arhiepiscopia-dunarii-de-jos > INSTITUȚII ȘI ORGANIZAȚII SOCIAL-FILANTROPICE > Cantina socială „Sf. Vasile cel Mare”, Brăila

Cantina socială „Sf. Vasile cel Mare”, Brăila

În anul 1998, cu prilejul sarbatorii Sf. Ier. Nicolae, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Casian, la initiativa unui grup de femei din Comitetul parohial al bisericii „Sfintii Arhangheli” din Braila, a început un amplu  program social de ajutorare a mai multor familii, program ce a constat în oferirea unei mese calde la domiciliu, de 3 ori pe săptămână, unui număr de 40 beneficiari.

03 CANTINASFVASILEBRÎn anul 2006, în luna mai, au fost demarate lucrările de construire a unei noi cantine care a fost finalizată şi sfinţită de ierarhul locului în anul 2010, în ajunul sărbători Sf. Arhangheli, primind ca ocrotitor şi pe Vasile cel Mare.

În momentul de faţă, beneficiarii sunt în număr de 45 de persoane nevoiaşe, iîn special copii, numărul de locuri putând fi suplimentat pana la 60, hrana calda fiind oferită zilnic,  în trei serii, între orele 1200 – 1400.

Cantina dispune de două săli de mese, o bucătărie utilată, două magazii şi un grup sanitar.

În cadrul acestui centru social sunt desfăşurate și activităţi cu copiii, prin oferirea de meditaţii şcolare cu ajutorul voluntarilor, profesori și învăţători din parohie.

Responsabil: Pr. Ciprian Duca – coordonator

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod