Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2026 drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), recunoscând astfel rolul fundamental pe care familia și femeia îl au în formarea și păstrarea identității creștine, precum și în transmiterea credinței creștine de la o generație la alta.

În epoca actuală, când instituția familiei se confruntă cu provocări multiple, iar rolul femeii în Biserică și în societate necesită o înțelegere și o apreciere mai profundă, este esențial să redescoperim și să valorificăm mai mult Tradiția ortodoxă, care vede în familie nucleul fundamental al comunității creștine și în femeia creștină un model de credință, iubire jertfelnică și evlavie.

Biserica are datoria de a susține și de a întări familia creștină, oferind îndrumare pastorală și sprijin spiritual pentru toate etapele vieții familiale: pregătirea tinerilor pentru căsătorie, educația creștină a copiilor, depășirea dificultăților și întărirea legăturilor de iubire dintre membrii familiei. Familia creștină nu este doar o unitate socială, ci o biserică mică („căci și casa este o mică biserică”[1]), după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, în care se trăiește și se transmite credința ortodoxă în mod viu și firesc. Sfânta Scriptură descrie legătura lui Dumnezeu cu lumea ca pe o relație de intimitate, ca pe o cununie și o familie (cf. Efeseni 5, 21-33). Biserica este locul în care, prin lucrarea curățitoare a Sfântului Duh asupra sufletului omului smerit, se trăiește iubirea frățească în Dumnezeu-Fiul devenit Om și iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, pe Care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat să-L chemăm astfel: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri”. Biserica este, deci, Familia iubirii de oameni a Preasfintei Treimi, iar familia creștină a fost numită pe drept cuvânt „Biserica de acasă” („Ecclesia domestica”).

Având în vedere faptul că transformările sociale ale epocii noastre au condus la trecerea de la familia tradițională extinsă, care cuprindea cel puțin trei generații, la familia nucleară, cu riscul unei anumite izolări față de înțelepciunea generațiilor anterioare, Biserica este chemată să redescopere și să promoveze legăturile între copii, părinți și bunici, precum și valorile familiale perene.

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție ne arată valoarea deosebită a femeii în viața Bisericii și în înțelegerea Evangheliei lui Hristos. Biserica a promovat demnitatea femeii, mai ales prin faptul că venerează pe Maica Domnului Iisus Hristos, ca ideal al feminității, purtătoare de Dumnezeu și de sfințenie, numind-o Preasfânta (Panaghia). Ea este deodată Fecioară și Mamă, icoană a Bisericii sfințite de harul Preasfintei Treimi, a umanității purtătoare de Hristos și a iubirii smerite și milostive sau jertfelnice.

Totodată, Sfânta Scriptură ne prezintă numeroase exemple de femei care au fost martore și purtătoare ale acestei iubiri smerite și milostive. Sfintele Mironosițe, alături de Maica Domnului, au dovedit o credință nestrămutată și un devotament exemplar față de Domnul Iisus Hristos; ele au fost primele care au primit vestea cea mare a Învierii lui Hristos și primele care au transmis ucenicilor Săi adevărul Învierii Lui. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur ne atrage atenția: „Uită-te cum și Domnul, prin femei, binevestește ucenicilor! Domnul – lucru pe care l-am spus adeseori – ridică la cinste neamul cel mai disprețuit, neamul femeiesc, îi dă bune nădejdi și-i vindecă durerea”[2].

De-a lungul istoriei creștine, femeile sfinte au dovedit că drumul spre sfințenie nu depinde de apartenența la o anumită categorie socială, ci de deschiderea inimii către Dumnezeu și de conlucrarea cu harul divin – sfintele mucenițe care au mărturisit credința lor cu prețul vieții, sfintele cuvioase care au ales calea ascezei, a postului, a pocăinței și a rugăciunii neîncetate, dar și sfintele soții și mame creștine, care au îmbogățit tradiția ortodoxă prin exemplul unei vieți creștine trăite în mijlocul familiei, al comunității eclesiale și al societății.

Familia creștină își găsește modele de viață sfântă în numeroase familii sfinte din istoria Bisericii Ortodoxe. De pildă, în secolul al IV-lea, familia Sfântului Vasile cel Mare ne oferă un exemplu remarcabil despre cum sfințenia odrăslește sfințenie: părinții Vasile și Emilia, bunica Macrina cea Bătrână și cinci dintre copii – Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru al Sevastiei, Sfântul Cuvios Navcratie (mare pustnic și făcător de minuni în pustia Sinaiului) și Sfânta Macrina cea Tânără – au devenit toți opt sfinți în calendarul Bisericii, arătând că educația creștină și trăirea virtuților evanghelice în familie pot purta roade de sfințenie pentru toate generațiile. De asemenea, mai târziu, în secolul al XIV-lea, familia Sfântului Grigorie Palama, în care părinții Constanțiu și Kalloni și cei cinci copii ai lor – Grigorie, Teodosie, Macarie, Epiharis și Teodota – au fost toți șapte canonizați de Biserică, ne arată că sfințenia poate înflori atât în familiile creștine, cât și în viețuirea monahală, prin iubire de Dumnezeu și iubire față de semeni. În aceste modele concrete de viață creștină, familia devine locul în care se învață și se practică virtuțile creștine: rugăciunea fierbinte, iubirea smerită și milostivă, răbdarea, iertarea și ajutorarea celor aflați în nevoi.

De asemenea, trebuie să menționăm cu bucurie că în anul 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat șaisprezece femei cu viața sfântă, a căror proclamare a canonizării va fi în anul 2026. Printre acestea se numără nu doar mame ai căror copii au devenit sfinți, precum Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Mănăstirea Pasărea (jumătatea sec. al XVIII-lea – 1833, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica), Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț (1896-1989, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv), Sfânta Olimpia din Fărcașa (1880-1967, mama Cuviosului Petroniu de la Prodromu) și Sfânta Anastasia Șaguna (1785-1836, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna), ci și femei evlavioase care au ales calea monahismului, precum Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău (sec. XVII-XVII), Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratic (1697-1814), Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic (1757-1842), Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776-1857), Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana (1923-2011), Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi (1852-1935) și Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea (1970-2014, pustnică având o aspră nevoință pe muntele bucovinean Giumalău) sau femei care, chiar dacă au viețuit în lume, au avut o viață sfântă, precum Sfânta Magdalena de la Mălainița (1895-1962) din Serbia. Printre aceste noi sfinte se află și mărturisitoare ale credinței, cum este Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași (1906-1971, învățătoare deportată timp de cincisprezece ani în Siberia pentru credința sa) și Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești (1908-1949, misionară și monahie care a pătimit pentru Hristos în timpul persecuțiilor comuniste), dar și soții de voievozi, care și-au sfințit propria viață în familie sau în mănăstire: Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu (1661-1729, soția Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, mamă a unsprezece copii: patru fii și șapte fiice) și Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș(1487-1554, fosta Despina Milița, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab). Aceste noi sfinte din calendar ne arată că Biserica Ortodoxă Română a fost dintotdeauna binecuvântată cu femei credincioase și evlavioase, care au dus lupta cea bună și au săvârșit călătoria lor pământească (cf. 2 Timotei 4, 7) în multe forme de slujire: mame ai căror copii au devenit sfinți, mucenițe care au apărat credința cu sângele lor, cuvioase care au ales calea vieții monahale, femei mărturisitoare care au îndurat persecuțiile pentru numele lui Hristos și soții de voievozi sau domnitori care au sprijinit Biserica și neamul românesc.

Unul dintre marii duhovnici contemporani, Sfântul Cuvios Sofronie Athonitul, dădea mărturie din experiență că „uriașul trup al omenirii este alcătuit din celule, una dintre ele fiind familia; în măsura în care celulele sunt sănătoase, sănătos este și întreg trupul”[3]. Din nefericire, constatăm astăzi o criză spirituală a instituției familiei, manifestată prin creșterea numărului de divorțuri, prin slăbirea legăturilor dintre generații și prin diminuarea rolului familiei în educația religioasă a copiilor. Multe familii se confruntă cu dificultăți economice, sociale și spirituale care pot afecta coeziunea și stabilitatea lor. De aceea, Biserica este chemată să-și intensifice eforturile pastorale pentru întărirea familiei creștine, să dezvolte programe de consiliere și sprijin pentru familiile aflate în dificultate, să ofere educație religioasă adecvată pentru copii și să promoveze valorile familiei creștine mărturisitoare.

Femeia evlavioasă, prin credința sa puternică, prin iubirea sa smerită și milostivă pentru semeni, prin înțelepciunea sa practică și prin forța ei spirituală, a fost și rămâne un mare sprijin al comunității creștine. Biserica este chemată să valorifice darurile și talentele specifice femeilor credincioase și să le sprijine în împlinirea vocației lor creștine, fie în cadrul familiei, fie în viața monahală, fie în serviciul educațional, cultural și filantropic al comunității eclesiale și al societății.

În acest sens, Biserica Ortodoxă Română va continua și intensifica activitățile de sprijinire a familiei și de promovare a rolului femeii în societate. Prin centrele de consiliere familială, prin programele de pregătire pentru căsătorie, prin acțiunile de asistență socială și prin activitatea organizațiilor de femei, Patriarhia Română va continua să ofere sprijin concret pentru consolidarea familiilor creștine și pentru dezvoltarea unei conștiințe clare a importanței femeii în viața Bisericii.

În prezent, la nivelul Patriarhiei Române funcționează 68 birouri de asistență socială, 148 centre de zi pentru copii, 61 centre rezidențiale pentru copii, 108 centre de informare, de consiliere, de sprijin și comunitare, 23 locuințe protejate, 19 centre de urgență și alte multe organizații ale femeilor, inclusiv la nivel parohial, toate dedicate susținerii familiei creștine și promovării valorilor familiei creștine. Desigur, canonizarea recentă a șaisprezece femei cu viață sfântă, dintre care multe au fost mame exemplare și educatoare de sfinți, confirmă importanța deosebită a femeii credincioase în viața Bisericii noastre și a poporului român.

Prin proclamarea acestui An omagial și comemorativ (2026), Biserica Ortodoxă Română dorește să promoveze cultivarea vieții creștine în familie, iubirea dintre soț și soție, dintre copii și părinți și iubirea de Biserică și de neam, spre slava Preasfintei Treimi și binele societății de azi.