Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, a târnosit astăzi, 8 noiembrie 2014, Biserica „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Deva. Din soborul de ierarhi au făcut parte: IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Banatului, IPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord, PS Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, PS Părinte Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
La finalul slujbei de târnosire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre importanţa târnosirii unui locaş de cult: „Această biserică nouă este de astăzi darul lui Dumnezeu spre noi. Până acum a fost darul nostru către Hristos Domnul şi către Preasfânta Treime. Acum, prin sfinţire, a devenit casa Preasfintei Treimi: „Această casă Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o şi Duhul Sfânt a luminat-o, a înnoit-o şi a sfinţit sufletele noastre”, se cântă într-o cântare finală a slujbei de sfinţire. Este casa Preasfintei Treimi în care noi primim arvuna vieţii veşnice, iertarea păcatelor şi bucuria din bucuria Împărăţiei Cerurilor. este o binecuvântare deosebit de mare pentru un oraş sau pentru un sat atunci când se sfinţeşte o biserică nouă fiindcă această biserică este o poartă nouă a cerului. De aceea, când am intrat în biserică am bătut în porţile de la intrare, zicând: „Ridicaţi căpetenii îngereşti porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei”. Dialogul acesta ne arată că batem la porţile unui locaş ceresc, pentru că apoi se întreabă: „Cine este acesta Împăratul slavei?” şi răspunsul este: „Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în războaie, Domnul Savaot”. La a treia întrebare se răspunde însă: „Domnul puterilor”, adică Domnul puterilor îngereşti care păzesc porţile cerului şi atunci se deschide biserica şi noi intrăm în ea, ca simbol al intrării lui Hristos în Împărăţia Cerurilor după Învierea Sa din morţi şi Înălţarea întru slavă, pentru ca ne pregătească nouă loc în ceruri ca să fim pururi în iubirea, slava şi lumina Preasfintei Treimi. Biserica nou sfinţită este izvor de binecuvântare de sfinţire şi ea arată locul unde noi ne pregătim pentru înviere, mai întâi pentru învierea sufletului din moartea cauzată de păcat, şi apoi învierea cea de obşte, la sfârşitul veacurilor, când Hristos Mântuitorul va veni împreună cu îngerii şi cu Apostolii ca să judece lumea întreagă, vii şi morţii, şi să dăruiască Împărăţia Sa cea veşnică celor care L-au iubit şi au împlinit în viaţa lor voia Lui”.
Preafericirea Sa a evidenţiat importanţa deosebită pe care o are Biserica pentru viaţa credincioşilor ortodocşi: „Biserica este „anticamera Împărăţiei Cerurilor”, cum o numeşte Sfântul Nicolae Cabasilla, şi „laboratorul învierii”, cum o numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul. Aici, noi ne curăţim de păcate, primim daruri cereşti netrecătoare, primim arvuna vieţii veşnice şi pomenim pe cei dragi ai noştri care au trecut la Domnul cu nădejdea învierii şi a vieţii celei de veci. Biserica nu poate fi înlocuită cu nimic din lumea aceasta pentru că numai Biserica poate dărui iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Noi am învăţat din Evangheliile care s-au citit că orice este legat aici pe pământ, va fi legat şi în ceruri, şi orice este dezlegat în Biserică pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri. Învăţăm că fericirea adevărată este legătura omului cu Dumnezeu. cei ce ascultă cuvântul Lui şi-l împlinesc, aceia sunt cu adevărat fericiţi. Şi aici noi ne întâlnim cu Hristos, Păstorul Cel veşnic, şi răspundem chemării Lui pentru a primi arvuna vieţii veşnice. „Oile Mele Mă cunosc pe Mine şi Eu le voi dărui viaţă veşnică”, s-a spus în a treia Evanghelie care s-a citit la slujba de târnosire a bisericii. În tradiţia românească, în ziua sfinţirii bisericii, toţii credincioşii ortodocşi, bărbaţi şi femei, până la miezul nopţii, pot intra în Sfântul Altar pe uşa de miazănoapte, sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Crude şi Sfânta Masă şi fiecare cere ca Hristos Domnul prin lucrarea Duhului Sfânt şi spre slava lui Dumnezeu Tatăl să sfinţească şi să înnoiască viaţa noastră, aşa cum a fost sfinţită această biserică. Vom lăsa un mic obol, un mic dar pentru cheltuielile care s-au făcut, pentru cele care urmează cu întreţinerea bisericii şi aşa primi binecuvântare de la Dumnezeu pe care o ducem apoi în casele noastre acolo unde locuim, dar şi ne desfăşurăm activitatea, ca binecuvântare din binecuvântarea lui Preasfintei Treimi, ca bucuria din bucuria îngerilor şi a sfinţilor din ceruri spre slava lui Dumnezeu şi a noastră mântuire”.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Patriarhul României, înconjurat de soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat lângă biserica nou târnosită. După citirea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat semnificaţiile duhovniceşti ale pericopei evanghelice care a fost rostită în ziua sărbătoririi Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor puterilor cereşti. Preafericirea Sa a arătat că sfinţii îngeri fac legătura între oameni şi Dumnezeu, îngerii fiind fiinţe raţionale, au minte, voinţă şi putere şi împlinesc voia lui Dumnezeu şi care ajută pe oameni ca să împlinească voia lui Dumnezeu.
„Îngerii sunt fiinţele cereşti netrupeşti care comunică adesea cu omaenii pentru a-i îndruma, orienta, ajuta şi, adesea, pentru a-i feri de necazuri, de primejdii. De aceea, îngerii, în general, sunt păzitori ai oamenilor, dar şi ai popoarelor, ai naţiunilor care cred în Dumnezeu. În Sfânta Scriptură, puterile cereşti sunt numite în diferite locuri „Domnii”, „Stăpânii”, „Începătorii”. Pe baza Sfintei Scripturi, Sfinţii Părinţii ai Bisericii au constat că există nouă cete de îngeri, dar numărul lor este foarte mare, deşi sunt împărţiţi în nouă cete. Sfântul Dionisie Areopagitul a arătat că aceste nouă cete sunt grupate la rândul lor în câte trei cete, triade sau trei ierarhii, cea mai înaltă ierarhie, cea mai apropiată triadă de Sfânta Treime o cinstituie Serafimii, Heruvimii şi Tronurile. Ierarhia de mijloc este formată din Domnii, Stăpânii şi Puteri, iar a treia ierarhie, cea mai de jos, cea mai apropiată de oameni este Începătorii Arhanghelii şi Îngerii”, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a spus că treptele diferite reprezintă treptele de sfinţenie, strălucire, frumuseţe, dar şi de vocaţii sau slujiri diferite. De asemenea, Preafericirea sa a subliniat că sfinţii îngeri sunt prieteni ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor şi, de aceea, avem o zi de pomenire a îngerilor, în cea de luni.
În continuare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a felicitat pe cei care poartă numele Sfinţilor Arhangheli şi le-a urat sănătate, ajutor de la Dumnezeu şi să aibă bucuria simţirii prezenţei ajutorului sfinţilor îngeri în viaţa lor.
La finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Bisericii noastre i-a felicitat pe credincioşi pentru jertfa depusă la ridicarea unui nou laborator al Învierii.
Lucrările la Biserica „Naşterea Maicii Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni” au început în anul 1997 şi au fost susţinute atât de credincioşi, cât şi de autorităţi.Cu toţii au primit la final, din partea Patriarhului României, ordine şi diplome. Pentru strădania depusă, Părintele Petru Costa, Protopopul Devei şi parohul bisericii, a fost distins cu Crucea patriarhală. Totodată, Patriarhul României a oferit pentru biserică o cruce de binecuvântare, mai multe volume, dar şi o icoană a Sfântului Constantin Brâncoveanu cu părticele din sfintele sale moaşte.
La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie, ierarhul locului, le-a mulţumit tuturor celor care au contribuit la zidirea noii biserici din Deva.
Patriarhul României a primit din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Gurie o icoană cu Maica Domnului.