
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu ocazia premierii autorilor volumului 1 al lucrării enciclopedice
Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare, Palatul Patriarhiei din București, vineri, 23 mai 2014:
În ziua de 1 septembrie 2009, când Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (460-545), din Scythia Minor,
Părintele erei creștine, la Reședința Patriarhală din București, o comisie formată din istorici bisericești și istorici din cadrul Academiei Române a discutat propunerea pe care Patriarhia a făcut-o privind posibilitatea elaborării unei monografii consacrate
Monahismului ortodox românesc. S-au stabilit atunci temele mari care urmau să fie tratate, precum și numele celor care urmau să le redacteze. S-a propus ca lucrarea să apară în
trei volume distincte și iată că azi, cu ajutorul lui Dumnezeu, după patru ani de muncă intensă a celor implicați, proiectul nostru a devenit realitate prin apariția primului volum al acestei 'trilogii' monografice a monahismului românesc. Volumul este intitulat:
Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent.
În prima parte a volumului I este prezentată succint
istoria monahismului răsăritean, iar parțial și a celui apusean, pentru ca cititorul să-și poată face o imagine veridică asupra modului în care s-a dezvoltat viața monahală în perioada patristică și, ulterior, în cadrul Bisericilor Ortodoxe naționale: greacă, georgiană, bulgară, sârbă, ruso-ucraineană. În a doua parte a primului volum este prezentată
istoria monahismului românesc din perioada daco-romană și până azi în toate 'țările' românești de altădată, precum și o vedere de ansamblu a legilor bisericești sau de stat care au reglementat viața monahală din spațiul românesc.
Volumul al doilea, cu titlul
Contribuții ale monahismului ortodox românesc la nivel național și internațional, va include mai multe studii în care este pusă în lumină
contribuția monahismului românesc la promovarea culturii și artei românești în toate formele lor de manifestare (caligrafierea de manuscrise, tipărirea de carte bisericească, a lucrărilor cu profil istoric, literar sau de alt gen scrise de monahi, dar și arhitectură, pictură, iconografie, broderie, muzică etc.); de asemenea, este prezentat
aportul substanțial al mănăstirilor în opera de asistență socială a Bisericii, precum și rolul unora dintre mănăstiri în lupta de emancipare națională și socială românească. Partea a doua a celui de-al doilea volum, intitulată
Monahismul ortodox românesc ca factor de unitate inter-ortodoxă, se constituie într-o prezentare generală a contribuției românești, mai cu seamă în perioada 'turcocrației', adusă de domnitori, mari boieri, ierarhi și credincioși la susținerea monahismului din alte spații ortodoxe (Muntele Athos, Meteora, Țara Sfântă, Muntele Sinai, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ucraina și Rusia), monahism care n-ar fi putut supraviețui fără acest sprijin frățesc.
Lucrarea de față ne arată clar că monahismul românesc a avut un rol major atât în promovarea culturii și artei românești, cât și în susținerea altor popoare ortodoxe, mai ales a celor aflate sub dominația otomană.
Volumul al treilea va fi un
Dicționar al tuturor mănăstirilor românești existente până azi, precum și al celor care au dispărut în timp.
Publicarea primului volum, cu titlul
Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent, este rodul unei implicări exemplare a comisiei formate din istorici bisericești și istorici din cadrul Academiei Române, care a răspuns cu multă bucurie inițiativei noastre.
Pe această cale, mulțumim tuturor ierarhilor și profesorilor de teologie ai Patriarhiei Române, membrilor și cercetătorilor Academiei Române, celor doi coordonatori generali, Preacucernicului Părinte Preot Profesor Mircea Păcurariu și Domnului Profesor Nicolae Edroiu, membri corespondenți ai Academiei Române, tuturor membrilor Comisiei mixte, care au lucrat cu multă râvnă la împlinirea acestui proiect editorial, nădăjduind ca și la următoarele două volume să ne bucurăm de aceeași contribuție importantă din partea autorilor.
† DANIEL
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE