Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a conferit, joi, 26 noiembrie 2015, Crucea Patriarhală pentru mireni cu gramată și titlul de Consilier Patriarhal onorific domnului Conf. univ. dr. Adrian Lemeni, pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul administrației de stat și patriarhale.
În calitatea sa de Secretar de Stat pentru Culte, domnul Adrian Lemeni a contribuit la realizarea și susținerea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, precum și la promovarea unui cadrul legislativ corespunzător în ceea ce privește sprijinul cultelor recunoscute din România. În cadrul activităţii de consilier patriarhal, coordonator al Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, a fost direct implicat în semnarea Protocolului cu privire la predarea disciplinei Religie – cultul ortodox în învățământul preuniversitar și la organizarea învățământului teologic ortodox preuniversitar și universitar, încheiat între Patriarhia Română, Ministerul Educației Naționale și Secretariatul de Stat pentru Culte (29 mai 2014); a participat la importantul demers de înscriere la ora de Religie; a inițiat și a realizat Planul strategic pentru creșterea calității educației religioase; a coordonat desfășurarea unor activități și evenimente academice și culturale la nivel național și internațional.
Evenimentul a avut loc în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală.
***
Adrian Nicolae Lemeni s-a născut la data de 27 septembrie 1971 în orașul Cugir din județul Alba. A absolvit cursurile Colegiului “David Prodan” din orașul Cugir, după care a studiat în perioada 1990-1995 la Facultatea de Mecanică, Secția Ingineria Sistemelor de Producție din cadrul Universității Politehnice din Timișoara. În perioada studenției la Politehnica din Timișoara, a avut ocazia să întâlnească o serie de mari părinți duhovnicești precum Pr. Cleopa Ilie, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Teofil Pârâian, Pr. Dumitru Stăniloae. Aceste întâlniri l-au determinat să urmeze studii teologice. Între anii 1994-1998 urmează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București, absolvindu-le ca șef de promoție, tema lucrării de diplomă fiind Transcendența și imanența lui Dumnezeu față de creație. Își perfecționează pregătirea teologică urmând între anii 1998-1999 studii aprofundate de Master în specializarea Doctrină și Cultură din cadrul aceleiași facultăți, susținând la absolvire teza de disertație cu tema: „Cosmos și știință. Evaluare teologică”.
În perioada 1999-2002 este Doctorand la disciplina de Teologie dogmatică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, sub conducerea științifică a Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu, cu tema tezei de doctorat: Sensul eshatologic al creației susținută în iulie 2002. Începând din anul 2004, Adrian Lemeni lucrează ca lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București, iar din anul 2007 ca și conferențiar universitar.
În data de 27 ianuarie 2005 este numit în funcția de Secretar de Stat pentru Culte în cadrul Ministerului Culturii și Cultelor. Din 22 iunie 2007 până la începutul anului 2009 a fost consilier personal al Primului Ministru, în domeniul cultelor. Pe data de 4 februarie 2009 devine din nou Secretar de Stat pentru Culte, în cadrul Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, iar din 21 ianuarie funcția sa trece sub autoritatea Primului Ministru. Între anii 2010-2012 este Secretar de Stat pentru Culte în cadrul Guvernului României.
***
Crucea Patriarhală pentru clerici şi mireni este cea mai înaltă distincţie care se conferă de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu gramată, la propunerea ierarhilor eparhioţi, clericilor şi mirenilor cu o activitate meritorie îndelungată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ şi social-filantropic (art. 147 alin. (1) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române).