treimi.



Fiind o artă spirituală, teologică și liturgică, proprie Bisericii, pictura bisericească este o exprimare vizuală care transcende cuvântul și conceptul, iar 'geniul Ortodoxiei constă tocmai în faptul de a menține o unitate organică între teologia conceptuală și cea artistic-liturgică, între teologia academică și teologia exprimată în spiritualitatea Bisericii, sub formă de teologie predicată (omiletică și catehetică), cântată, pictată, zidită, ascetico-filocalică (mistică), aghiografică. Astfel, se evită, de pildă, o bipolarizare păgubitoare a teologiei în intelectualism cerebral, pe de o parte, și spiritualitate sentimentalist-individualistă, ateologică (lipsită de înrâurirea dogmatică eclesială), pe de altă parte' († Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teologie și spiritualitate, Ed. BASILICA, București, 2010, p. 38).



Sfinții Părinți ai Bisericii au evidențiat rolul major al picturii bisericești în educația duhovnicească și înțelegerea lucrării dumnezeiești în oameni și între oameni, pentru mântuirea lor, așa cum mărturisește Sfântul Ioan Damaschinul când spune: 'pentru că nu toți știu carte, și nici nu se ocupă toți cu cititul, părinții au socotit ca să fie pictate acestea în icoane ca niște fapte de vitejie spre a ne aduce aminte repede de ele. În adevăr, de multe ori neavând în minte pătimirea Domnului, dar văzând icoana răstignirii lui Hristos, ne aducem aminte de pătimirea mântuitoare și, căzând în genunchi, ne închinăm. Nu ne închinăm materiei, ci celui ce este înfățișat în icoană, după cum nu ne închinăm materiei din care este făcută Evanghelia, nici materiei crucii, ci chipului crucii' (Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica, traducere de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMO, București, 1943, p. 143).



În teologia sa despre icoane, Sfântul Ioan Damaschinul a lărgit orizontul tematic, legând tema cinstirii și a folosirii icoanelor de tema posibilității sfințirii și ridicării materiei la o stare harică, lămurind că așa cum se dăruiește har dumnezeiesc obiectelor materiale prin sfințirea lor, tot așa participă și icoanele la harul dăruit de Dumnezeu sfinților zugrăviți pe ele, când este invocat numele celor pictați pe icoane.



În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae precizează: 'Icoana ortodoxă a fost astfel, alături de literatura duhovnicească patristică, ascetic-duhovnicească, cel mai însemnat călăuzitor al credincioșilor mai râvnitori în formarea lor pe linia unei vieți duhovnicești, de trăire cu Hristos în Duhul Sfânt. Cel mai mult s-au format în sensul acesta sfinții, în ale căror icoane e redat același mod de viețuire duhovnicească, prin care ei s-au străduit să urmeze lui Hristos. În aceste icoane se afirmă și un sens al mântuirii deosebit de cel al justificării exterioare prin jertfa de satisfacere sau de ispășire a lui Hristos. Prin ele se arată îndumnezeirea la care sunt ridicați cei ce cred în Hristos, îndumnezeire care deschide orizontul veacului viitor. Stilul bizantin al icoanelor afirmă până azi spiritualitatea propriu-zis creștină și azi începe să fie prețuit din nou pretutindeni, nu pentru că e stilul epocii bizantine, ci pentru că e stilul transfigurării și subțirimii spirituale autentice a omului în Dumnezeu, în afară de care nu poate fi altă spiritualitate creștină autentică' (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Ed. IBMO, București, 1997, p. 231).



În ce privește tendințele care se manifestă în pictura bisericească actuală, ilustrate mai ales prin evoluțiile din ultimele două decenii, se constată mai ales o reînviere a interesului pentru iconografia ortodoxă (bizantină), exprimată într-o remarcabilă sporire cantitativă a numărului de icoane și de biserici pictate. În același timp, se constată anumite tendințe de diversificare, în funcție de nivelul de pregătire teologică și artistică a pictorilor bisericești, de talentul lor și de preferințe de natură tehnică și stilistică.



Însă, aceste diversificări sunt fie expresii ale redescoperirii artei bizantine autentice în spiritul bine fundamentat al Tradiției, fie expresii ale libertății individuale ale unor pictori, care, din nefericire, caută originalitatea individuală mai mult decât corectitudinea teologică a picturii bisericești și comuniunea eclesială bazată pe tradiția iconografică autentică.



De aceea, atragem atenția că, spre deosebire de creațiile de artă plastică generală, pictura bisericească este expresie a credinței eclesiale și componentă a vieții liturgice ortodoxe, purtătoare ale unui mesaj teologic profund, conservat prin anumite rigori canonice de natură tematică și compozițională (erminie iconografică), precum și de norme specifice bisericești în ceea ce privește abordarea tehnică și stilistică. În acest sens, ca și muzica bisericească, pictura bisericească trebuie să exprime cu prioritate, într-un mod artistic eclesial consacrat, conținutul teologic al credinței creștine ortodoxe universale.



Prin urmare, ținând seama de amploarea, diversitatea și influența deosebită a picturii bisericești în viața Bisericii, Patriarhia Română este, în mod firesc, preocupată de promovarea iconografiei bisericești autentice, deoarece norma liturgică exprimă norma credinței (lex orandi, lex credendi est).



De aceea, la împlinirea a 100 de ani de la primul Regulament pentru zugrăvirea bisericilor (Acest Regulament a fost aprobat prin Decretul Regal, nr. 4316/1912 și publicat în Monitorul Oficial, nr. 160/17 octombrie 1912, la Chiru Costescu, Colecțiune de legi, regulamente, acte, deciziuni, circulări, instrucțiuni, formulare și programe, Editura Institutului de Arte Grafice, București, 1919, p. 386-389), prin care se preciza că 'este admis numai stilul bizantin, întrebuințat în Biserica Ortodoxă și cu deosebire în Muntele Athos' (art. 1), având ca scop unitatea stilului și respectarea erminiei, astfel încât 'icoana aceluiași sfânt, în expresiunea fizionomiei, în trăsăturile caracteristice, trebuie să fie identică în toate bisericile țării (...), să fie desăvârșit uniforme, spre a fi cunoscute de toată lumea ortodoxă, chiar și când nu ar avea inscripțiune' (art. 5), și după mai mult de 60 de ani (În anul 1950, Comisia de pictură bisericească a fost trecută de la Ministerul Cultelor la Patriarhia Română, iar prin deciziile 136 și 157/1950 aceasta a fost înscrisă în subordinea Administrației Patriarhale și prin Decizia nr. 633/1958, a Patriarhului Justinian, au fost stabilite normele pentru organizarea și funcționarea Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române sub coordonarea sectorului Administrației Patriarhale) de la trecerea Comisiei de Pictură Bisericească în subordinea Patriarhiei Române, pe temeiul tradiției canonice a Sfinților Părinți și în acord cu învățătura Sfintei Scripturi(Facerea 18, 2 și 18, 17-33; Ieșirea 25, 18-21 și 28, 36; Deuteronomul 6, 13 și 10, 8; Numeri 20, 6 și 21, 8; 3 Regi 6, 27; Psalmi 5, 8 și 98, 5; Matei 4, 10; Luca 1, 9 și 4, 8; Apocalipsa 22, 9 ș.a), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat, în data de 28 septembrie 2012, un nou Regulament pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române.



Noul Regulament pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române vine să protejeze și să promoveze arta bisericească tradițională bizantină [art. 4 alin. (2) din Regulament], adică iconografia ortodoxă și mesajul ei teologic, executată în diferite tehnici.



Comisia de Pictură Bisericească are o responsabilitate foarte mare, mai ales într-o vreme când s-au construit biserici noi și care trebuie pictate. De asemenea, este o responsabilitate mare și pentru modul în care se realizează restaurarea bisericilor și a picturii existente. Este mai greu de restaurat o pictură veche decât de realizat o pictură nouă pentru că trebuie respectată autenticitatea, originalitatea și epoca în care a fost realizată cândva o pictură.



Întrucât se constată că mulți dintre pictorii noștri au nevoie de o mai bună pregătire teologică liturgică, între formele de pregătire continuă a pictorilor și restauratorilor bisericești se înscriu și cursurile organizate de Comisia de Pictură Bisericească, care se desfășoară anul acesta în perioada 4 - 7 noiembrie la Palatul Patriarhiei din București, sub genericul: 'Conferința Națională Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească'.



Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Chipul sau Icoana Dumnezeului Celui nevăzut, să ne ajute să păstrăm, să promovăm și să transmitem generațiilor prezente și viitoare unitatea dogmatică și frumusețea duhovnicească a picturii bisericești autentice, ca pe o lumină a comuniunii liturgice ortodoxe între generații diferite și între etnii diferite, spre slava Preasfintei Treimi și bucuria Bisericii lui Hristos.



† D A N I E L



Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Foto Evenimente
Anul omagial - 2019
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod