patriarhul >
Mesaje > Mesaj de condoleanțe al Preafericitul Părinte Patriarh Daniel adresat Sanctității Sale Maxim, Patriarhul Bulgariei, cu prilejul trecerii la Domnul a mitropolitului Ilarion de Durostorum
Mesaj de condoleanțe al Preafericitul Părinte Patriarh Daniel adresat Sanctității Sale Maxim, Patriarhul Bulgariei, cu prilejul trecerii la Domnul a mitropolitului Ilarion de Durostorum

Sanctitatea Voastră,
Cu profundă durere creștinească, am primit vestea trecerii din această lume a iubitului nostru frate în Hristos și împreună-slujitor, de binecuvântată memorie, Ilarion, Mitropolitul Durostorumului.
Plecarea sa dintre noi, după o îndelungată activitate pastorală și misionară în diferite eparhii din Bulgaria, reprezintă un moment de tristețe nu doar pentru Biserica Ortodoxă Bulgară, ci și pentru noi, cei ce l-am întâlnit de multe ori, ca vecin și prieten din străvechea cetate a Durostorumului.
Aducem un omagiu pios de prețuire și de rugăciune înaintea Tronului Ceresc, fiind încredințați că Hristos Domnul, Cel pe Care L-a slujit întreaga sa viață, îi va așeza sufletul în comuniunea sfinților Săi, împreună cu cei drepți și cu îngerii din ceruri.
Veșnica lui pomenire!
†D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române