Biserica Ortodoxă se află în 15 noiembrie 2015 în Duminica a XXV-a după Rusalii. În această zi, la Catedrala Patriarhală slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, rostit după citirea Pericopei Evanghelice, Patriarhul României a evidenţiat înţelesurile duhovniceşti ce se desprind din aceasta.
Îndreptar pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin în parte
„Biserica a rânduit ca această Evanghelie să fie citită în Duminica a XXV-a după Rusalii pentru că aceasta ne arată o tâlcuire a tainei neamului omenesc şi un îndreptar pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin în parte. Ea a fost rânduită să fie citită acum la începutul Postului Naşterii Domnului sau Postului Crăciunului pentru a ne învăţa să unim postul cu rugăciunea şi cu milostenia. În toate aceste lucrări duhovniceşti de unire a postului cu rugăciunea şi milostenia noi ne pregătim să primim în peştera sufletului nostru pe Hristos Domnul care se naşte duhovniceşte în viaţa fiecărui creştin potrivit credinţei şi iubirii lui faţă de Dumnezeu şi de semeni”, a spus Preafericirea Sa.
Orice om poate deveni aproapele care ajută
Evanghelia ne mai arată că aproapele nostru este nu doar cel de un neam cu noi, ci orice om prin care se manifestă Mila lui Dumnezeu, a mai arătat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
„Orice om poate fi aproapele cuiva şi orice om poate să fie aproapele cel care are nevoie de ajutorul celor din jur. Evanghelia ne spune că nu doar o categorie de oameni pot să fie aproapele celor în nevoi, ci fiecare om, dacă are inimă milostivă şi mâini harnice şi darnice, poate deveni aproapele care ajută. Aici vedem valoarea unică a fiecărei persoane umane, indiferent de etnie, de rang în societate, de avere sau sărăcie, fiecare om are o valoare eternă. De aceea, Hristos Domnul a venit să mântuiască pe toţi oamenii, nu doar un popor, şi pe toate popoarele care vor crede în El şi vor răspunde iubirii Sale milostive”.
Biserica Ortodoxă îl sărbătorește astăzi şi pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț.
Mănăstirea Neamţ devenise cea mai mare şcoală duhovnicească din întreaga Ortodoxie
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre activitatea desfășurată de sfânt în țara noastră.
„Timp de 15 ani a fost stareţ al mănăstirilor Neamţu şi Secu şi a dezvoltat o activitate duhovnicească deosebită. A avut o deosebită râvnă pentru traducerea scrierilor Sfinţilor Părinţi. Spovedania fraţilor de obşte se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiţi duhovniceşte o dată la trei zile. Sfântul Paisie de la Neamţ a adunat aproape 1.000 de călugări din diferite ţări ortodoxe încât la un moment dat Mănăstirea Neamţ devenise cea mai mare şcoală duhovnicească din întreaga Ortodoxie, cum spunea un episcop rus”.
Un mare rugător, un mare duhovnic şi un mare misionar
Activitatea Sfântului Paisie de la Neamț a influențat mult spiritualitatea Bisericilor Ortodoxe slave, a mai spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Sfântul Paisie de la Neamţ a trecut la Domnul în toamna anului 1794. Cât a stat la Neamţ a lucrat cu ucenicii săi români, buni cunoscători de limbă greacă, şi ucenicii săi slavi la o lucrare numită «Dobrotoliubie», Filocalia în limba slavonă. Această carte a influenţat foarte mult spiritualitatea bisericilor slave. Iar după moartea sa ucenicii lui au înfiinţat în Ucraina şi Rusia peste 100 de mănăstiri. A fost un mare rugător, un mare duhovnic şi un mare misionar”.
Născut în orașul Poltava, din Ucraina, Sfântul a intrat în monahism la vârsta de 16 ani. A cunoscut viața călugărească a mai multor schituri și mănăstiri din Ucraina și Țara Românească, după care a ajuns la Sfântul Munte Athos. După 17 ani petrecuți acolo a venit în Moldova unde a fost stareț mai întâi al mănăstirii Dragomirna, după care al mănăstirilor Secu și Neamț.
După rostirea cuvântului, Patriarhul României s-a rugat pentru cei trecuţi la cele veşnice în urma incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală şi în urma atentatelor de la Paris. Pomenirea victimelor s-a făcut la ectenia întreită.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit rugăciunea pentru cei trecuţi la cele veşnice şi i-a pomenit nominal pe cei care şi-au pierdut viaţa în nefericitul eveniment de la Clubul Colectiv. Apoi, au fost intonate cântările Veşnica Pomenire şi Hristos a Înviat.
În cadrul Sfintei Liturghii, s-a dat citire şi Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima Duminică a Postului Naşterii Domnului din anul 2015, privind însemnătatea Anului Omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi a Anului Comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Pastorala poate fi citită integral aici.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit credincioşilor prezenţi iconiţe cu chipul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ.
Duminica viitoare Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a XXVI-a după Rusalii.