Întâistătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a primit la Reşedinţa Patriarhală, în această seară (18 decembrie 2015), un grup de colindători din localitățile Săliștea de Sus și Săcel, jud. Maramureş. Grupul, însoţit de părintele Iuga Dumitru, a interpretat colinde tradiţionale româneşti, specifice zonei Maramureşului.
Avem o tradiţie foarte bogată şi o identitate românească dinamică
În cuvântul de învățătură, Preafericirea Sa i-a felicitat pentru păstrarea portului tradițional.
„Vă felicităm pentru faptul că păstraţi tradiţiile noastre frumoase româneşti şi mai ales că aveţi şi costumele acestea populare, tradiţionale şi vii în acelaşi timp, care arată vioiciune, entuziasmul şi prospeţimea tradiţiei în Maramureş. Avem o tradiţie foarte bogată şi, în acelaşi timp, o identitate românească dinamică. Apreciem faptul că aţi venit împreună cu părinţii păstori; aşa au fost la Betleem, îngerii au cântat şi păstorii au binevestit. Este foarte frumos când colindătorii sunt însoţiţi de preot şi binevestesc bucuria Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Avem mare nevoie de a transmite credinţa din generaţie în generaţie”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
La final, colindătorii maramureşeni au primit daruri din partea Preafericirii Sale.