Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a sfinţit în Duminica a XXVII-a după Rusalii noile clopote ale Bisericii - Paraclis Patriarhal - Sfântul Anton Curtea Veche din Bucureşti. Slujba de sfinţire a fost oficiată în faţa bisericii, în prezenţa unui număr mare de credincioşi.
Clopotele au fost realizate în atelierele celebrei turnătorii Grassmayr, de la Tirol, Austria.
Clopotele reprezintă glasul lui Dumnezeu care cheamă pe oameni la rugăciune
În cuvântul adresat cu acest prilej, Patriarhul României a vorbit despre semnificaţia clopotelor în viaţa Bisericii: „Clopotele în viața Bisericii au o deosebită importanță și semnificație. Ele reprezintă glasul lui Dumnezeu care cheamă pe oameni la rugăciune şi, de asemenea, ele alungă în timp de furtună trăsnetele fulgerele şi înseninează văzduhul. Clopotele, aşa cum ne spune rugăciunea de sfinţire a lor, au în primul rând o semnificaţie liturgică, dar şi una de ocrotire a comunităţilor creştine care se roagă lui Dumnezeu atunci când aud sunetul clopotelor. In istorie, clopotele au apărut prima dată în China, cu 3000 de ani îHs. Din China au pătruns încet în Europa, astfel că în secolul al VIII-lea îHs se întâlnesc clopote în Armenia şi în Egipt. Creştinii nu le-au folosit la început deoarece erau adesea legate de sărbătorile păgâne şi de unele momente civile. În Grecia, de pildă, clopotele anunţau când se deschidea piaţa pentru cumpărarea peştelui, iar la Roma când se deschideau băile publice, deci aveau o utilitate practică".
În Egipt clopotele au început să fie folosite în mănăstiri pentru a chema obştea la rugăciune
Clopotniţele aveau şi rol de apărare deoarece acestea erau ridicate în turnuri înalte care aveau şi funcţia de supraveghere, de observare a celor care venau să atace o cetate sau un oraş.
„La început creştinii foloseau toaca pentru a chema pe oamenii la biserică sau diaconii anunţau din casă în casă pe creştini ce evenimente urmează la Biserică. Totuşi, începând cu secolul al IV-lea, în Egipt, clopotele au început să fie folosite în mănăstiri pentru a chema obştea la rugăciune iar apoi şi în parohii. În secolul al VI-lea clopotele au fost folosite foarte mult în Europa Occidentală, în Irlanda prima dată şi apoi în Italia. Aceste clopote au fost de o utilitate deosebită pentru viaţa Bisericii, atât în mănăstiri, cât şi în parohii şi ele au început să fie ridicate în turnuri înalte care aveau şi funcţia de supraveghere, de observare a unor duşmani care vin să atace o cetate sau un oraş. Aşa se face că unele clopotniţe supraetajate erau şi turnuri de observare a ceea ce poate fi periculos pentru comunitatea, cetatea sau oraşul respectiv. În Occident, clopotniţele au fost încadrate în clădirea bisericii, iar în Răsărit clopotniţele au fost în general independente, separate de biserică şi au fost plasate la poarta intrării în incinta bisericilor sau mai ales a mănăstirilor şi astfel se trecea pe sub clopotniţă, iar clopotniţa era şi un turn de veghe pentru a observa din timp cine se apropie de mănăstire sau de satul respectiv”, a spus Preafericirea Sa.
Clopotele prin glasul lor reprezintă glasul lui Dumnezeu care ne cheamă la rugăciune
În cuvântul său, Patriarhul României a evidenţiat utilitatea liturgică a clopotelor. Preafericirea Sa a arăta că ele laudă pe Dumnezeu prin însuşi felul lor de a suna.
„Ceea ce este important este faptul că în Răsărit, în partea Constantinopolului clopotele au fost aduse din Occident în anul 857 când Dogele Veneţiei numit Ursus a dăruit împăratului bizantin Manuel 12 clopote, iar el le-a pus într-o clopotniţă de lângă Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. Îndată după aceea s-au făcut clopote şi pentru alte Biserici din Constantinopol şi aşa s-au răspândit clopotele în zona aceasta a Balcanilor, ele având o utilitate liturgică şi o utilitate civilă. Astăzi, clopotele îşi păstrează în primul rând utilitatea liturgică, ele au valoare de simbol. Clopotele prin glasul lor reprezintă glasul lui Dumnezeu care ne cheamă la rugăciune. Ele combat lenevirea, uitarea şi nepăsarea. Când se aud clopotele, spune rugăciunea, trebuie să ne trezim şi cu multă râvnă să ne pregătim să mergem la Biserică pentru a ne aduna în iubirea Preasfintei Treimi. Deci, clopotele adună, cheamă la rugăciune pe cei vii. Clopotele cu glasul lor duios plâng pe cei care au trecut la Domnul şi sunt duşi spre mormânt. Clopotele cu sunetul lor puternic risipesc norii şi aduc văzduh liniştit când sunt furtuni mari. Ele laudă pe Dumnezeu prin însuşi felul lor de a suna. Ele nu sunt instrumente muzicale, dar glasul lor încântă auzul atunci când noi răspundem glasului clopotelor prin rugăciunile noastre şi prin cântările noastre aduse lui Dumnezeu. De asemenea, clopoţele mai mici se folosesc în Biserică şi mai ales în mănăstiri. Se spune că Sfântul Antonie cel Mare, ocrotitorul acestei Biserici avea în vârful toiagului său în formă de litera T un clopoţel şi prin acest clopoţel când suna se şi ruga lui Dumnezeu ca duhurile rele să nu se apropie de locurile unde erau călugării. Deci, această unire a rugăciunii cu sunetul de clopoţel ne arată de ce în slujba de sfinţire a clopotelor se spune că prin ele se alungă şi duhurile rele", a spus Patriarhul României.
Clopotele acestea noi înseamnă şi o chemare la înnoirea duhovnicească
La finalul cuvântului său, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române i-a felicitat pe cei care au contribuit la dotarea cu clopote noi a clopotniţei parohiei Sfântul Anton Curtea Veche.
„Felicităm pe părintele paroh, pe toţi preoţii slujitori şi pe toţi cei care au contribuit ca aceste patru clopote noi să fie astăzi sfinţite şi să fie, zilele următoare, ridicate în clopotniţa din apropierea bisericii acesteia foarte frumoasă şi plină de semnificaţie istorică. Clopotele acestea noi înseamnă şi o chemare la înnoirea duhovnicească, la sfinţirea noastră şi la întărirea glasului rugăciunilor noastre ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru darul vieţii, pentru toate binefacerile primite de la El spre slava Preasfintei Treimi şi pentru a noastră mântuire”, a mai spus Preafericirea Sa.
***
În anul 1559, luna septembrie, când a fost construită Biserica Domnească de la Curtea Veche de către ctitorul Mircea Ciobanul, a primit ca hram Buna Vestire. După incendiul din 23 martie 1847 când mare parte din orașul București a ars, fiind distrusă de foc biserica Sf. Anton Pușcărie, din imediata apropiere a Bisericii Domnești, biserica Buna Vestire de la Curtea Veche a primit ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Antonie cel Mare folosindu-se de atunci prescurtarea numelui marelui avă egiptean, Sf. Anton. Datorită evlaviei credincioșilor la una dintre icoane salvate din incendiul de la 1847 și adusă de la Biserica Sf. Anton Puşcărie la Biserica Domnească, în timp numele bisericii, în actele oficiale și în conștiința populară, a devenit biserica Sf. Anton - Curtea Veche.
Galerie foto:
