Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a aflat astăzi, 17 mai 2015, în Duminica a VI-a după Paști, numită și a Orbului din naștere, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Samurcășești din localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov, unde a participat la Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, Patriarhul României a vorbit despre învățăturile duhovnicești ce se desprind din Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul 9, versetele de la 1 la 38, citită astăzi în cadrul Sfintei Liturghii în toate locașurile de cult: “Cea dintâi lucrare a lui Dumnezeu când îngăduie ca cineva să se nască orb este de a arăta oamenilor care au ochi și văd că vederea este un dar de la Dumnezeu. Nu este o obligație sau un drept, ci un dar. Te poți naște văzător sau nevăzător, sănătos sau nesănătos. Deci, sănătatea și integritatea trupului și a sufletului sunt daruri, nu drepturi de la Dumnezeu”.
„A doua lucrare a lui Dumnezeu când îngăduie aceste situaţii este să ajutăm pe cei care sunt infirmi, pe cei care au probleme cu vederea, auzul sau mişcarea. Evanghelia ne spune că acest orb trăia din cerşit, el cerşea pentru că nu şi putea agonisi cele necesare. Cine îl ajuta era răsplătit de Dumnezeu cel Milostiv fiindcă a arătat milostenie faţă de un om neputincios”, a mai spus Preafericirea Sa.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că orbul din naştere a mai primit de la Mântuitorul Iisus Hristos, pe lângă vederea trupească şi darul vederii duhovniceşti, care este credinţa: „În cazul de faţă, lucrarea lui Dumnezeu se vede în acest om în două feluri: în primul rând, pentru că a fost vindecat de nevederea fizică a ochilor trupeşti; în al doilea rând, pentru că deodată cu vederea trupească a primit şi o vedere duhovnicească numită credinţă. Din vindecarea lui de orb din naştere a dedus că o putere dumnezeiască a lucrat prin Omul Iisus şi l-a vindecat. Apoi, a ajuns să creadă că Iisus nu este doar proroc, ci este Fiul lui Dumnezeu. De aceea, a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. Deci, lucrarea lui Dumnezeu s-a văzut în vindecarea de orbirea trupească şi în luminarea duhovnicească prin dăruirea unei vederi duhovniceşti dincolo de cele văzute, şi anume vederea credinţei care simte prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în viaţa omului şi în lume”.
În continuare, Preafericitul Părinte Daniel a arătat de ce a fost necesar ca Mântuitorul să amestece salivă din gura Lui cu pulbere din pământul de pe drum: „Aici este o taină foarte mare, şi anume aşa cum Dumnezeu s-a aplecat, a luat lut sau argilă, a amestecat-o cu Duh Sfânt şi a suflat peste ea şi a creat pe om când a zis: Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, acelaşi Dumnezeu se apleacă şi amestecă saliva cu praful şi unge ochii celui care s-a născut orb din naştere, celui care nu avea ochi, îi reface. Apoi, îi spune: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, însă scăldătoarea aceea nu era una cu apă miraculoasă, căci dacă era aşa ar fi fost dus de părinţi sau de vecini şi se vindeca fără să mai fie nevoie de vindecarea lui Iisus”.
Orbul din naştere a fost trimis să se spele la scăldătoarea Siloamului pentru două motive: „În primul rând, să arate că acest orb din naştere este mai ascultător şi mai credincios decât fariseii care nu ascultau de Iisus, deşi vedeau minunile Lui, şi nu credeau în El. L-a trimis să se spele la scăldătoarea Siloamului după ce i-a uns ochii cu tină. În felul acesta, orbul a ascultat pe Iisus şi a crezut că se va vindeca. A ascultat fără să mai întrebe nimic. Cine l-a dus la scăldătoare ? Nu spune Sfânta Evanghelie. Dacă l-au dus părinţii sau vecinii nu ştim. Mai degrabă ştim că s-a dus singur până la scăldătoare fiind purtat de puterea Cuvântului îndrumător şi vindecător al Mântuitorului Iisus Hristos. Al doilea motiv a fost acela ca să îl vadă mai multă lume că era orb. Când s-a dus cu ochii acoperiţi de tină a atras şi mai mult atenţia mulţimii că este orb, apoi aceeaşi mulţime l-a văzut că s-a întors văzător. Deci, a fost o formă de mărturisire a stării lui de boală înainte de vindecare şi de mărturisire a minunii săvârşite de Iisus Hristos care l-a vindecat”, a mai spus Preafericirea Sa.
În încheierea cuvântului său, Patriarhul României a adresat îndemnul de a ne întări în credinţă prin a răspunde iubirii lui Dumnezeu cu rugăciune şi fapte bune: „Evanghelia vindecării Orbului din naştere este o Evanghelie a iubirii milostive care face bine din iniţiativă proprie şi în acelaşi timp este Evanghelia care ne arată cât de mare este darul nu doar al vederii trupeşti, ci şi al vederii sufleteşti, darul credinţei. Astăzi, necredinţa ca incapacitate spirituală a unor oameni de a crede în Dumnezeu Creatorul Universului şi al omului, descoperit lumii în mod deplin în şi prin Iisus Hristos, se manifestă în multe forme: ateism sau ostilitate faţă de religie, nihilism sau indiferenţă faţă de valorile credinţei, secularizare sau diminuare a vieţii spirituale, a rugăciunii. Omul secularizat este omul care nu se mai roagă chiar dacă se consideră el că este credincios. Această stare de delăsare duhovnicească ajunge până la uitarea de Dumnezeu şi de Biserică. Adesea, oamenii care au trecut prin suferinţă şi au cunoscut ajutorul lui Dumnezeu ca vindecarea de boală şi eliberarea de păcate sporesc în credinţa ca vedere duhovnicească a prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în viaţa omului. De aceea, noi nu trebuie să aşteptăm să trecem prin boli sau prin necazuri pentru a ne întări în credinţă, ci doar să răspundem la iubirea multă a lui Dumnezeu care ne-a dat viaţă şi ne ajută să ne mântuim cu iubirea noastră. Cum răspundem ? Prin rugăciune şi prin fapte bune”.
La final, Patriarhul României a oferit Mănăstirii Samurcăşeşti ca semn de preţuire şi binecuvântare mai multe cărţi liturgice şi de cult.
