13 SEPTEMBRIE 2007
Remus Rădulescu: Înalt Prea Sfinția Voastrã, în primul rând, felicitãri pentru încrederea de care v-ați bucurat în Colegiul Electoral Bisericesc, care v-a ales Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Dumnezeu sã vã ajute în slujirea Bisericii pe care o veți face din cea mai înaltã demnitate!
IPS Daniel: Mulțumim pentru felicitare și, desigur, considerãm cã Dumnezeu ne-a chemat la aceastã slujire, care este, sigur, o slujire foarte grea. În același timp, este în folosul Bisericii, ca împreunã cu Sfântul Sinod și cu tot clerul din țarã sã o slujim pe calea mântuirii, pentru cã cea dintâi chemare a tuturor oamenilor în lumea aceasta este aceea de a face pregãtiri pentru viața veșnicã și de a cãuta mântuirea.
Remus Rădulescu: Înalt Prea Sfinția Voastrã, care credeti cã este provocarea majorã pe care o are de înfruntat Biserica în aceste vremuri?
IPS Daniel: Cred cã cea dintâi și cea mai mare provocare este secularizarea, care înseamnă construirea vieții personale și a societãții ca și când Dumnezeu nu ar exista. Cu alte cuvinte, este vorba de o societate care se construiește din ce în ce mai mult fãrã referințã la Dumnezeu, la valorile religioase și, din acest punct de vedere, cu cât secularizarea se intensificã, cu atât mai mult Biserica trebuie sã rãmânã fidelã lui Hristos și sã-și sporească viața ei spiritualã. În această polarizare, secularizare - sfințenie, noi trebuie sã ne luptãm cât putem ca sã menținem vocația principalã a omului, și anume aceea de a-și rândui viața în relația cu Dumnezeu. Dacã uitãm de Dumnezeu, atunci și demnitatea și valoarea umanã eternã se pierd. Așadar, secularizarea este o problemã, dar nu o soluție. Ea nu este soluția, pentru cã limiteazã existența omului la biologic și la teluric. Cu alte cuvinte, limiteazã existența omului la ceea ce este pãmântesc. Vocația principalã a omului este aceea de a purta în sine dorul veșniciei, al iubirii, dorința de viațã veșnicã și toate acestea îi întăresc credința, ca legãturã vie cu Dumnezeu cel Veșnic.
Remus Rădulescu: Cum poate Biserica sã opreascã aceastã tendințã din ce în ce mai crescândã - în Vestul Europei este mai accentuatã, se vede cã și la noi începe sã se accentueze aceastã tendințã - a îndepãrtãrii omului de cele spirituale, de Dumnezeu? Prin ce modalitãți Biserica ar putea sã contracareze ...
IPS Daniel: Noi în primul rând trebuie sã urmãm tradiția Sfinților Pãrinți, pentru cã aceste valuri de secularizare, cum spuneam, nu sunt o soluție în sine și, foarte adesea, societatea, ajungând la extrem în ceea ce privește uitarea de Dumnezeu, în baza pedagogiei divine în istorie, va cãuta să revină la Creatorul său. Secularizarea este un vid spiritual. Nu se poate zidi ceva pe un vid spiritual. Ca atare, noi trebuie sã rãmânem fideli lui Hristos, chiar dacã suntem mai puțini, dar din acești puțini Dumnezeu dupã aceea poate sã reînnoiascã societatea. De pildã, comunismul în România se credea la un moment dat atotputernic și etern, dar Dumnezeu a fãcut ca în istorie să-și piardă aceastã poziție dominantã, inclusiv la noi, iar cei care au fost umiliți, care au fost marginalizați, creștinii, au primit ajutor de la Dumnezeu, iar Biserica să revină în atenția societãții. Personal, credem cã și secularizarea europeanã și nord-americanã va dura o anumitã perioadã, iar, prin contrast, omul va reîncepe să-L caute pe Dumnezeu. Apoi, mai avem și provocarea altor religii. De pildã, în Franța secularizatã, Biserica a fost marginalizatã, devenind mai timidã, iar, în schimb, în ultimii ani, a venit Islamul, care afirmã foarte puternic credința în Dumnezeu. Ca urmare, societatea secularizatã se confruntã acum cu o prezențã a religiosului într-un mod neașteptat și chiar greu de gestionat. Așadar, Dumnezeu lucreazã în istorie în mod surprinzãtor. Nici într-un caz nu considerãm cã secularizarea de tip occidental ar fi de o permanentă actualitate. Deja, în mijlocul secularizãrii existã și manifestãri de redescoperire a credinței, însã nu credințã pur formalã, ci,realmente, una existențial trãitã. Avem nevoie de o credințã mãrturisitã, de o credințã angajatã, nu doar una nominalã. De aici importanța misiunii Bisericii în societate. În primul rând, sã nu cedãm, iar apoi sã aprofundãm propria noastrã credințã, ca sã fim motivați puternic atunci când credem.
Remus Rădulescu: Înalt Prea Sfinția Voastrã Daniel, dupã 1989 Biserica Ortodoxã a avut o activitate social- filantropicã din ce în ce mai intensã. S-au înființat așezãminte sociale în toate eparhiile. Inclusiv la Iași ați depus o activitate socialã bogatã. Biserica Ortodoxã Românã are forța materialã necesarã pentru a dezvolta aceastã activitate social - filantropicã?
IPS Daniel: Nu are forța materialã necesarã, dar totdeauna noi contãm în primul rând pe forța spiritualã. Dacã existã o forțã spiritualã, o convingere cã liturghia se întregește cu filantropia, iar filantropia trebuie sã aibã ca bazã liturghia, gãsim și mijloace materiale. S-a vãzut aceasta de fiecare dată când preotul în parohie vroia sã facã ceva în favoarea sãracilor, a celor singuri, a celor bolnavi, etc. Întotdeauna Dumnezeu îl ajutã, astfel că reușește să gãsească un sponsor, să coopereze cu autoritãțile locale. Important este cã avem multã dragoste fațã de Dumnezeu și fațã de semeni și cele materiale se adaugã. Niciodatã noi, românii, n-am avut, încã, un surplus material. De aceea, expresia "din puținul lui a dat și s-a fãcut Biserica aceasta" sau "din puținul lui a ajutat pe alții mai sãraci" exprimă această forță spiritualã care este esențială, apoi se gãsesc și cele materiale.
Remus Rădulescu: Tot dupã 1989, am observat o tendințã a lumii politice de a folosi Biserica, uneori, pentru imagine, de a o instrumentaliza, sã spunem, electoral. Biserica este, dovedit, instituția cea mai credibilã în rândul românilor. Cum veți aborda, din treapta de Patriarh, relația cu politica?
IPS Daniel: Noi în general nu avem dreptul sã formulãm doar o opinie personalã în privința relațiilor Stat-Bisericã, ci împreunã cu Sfântul Sinod. Atitudinea Bisericii de pânã acum, ca principiu, este aceasta: pãstrãm autonomia Bisericii fațã de Stat, dar aceastã autonomie nu trebuie sã fie nici concurentã cu Statul și nici o izolare completã. Așa cum avem deja înscris principiul acesta și în noua Lege a Cultelor, cultele sunt autonome fațã de stat, dar în același timp coopereazã cu statul pentru binele comun. Așadar, noi nu suntem Bisericã de stat și nu depindem de stat în sensul unei subordonãri, dar, în același timp, deoarece majoritatea populației aparține Bisericii Ortodoxe Române, nici nu putem sã ne considerãm stat în stat sau fãrã nici o cooperare cu Statul. Uneori, se încearcã în campanii electorale folosirea imaginii Bisericii, dar, în același timp, noi nu avem preferințe pentru un singur partid. Sã nu uitãm, însã, cã în toate partidele existã membri ai Bisericii Ortodoxe Române și atunci relația noastrã este mai mult de ordin spiritual. Aceștia sunt frații noștri întru credințã sau fii duhovnicești și este mare nevoie ca Biserica sã formeze conștiința creștinã chiar a politicienilor. Cu alte cuvinte, un om politic trebuie sã fie creștin nu o datã doar la patru ani, ci în fiecare zile. Din acest punct de vedere, cred cã noi nu putem considera politica doar ca ceva opus Bisericii, ci conteazã foarte mult și ce activitate pastoralã, de conștientizare creștinã desfãșoarã Biserica în raport cu oamenii politici. Cei care vin mai des la bisericã, cei care cunosc mai bine nevoile Bisericii, dintre oamenii politici, o ajutã mai mult. Nu trebuie sã așteptãm numai de la oamenii politici sã ajute Biserica, ci trebuie și noi sã-i informãm și sã le arãtãm care sunt problemele și care sunt activitãțile bisericești, ca aceastã cooperare sã nu parã doar una de conjuncturã.
Remus Rădulescu: Credeți, așadar, cã e de ajuns reprezentarea intereselor Bisericii în forurile care iau hotãrâri în stat prin membrii laici, nu printr-un membru de drept într-un Parlament, sã spunem? Credeți necesarã aceastã formulã de participare la decizie?
IPS Daniel: Cred cã experiența trecutã cu membrii de drept ai Bisericii în Senat nu a fost întotdeauna beneficã. Un ierarh care stã mai mult în Parlament nu se poate ocupa de Eparhia pe care o păstorește. Dar este bine ca atunci când unele legi se referã direct sau indirect la viața Bisericii, Biserica sã fie consultatã pentru a-și expune punctul de vedere.
Remus Rădulescu: Înalt Prea Sfinția Voastrã, în interiorul Bisericii, o știm cu toții, existã un curent așa-zis antiecumenist, o temere a unor monahi și credincioși cã deschiderea ecumenicã ar putea conduce la pierderea credinței ortodoxe. Ați fost catalogat deseori ca și ecumenist, uneori cu o nuanțã peiorativã. Cum vã autodefiniți în aceastã privințã?
IPS Daniel: Eu mã autodefinesc ca un ortodox care e realist, nu ecumenist. Și anume, într-o lume pluralistã din punct de vedere confesional, religios, nu putem sã promovãm Ortodoxia prin izolare, ci prin dialog, prin cooperare. Avem milioane de români ortodocși în afara granițelor țãrii, în țãri majoritar catolice sau protestante. Ca atare, este inevitabil contactul și dialogul. Din punctul de vedere al angajãrii noastre în mișcarea ecumenicã, Biserica Ortodoxã Românã nu este singurã. Au fost hotãrâri panortodoxe care stabileau că trebuie sã evitãm izolarea. Inclusiv Bisericile Ortodoxe rusã și greacã, care uneori par mai reticente, sunt totuși angajate în dialogurile internaționale, împreunã cu Patriarhia Ecumenicã. Important este nu faptul de a fi ecumenic sau deschis, ci în ce mãsurã folosim dialogul și cooperarea pentru a pune în evidențã valorile Ortodoxiei. Dacã noi folosim ecumenismul ca o șansã de a face cunoscutã Ortodoxia, este benefic. Dacã ne pierdem însã identitatea, dacã ne dizolvãm atunci când dialogãm, sigur cã este un pericol. De aceea, un ecumenism autentic în favoarea ortodocșilor poate sã-l facã numai acela care este bine pregãtit, care cunoaște valorile eterne ale Ortodoxiei și, în același timp, cunoaște și care sunt punctele comune sau punctele divergente cu alte confesiuni. Din păcate, în fața societãții secularizate creștinii nu au credibilitate atunci când se ceartã tot timpul între ei. Creștinii au mai multã credibilitate în fața lumii secularizate atunci când dialogheazã și coopereazã în domeniul social, pentru ameliorarea suferinței și a sãrãciei. Așadar, trebuie sã vedem aceastã deschidere ecumenicã a românilor nu ca o simplã modã, ci ca un mod de a viețui civilizat și, în același timp, de a trece de la neînțelegere la dialog și de la confruntare la cooperare. Când relativizãm credința și morala creștinã, atunci sigur cã ecumenismul nu este în favoarea noastrã. Dar când afirmãm valorile eterne ale Ortodoxiei, atunci credem cã trebuie s-o facem prin dialog, nu prin ceartã sau prin agresivitate. O Ortodoxie agresivã nu este atrãgãtoare pentru nimeni. Nici una laxã, care s-ar dizolva într-un dialog superficial, fãrã discernãmânt critic.
Remus Rădulescu: Credeți cã Ortodoxia, Bisericile ortodoxe naționale sunt destul de unite în mesajul lor pe care-l au de transmis în acest dialog cu celelalte confesiuni? Cum credeți cã se poate întãri unitatea Ortodoxiei?
IPS Daniel: Eu cred cã avem nevoie de mai multe întruniri, cu regularitate, între Bisericile Ortodoxe autocefale. Acest lucru l-am propus în numele Sfântului Sinod, cu câțiva ani în urmã, în prezența Patriarhului Ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, care a apreciat foarte mult aceastã propunere. Însã, uneori e greu de realizat o disciplinã a întrunirilor panortodoxe cu regularitate. Sfintele Canoane cer ca Episcopatul unei țãri, episcopii dintr-o țarã, dintr-o Bisericã regionalã sau localã, sã se întruneascã cel puțin de douã ori pe an, primãvara și toamna. Sinodalitatea înseamnă și întruniri cu regularitate. La nivel panortodox noi nu mai avem aceastã împreunã - sfãtuire cu regularitate; ar fi benefic întâlniri ale Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la cel puțin la trei ani odatã. Credem cã Bisericile Ortodoxe naționale au o valoare deosebitã, pentru cã se identificã în general cu misiunea la un popor care a fost creștinat. În același timp, sã nu uitãm cã în Simbolul Credinței noi mãrturisim faptul că Biserica este Una, Sfântã, Soborniceascã și Apostoleascã. Noi nu credem într-o Bisericã autocefalã, ci într-o Biserică soborniceascã, adicã Ortodoxia în ansamblul ei. Și din acest punct de vedere cred cã e foarte necesar nu doar dialogul nostru cu alte confesiuni, ci în primul rând un dialog mai intens și o cooperare mai intensã între Bisericile Ortodoxe surori.
Remus Rădulescu: Înalt Prea Sfinția Voastrã interviul nostru este la final. Vã mulțumesc mult pentru acest interviu pe care l-ați acordat la Radio România Actualitãți. Vã dorim sã aveți o slujire de patriarh cu multe roade, în folosul tuturor creștinilor ortodocși din România.
IPS Daniel: Mulțumim. Sã ne ajute Dumnezeu sã facem binele spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea credincioșilor.
