galerie-foto-2015 > Martie > Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Samurcăşeşti (15 martie 2015)

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Samurcăşeşti (15 martie 2015)

 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat astăzi, 15 martie 2015, în Duminica a treia din Postul Mare, numită şi Duminica Sfintei Cruci, în mijlocul obştii monahale a Mănăstirii Samurcăşeşti din judeţul Ilfov unde a participat la Sfânta Liturghie.  

 

În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, Patriarhul României a vorbit despre înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră: „Domnul Iisus Hristos ne arată că oricine doreşte să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să îşi ia crucea sa şi să Îi urmeze. Așadar, lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii și urmarea lui Hristos sunt cele trei condiții pentru a fi creștin și a dobândi mântuirea”.  

 

Lepădarea de sine înseamnă eliberarea de modul egoist de a trăi  

 

Preafericirea Sa a explicat ce înseamnă lepădarea de sine și a arătat că aceasta este prima condiție pentru a fi ucenic al lui Hristos: „Însuși termenul de lepădare de sine este dificil de înțeles pentru omul de astăzi. În alte limbi decât româna, lepădarea de sine se traduce cu negarea de sine. Mai ales într-o lume individualistă, în care se afirmă eul și se cultivă egoismul, ca lăcomie după profit şi ca orgoliu, lepădarea de sine, ca program spiritual de renunțare la egoism, înseamnă ceva greu de acceptat. Totuși, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că prima condiție a urmării Lui, adică prima condiție pentru a fi ucenic al Său, este lepădarea de sine. Însă, lepădarea de sine nu înseamnă desființarea sau anularea de sine, ci schimbarea modului egoist de a viețui. Lepădarea de sine înseamnă renunțarea la modul egoist şi pătimaș de a trăi doar pentru sine, în uitare de Dumnezeu și de oamenii nevoiaşi. Hristos Domnul ne arată, de fapt, că numai atunci putem să-I urmăm Lui când centrul vieții noastre nu mai suntem noi înșine, ci El. Când viața omului nu mai este centrată pe eul său posesiv, trecător și limitat, ci pe legătura de iubire veșnică și infinită cu Hristos Dumnezeu-Omul, atunci viața omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre îmbogățire spirituală veşnică în iubirea eternă a Preasfintei Treimi”.  

 

Luarea Crucii înseamnă recunoaşterea neputinţelor proprii, dar şi voinţa de a birui păcatul  

 

Preafericitul Părinte Daniel a arătat că „a doua condiţie a vieţii în Hristos este luarea sau asumarea Crucii": „Crucea are o mulţime de înţelesuri spirituale în Sfânta Scriptură. În Evanghelia de astăzi, Crucea poate însemna recunoașterea propriilor neputinţe sau limite şi asumarea suferinţelor personale. Crucea este adesea o neputinţă sau o neîmplinire, o boală incurabilă, o patimă nevindecată, o tristețe că nu am devenit sau realizat ceea ce ne-am dorit. Foarte adesea, crucea în viaţa omului poate fi şi o copilărie trăită fără părinţi, o viaţă de familie fără copii sau o văduvie pentru toată viaţa. Crucea poate fi şi un handicap, ca urmare a unui accident. Crucea mai poate fi şi o durere prelungită în tot timpul vieţii ca urmare a pierderii unei persoane dragi. În multe feluri, crucea este trăită ca fiind o neputință, o neîmplinire sau o suferință care marchează viața omului. Însă, când Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă pe fiecare "să-și ia crucea ", aceasta înseamnă: Ia, acceptă, poartă neputința ta și urmează-mi Mie! Prezintă-Mi Mie, durerea ta, neputința ta, boala ta, osteneala ta, lupta ta cu tine însuți și cu neputințele tale! Astfel, Hristos voiește să poarte împreună cu noi suferința noastră, ca să umple cu prezența Lui iubitoare, mântuitoare și sfințitoare neîmplinirea noastră apăsătoare. El, Dumnezeu - Doctorul, vrea să intre în viața noastră pentru a ne vindeca de neputințele noastre sufletești și trupești și pentru a ne dărui viața divino-umană a Sa, adică mântuirea. El vrea să ne ajute ca să putem purta Crucea suferinței spre a dobândi bucuria Învierii. El dorește ca necazul, încercarea, neputința sau suferința pe care le avem să nu ne despartă de Dumnezeu, să nu ne înstrăineze de El, ci să le folosim pe toate acestea ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. (...) Părintele Dumitru Stăniloae spune că, duhovniceşte vorbind, crucea este şi dorința sau voința puternică de a respinge ispitele, de a lupta cu păcatul, de a fi statornic în credință și în fapte bune. Cu alte cuvinte, Crucea este aici o suferinţă îndreptată spre biruinţă, o luptă pentru creştere în iubire smerită faţă de Dumnezeu şi de semeni”.  

 

Urmarea lui Hristos prin credință și iubire față de Dumnezeu transformă suferința în speranță  

 

„Numai Hristos Domnul poate transforma crucea noastră în scară către cer, într-o șansă de ridicare spirituală din păcat și suferință, prin puterea Lui lucrătoare și vindecătoare în interiorul suferinței și al neputinței noastre. Hristos Mântuitorul poartă împreună cu noi crucea noastră și o transformă, adică dăruiește sens suferinței noastre ca loc de întâlnire a noastră cu El, Cel Răstignit și Înviat. Astfel, crucea noastră se transformă în lumina sufletului şi în urcuş de înviere, ca sens şi sensibilitate pentru a trăi taina existenţei umane în comuniune de iubire. Când crucea suferinţei este purtată cu credinţă în Dumnezeu şi cu iubire faţă de Dumnezeu suferinţa se uneşte cu speranţa vindecării şi a mântuirii. Chiar dacă cineva care suferă de o boală incurabilă ştie că nu se vindecă el transformă suferinţa în biruinţă prin faptul că rămâne unit cu Hristos şi primeşte mântuirea şi viaţa veşnică. Mântuirea şi viaţa veşnică sunt mai de preţ decât sănătatea trupească şi viaţa lungă pământească. Necazurile toate ne apropie mai mult de Dumnezeu dacă în timpul încercărilor ne rugăm mai mult, ne pocăim mai intens şi săvârşim mai mult bine în jurul nostru. Cei care nu se roagă când trec prin necazuri, prin boală, prin suferinţă şi nu îşi pun nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu ajung adesea la deznădejde. O mulţime de oameni s-au sinucis pentru că nu s-au spovedit ori pentru că nu s-au rugat suficient ori pentru că nu au avut pe cineva aproape ca să se roage pentru ei”, a mai spus Preafericirea Sa.  

 

Ora de Religie învaţă pe oameni să trăiască în iubirea lui Dumnezeu  

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit părinţilor şi copiilor care s-au înscris pentru ora de Religie şi a arătat importanţa acesteia: „Dorim să mulţumim părinţilor şi copiilor care s-au înscris pentru ora de Religie, cu un rezultat foarte frumos. Acum, s-au înscris la ora de Religie mai mulţi copii decât s-au înscris la începutul anului. De ce? Pentru că au înţeles mai bine părinţii cât de importantă şi necesară este ora de Religie care învaţă pe oameni să trăiască în iubirea lui Dumnezeu. Să nu trăiască în uitare de Dumnezeu, ci în iubire de Dumnezeu. Să înţeleagă fiecare că aerul pe care îl respirăm, soarele care ne luminează, apa care ne ajută să păstrăm viaţa şi roadele pământului reprezintă lucrarea iubirii milostive pentru noi. Nu noi am creat cerul şi pământul, apa şi aerul, soarele şi lumina, nici noi, nici părinţii noştri, nici străbunicii noştri, ci sunt date în dar de la Dumnezeu. Atunci, cea mai importantă activitate a omului credincios este recunoştinţa, mulţumirea adusă lui Dumnezeu pentru toate. În Biserica Ortodoxă recunoştinţa se numeşte Sfânta Euharistie. Deci, noi, când săvârşim Sfânta Euharistie săvârşim o lucrare de mulţumire, de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu. Deci, copilaşii învaţă că Dumnezeu îi iubeşte şi răspund la iubire, iar iubirea lui Dumnezeu se arată prin părinţi buni, prin educatori şi învăţători buni, prin profesori buni. Această lucrare a iubirii milostive se face prin mâinile oamenilor”.  

 

La final, Patriarhul României a oferit Mănăstirii Samurcăşeşti ca semn de preţuire şi binecuvântare mai multe cărţi liturgice şi de cult.

 

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2023
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod