Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a hirotesit întru duhovnic, astăzi, 10 noiembrie 2014, trei ieromonahi și şapte preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor. Slujba a fost săvârșită în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Preafericirea Sa a vorbit despre responsabilitatea pe care preoţii duhovnici o au: „Este foarte mare răspunderea aceasta şi foarte grea slujirea de părinte duhovnicesc. Ca şi în calitatea de părinte în familie este mare nevoie de multă răbdare până creşti un copil, până îl educi şi îl formezi ca om. Tot aşa este şi în viaţa Bisericii, dar avem şi harul ajutorului lui Dumnezeu. Adesea simţim cum lucrează Dumnezeu în viaţa oamenilor. Cei care ascultă cuvintele Evangheliei şi le împlinesc înţeleg mai bine ce înseamnă creşterea duhovnicească prin lucrarea Duhului Sfânt comunicată prin duhovnic şi prin toate slujbele Bisericii. Alţii care sunt mai îndărătnici şi delăsători uneori în pedagogia divină sunt mustraţi pentru îndreptare şi de aceea noi nu trebuie să ne simţim singuri. Noi sfătuim, ne rugăm, dar lăsăm şi harul Mântuitorului Iisus Hristos să lucreze”.
Noii duhovnici au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel certificatul de hirotesie întru duhovnic, o cruce de binecuvântare, precum și noua ediție a Molitfenicului.