Interviul acordat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, revistei „Spre unitate” (nr.3/2009) a Fundaţiei internaţionale pentru unitatea popoarelor ortodoxe

 

Întrebări pentru interviul cu Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acordat revistei „Spre unitate” a Fundației internaționale pentru unitatea popoarelor ortodoxe:

 

 

Avându-se în vedere că Biserica a jucat un rol considerabil în formarea culturii române, una dintre cele mai importante reparații morale care s-a realizat după colapsul regimului comunist a fost reintroducerea educației religioase în școlile publice, potrivit tradiției românești de dinainte de perioada comunistă (1945). În 1992, a urmat reintegrarea școlilor teologice, facultăți și seminarii, în sistemul educației publice, cu scopul de a facilita dialogul dintre credință și știință, spiritualitate religioasă și cultura laică. Merită să menționăm că, la unul din sondajele de opinie, în 1992, 90% dintre cetățeni și-au afirmat credința în Dumnezeu. Toți profesorii de religie și teologie ai cultelor recunoscute oficial de Statul român sunt remunerați de la bugetul de stat.

O importanță particulară este acordată în România restaurării monumentelor istorice și artei sacre, deși criza economică și financiară cu care se confruntă și România face ca finalizarea lucrărilor de restaurare și conservare deja începute să fie dificilă. Noile secții de restaurare, conservare și creație de artă religioasă din cadrul unor Facultăți de Teologie Ortodoxă din țară au ca scop evidențierea universului spiritual românesc și european, care au motivat și inspirat arta sacră. Astăzi descoperim că arta sacră poate deveni un limbaj teologic util misiunii Bisericii în educație și în dialogul dintre credință și cultură, în special în rândul intelectualilor, artiștilor și oamenilor sensibili la frumusețea artistică, inspirată de frumusețea sfințeniei sufletului în comuniunea de iubire cu Dumnezeu.

Ridicarea de noi biserici și capele, mănăstiri și schituri, care pot fi întâlnite astăzi în România, este permanent însoțită de crearea de unități social-filantropice, cum ar fi cantinele pentru săraci, case pentru copii orfani sau abandonați, azile de bătrâni, cabinete medicale, farmacii etc. Criza economică, șomajul, problemele de sănătate, migrația, singurătatea și suferința îndeamnă Biserica noastră să fie mai dinamică în activitatea pastorală și social - filantropică.

 

 

Ne bucură o astfel de decizie, care vine să confirme, o dată în plus, valoarea Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București care, de aproape un veac și jumătate pregătește tinerii români pentru a păstori sufletele credincioșilor, din altare, de pe amvon, de la catedra școlară sau din instituțiile cu scop filantropic.

Școlile de teologie, 11 facultăți de teologie și 4 departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăți, 33 seminarii teologice ortodoxe liceale, 3 licee teologice ortodoxe si 3 licee pedagogice cu clase de profil teologic au o importantă vocație misionară pentru viața și activitatea Bisericii Ortodoxe Române, deoarece aceste instituții formează slujitori și misionari ai Bisericii pentru românii ortodocși din țară și cei din diaspora, mai ales acum când numărul românilor din afara granițelor României a crescut fără precedent.

În această lucrare deosebit de necesară, profesorii, conferențiarii, lectorii, asistenții și preparatorii de teologie sunt, în același timp,preoți și diaconi ai Bisericii,iar mai mulți ierarhi sunt profesori la teologie, în diferite facultăți ale Patriarhiei Române.

Pe parcursul secolului al XX-lea, la Facultatea de Teologie din București au predat mari profesori universitari, care au marcat, prin scrierile lor, teologia ortodoxă românească și s-au făcut cnuoscuți dincolo de granițele României. Amintim dintre aceștia pe vrednicul de pomenire Patriarhul Iustin (Moisescu), specialist în Noul Testament, pe Mitropolitul Irineu Mihălcescu, profesor de Dogmatică și Apologetică, pe părintele Ioan G. Coman, patrolog, Teodor M.Popescu, istoric, Ene Braniște, liturgist, dar mai ales părintele Dumitru Stăniloae, a cărui teologie ar putea fi caracterizată prin trei expresii: teologie mărturisitoare, filozofie filocalică și hristologie cosmică. Unii dintre acești profesori au fost adevărați mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul comunismului.

În zilele noastre, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București studiază aproape două mii de studenți, cu specializările (Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie socială și Artă Sacră). Facultatea are cursuri de master și doctorat pentru absolvenții doritori să se specializeze în domeniul teologic, prin studii postuniversitare. Conferințele teologice internaționale, organizate la Facultatea de Teologie din București, schimbul de bursieri cu alte facultăți din Europa, precum și implicarea studenților în proiecte culturale și sociale, vădesc interesul tinerilor studenți teologi pentru viața și misiunea Bisericii. Desigur, foarte mulți absolvenți ai Facultății de Teologie din București studiază acum în Grecia și în Occident.

 

 

Un element esențial îl constituie continuitatea și intensificarea relațiilor interortodoxe. Avem nevoie de mai multe întruniri panortodoxe, cu regularitate, ritmice; nu cred că trebuie să ne întâlnim doar atunci când un Întâistătător trece la Domnul sau atunci când este instalat un nou Patriarh. În acest sens, noi am propus de mai multe ori ca, o dată la trei ani, toți Întâistătătorii de Biserici Autocefale să se întrunească nu în ședințe aniversare sau comemorative, ci în ședințe de lucru, pentru a arăta că în Ortodoxie sinodalitatea este un exercițiu al comuniunii frățești și al coresponsabilității, nu numai la nivel național, ci și universal. Este necesar să afirmăm atât libertatea autocefaliei, cât și coresponsabilitatea sinodalității panortodoxe. În același timp, se impune o manifestare mai concretă și mai organizată a solidarității panortodoxe, prin ajutorare reciprocă, deoarece Bisericile Ortodoxe sunt în situații foarte diferite din punct de vedere economic și social. O consultare periodică și o cooperare mai eficientă ar da mai multă credibilitate Ortodoxiei atât pe plan național, cât și pe plan internațional. O asemenea inițiativă a fost propusă de Biserica Ortodoxă Română în anul 2005, când Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a fost prezent la București, dar și cu alte ocazii. În principiu nimeni nu e împotrivă, dar în realitate exercițiul ritmic, cu regularitate, al sinodalității panortodoxe este mai dificil din cauza unei polarizări excesive între tentația de a înțelege primatul ca hegemonie și tentația de a înțelege autocefalia ca autarhie sau autosuficiență. De aceea, e nevoie de reguli clare ale funcționării sinodalității panortodoxe ritmice (periodice), pe de o parte și relația sinodalității panortodoxe a primaților cu sinodalitatea din interiorul Bisericilor locale. Mai precis, legătura între sinodul panortodox al primaților și sinodul autocefal local. Trebuie evitată deodată ispita unui primat de jurisdicție universală și a unui autocefalism autarhic, întrucât ambele sunt contrare comuniunii trinitare.

Noi considerăm că aceste întruniri sinodale panortodoxe ritmice ar trebui să fie organizate în diferite țări, nu în același loc; potrivit disponibilităților practice, pentru ca ele să fie și evenimente misionare, și manifestări de frățietate între Bisericile Ortodoxe surori. Avem nevoie de un ritm mai intens al consultării și al cooperării.  În acest sens, s-ar impune crearea unei reviste, a unui institut pastoral, misionar și liturgic panortodox, care să cultive conștiința panortodoxă și să stimuleze cooperarea practică panortodoxă. 

 

 

Nu considerăm că sentimentele naționale sincere ale vreunui popor ar putea dăuna unității Ortodoxiei. Sentimentul de apartenență la un popor, care are o limbă și o cultură aparte, este unul firesc, dat de Dumnezeu, iar țara în care te-ai născut reprezintă ceva aparte pentru fiecare om. Nu ne putem dezice de identitatea noastră națională, căci aceasta ar însemna să ne renegăm părinții și strămoșii. În cazul nostru, poporul român s-a născut creștin, din daci și romani, adică s-a botezat lent, treptat, pe când se forma ca popor nou în istorie, începând cu secolul al II-lea d.Hr., ca urmare a predicii Sf. Apostoli Andrei și Filip. Demnitatea națională, apartenența la un popor creștin-ortodox, de limbă română, a fost liantul principal între românii din voievodatele medievale de o parte și de alta a curburii Carpaților, care a asigurat și rezistența Ortodoxiei în fața migrației atâtor popoare războinice păgâne.

Vecinătatea cu popoarele slave, venite mai târziu în Europa (sec. VII) și creștinate în sec. IX și X, explică și unele influențe slave la români. Pe de altă parte, deformarea sentimentului național firesc într-o atitudine de superioritate față de alte națiuni, precum și tendința de a domina asupra altora creează, ca reacție, un naționalism defensiv izolaționist. Înglobarea forțată a popoarelor în structuri supranaționale și desființarea identității lingvistice și culturale sub pretextul unității creează tensiuni și resentimente greu de vindecat. Ortodoxia sănătoasă nu uniformizează diversitatea etnică, ci o pune în comuniune, adică în unitatea care cultivă libertatea persoanei și a popoarelor în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Prin aceasta, adevărata Biserică se deosebește de Imperiul politic totalitar. Împărăția lui Hristos este Împărăția libertății și a iubirii sfinte. Iar iubirea sfântă este iubire pacificată,adică eliberată de patimile egoiste, individuale și colective. Din acest motiv nicio ideologie de putere nu poate înlocui o spiritualitate profundă bazată pe pocăință (convertire), smerenie și iubire frățească.

 

 

Sfinții lui Dumnezeu ne învață că pacea interioară a omului și cultivarea sinceră a păcii între oameni sunt manifestări ale darurilor Duhului Sfânt, cultivate de om prin rugăciune, pocăință și fapte bune. Astfel, când manifestăm blândețe și bunătate față de toți oamenii, simțim prezența lui Hristos în noi și în jurul nostru, vedem în chipul fiecărui om lumina chipului lui Dumnezeu în el și rămânem în comuniune de dragoste cu Dumnezeu. Când însă un om se manifestă în mod violent și agresează un alt om, agresivul se dezumanizează, iar relația interumană dintre el și alții se degradează. De aceea, pe baza sfintelor canoane ale Bisericii nu pot fi justificate nici dictatura, nici anarhia, nici dominația asupra altora, nici separarea de alții, ci numai respectul reciproc și ajutorarea reciprocă, ascultarea reciprocă și cooperarea pastorală sau misionară. Astfel, reponsabilitatea noastră pastorală trebuie să învingă deodată ideologia puterii individualiste și colectiviste, naționaliste și imperialiste, adică atât izolarea identității noastre, cât și dizolvarea identității noastre.

Prin urmare, datoria noastră este să cerem permanent de la Dumnezeu darul păcii și al iubirii frățești, pe care să îl cultivăm în sufletul nostru și în relația noastră cu oamenii; să promovăm legi, instituții și programe care să protejeze lumea de violență, hegemonie și de anarhie; să dezvoltăm constant și consecvent atât un dialog între Biserici și popoare ortodoxe, cât și o educație sau o civilizație a păcii între toți oamenii, nu a o cultură a violenței, a profitului material obsesiv sau a afirmării noastre agresive asupra altora. În această privință, trebuie să urmăm cu prioritate lumina sfinților rugători și făcători de pace, care au biruit în ei înșiși răul cu binele, violența cu blândețea, lucrând apoi pentru pace și frățietate între persoane și între popoare. Este o lucrarea dificilă, dar totuși posibilă cu ajutorul lui Dumnezeu.

 

 

Fiecare Biserică Ortodoxă autocefală are datoria pastorală de a se îngriji de credincioșii ei care sunt plecați în afara granițelor țării și pe care, ca o mamă spirituală, nu-i poate abandona sau preda altcuiva. În acest sens, în conformitate cu noul său Statut de organizare și funcționare, Biserica Ortodoxă Română, ținând cont de noile realități social-politice și economice în care trăiesc credincioșii săi, emigranți, a înființat în diaspora mai multe eparhii organizate în mitropolii, în funcție de densitatea românilor din anumite zone ale lumii, pentru a-i păstori pe cei ce se află înafara granițelor României. Românii din diaspora, stabiliți definitiv sau temporar în străinătate, se adună mai ales în jurul unui preot de parohie, căruia îi spun în limba maternă nu doar păcatele la spovedanie, ci și problemele cotidiene. S-a observat o mai mare apropiere față de biserică la credincioșii români care sunt departe de Patrie și de rudele din țară, ceea ce ne confirmă nevoia de pastorație intensă și de strânsă legătura cu Biserica Mamă.

Astfel, Biserica Ortodoxă Română trimite preoți în diaspora sa și îi susține spiritual și material, după posibilități. Credincioșii ortodocși români din diaspora se confruntă mai ales cu lipsa spațiilor liturgice ortodoxe în care pot să participe la slujbe. Construcția unor biserici noi, ortodoxe, necesită resurse financiare considerabile și, de aceea, românii ortodocși recurg la închirierea pentru anumite ore în duminici și sărbători a bisericilor aparținând altor confesiuni creștine (catolici, protestanți sau anglicani).

Legat de subiectul discutat, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca prima duminică după praznicul Adormirii Maicii Domnului să fie dedicată emigranților români, ca dovadă a permanentei griji pastorale a Bisericii Ortodoxe Române față de românii plecați în străinătate pentru muncă sau studii, dar care vin în România să-și petreacă concediul în luna august. Rugăciunile pentru emigranți și convorbirile cu ei sunt foarte utile. Dsigur, este nevoie de o cooperare ortodoxă mai intensă în diaspora, între ierarhii din diferite jurisdicții, însă în această fază legătura emigranților cu Biserica Mamă este prioritară, pentru menținerea identității culturale, etnice și ecleziale ortodoxe.

 

 

Știm că Biserica Ortodoxă Rusă a adoptat deja un document în care descrie pe larg atitudinea Ortodoxiei față de problemele ridicate de ingineria genetică, în special și de medicina contemporană, în general. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înființarea unei Comisii de bioetică, formată din specialiști medici și teologi, care elaborează documente privind necesitatea respectării moralei creștin-ortodoxe în condițiile noilor descoperiri științifice din domeniul medicinii. Comisia de bioetică formulează principii orientative pentru îndrumarea medicilor și pacienților ortodocși. Totuși, o cooperare interortodoxă în acest domeniu este foarte necesară și utilă.

 

Felicităm încă o dată, Preafericirea Voastră, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București pentru premiul pe care îl primește, dorindu-i, sub oblăduirea râvnei apostolice a Preafericirii Voastre, succes pe viitor în educația teologică.

 

Vă mulțumim pentru premiul acordat Facultății noastre de Teologie din București și vă felicităm și noi pentru contribuția pe care Fundația internațională pentru unitatea popoarelor ortodoxe și revista Spre unitate o aduc astăzi la intensificarea comuniunii și cooperării ortodoxe.

---