arhiepiscopia-aradului > PROGRAME SOCIALE PENTRU COPII ȘI TINERI > Centrul Cultural Pastoral „Sf. Ioan Rusul”

Centrul Cultural Pastoral „Sf. Ioan Rusul”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Centrul Cultural Pastoral a luat ființă în anul 2012, ca o alternativă creștină pentru petrecerea timpului liber, cu implicații socio-culturale pe termen lung.
Ocrotitorul Centrului este Sf. Ioan Rusul întrucât ziua sfințirii centrului coincide cu ziua pomenirii sfântului. Aici se desfășoară activități cu caracter formativ și recreativ: cateheze, literatură, pictură și atelier de icoane, muzică bisericească, concursuri, dezbateri, conferințe culturale, audiții, vizionări de filme cu caracter creștin, repetiții corului mare și al corului de copii, ședințele de lucru ale Consiliului Parohial, ale Cercului Pastoral Misionar al preoților, organizarea activităților filantropice, etc. Aici este redactată și „foaia” duhovnicească a parohiei – „Fapta bună”.
Scopul pentru care s-a înființat a fost acela de apropiere a credincioșilor de toate vârstele de învățăturile Bisericii și formarea deprinderilor religios-morale a enoriașilor.
Categorie de beneficiari: copii (din familii sărace, monoparentale, cu părinți plecați în străinătate, copii și tineri iubitori de Biserică) și familiile lor; vârstnici, persoane aflate în situații dificile.
Parteneriate: Scoala Generală „Ștefan Augustin Doinaș” din localitate, Primăria Sântana.

Date de contact:

Telefon: 0257377564

Responsabil: Pr. Gabriel C. Mariș

 

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod