Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a participat, astăzi, 17 iunie 2014, la Palatul Parlamentului la aniversarea a 150 de ani de la înființarea Senatului.
Senatul României a fost înfiinţat în anul 1864, primul Preşedinte fiind Mitropolitul Primat Nifon Rusăilă. Între Preşedinţii Senatului României se numără şi Mitropolitul Primat Calinic Miclescu, iar mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au fost senatori în Camera Superioară a Parlamentului României până la venirea regimului comunist.
În deschiderea Şedinţei Solemne a Senatului României dedicată împlinirii a celor 150 de ani de la înfiinţarea acestuia s-a intonat Imnul naţional, apoi au rostit alocuţiuni: Preşedintele Senatului, Dl. Călin Popescu Tăriceanu, Dl. vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Dl. Viorel Hrebenciuc, foştii Preşedinţi ai României, Domnii Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, Preşedintele Academiei Române, Dl. Ionel Valentin Vlad, foştii preşedinţi ai Senatului, Dl. Victor Ponta, Premierul României şi liderii grupurilor parlamentare din Senat.
După alocuţiuni s-a oferit placheta aniversară la 150 ani de la înfiinţarea Senatului. Între personalităţile prezente la eveniment care au primit placheta aniversară a fost şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.
În România, sistemul reprezentativ şi legislativ modern datează din epoca Unirii Principatelor. Luând act de hotărârile Adunărilor (Divanurilor ad-hoc), Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) desfăşurată la Paris, a adoptat, în august 1858, o Convenţie prin care se stabilea statutul social, politic, administrativ al Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Convenţia prevedea şi modul de alegere a membrilor Adunării Elective, pe baza unui cens foarte ridicat.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a elaborat o Constituţie, numită Statutul Dezvoltator al Convenţiunii din 7/19 august 1858 , care a fost aprobată prin referendum-ul din mai 1864 şi promulgată la 2/14 iulie. Prin acest document Parlamentul a devenit bicameral; se instituia Adunarea Electivă şi Adunarea Ponderativă (Senatul). Statutul prevedea structura Corpului Ponderativ: mitropoliţii ţării, episcopii eparhiilor, primul preşedinte al Curţii de Casaţie, cel mai vechi dintre generalii în activitate, precum şi 64 de membri numiţi de domnitor – jumătate dintre persoanele recomandabile prin meritul şi experienţa lor, iar cealaltă jumătate dintre membrii Consiliilor generale ale districtelor şi anume câte unul din fiecare judeţ. Din această înşiruire se poate observa că erau avuţi în vedere capii bisericii, ai justiţiei şi ai armatei. Categoria senatorilor numiţi de domnitori provenea din rândul celor cu experienţă politică şi a reprezentanţilor judeţelor ţării. Cu alte cuvinte, o elită intelectuală şi politică, a cărei experienţă era pusă în slujba statului român. (Informaţii preluate de pe site-ul Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu)
