galerie-foto-2015 > Noiembrie > Proiectul educațional „Alege Școala!” a ajuns la final (24 noiembrie 2015)

Proiectul educațional „Alege Școala!” a ajuns la final (24 noiembrie 2015)

 

 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost prezent, marți, 24 noiembrie 2015, la festivitatea de închidere a Proiectului educațional Alege Școala!. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din București.

 

În cadrul festivității la care a fost prezent și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, au fost prezentate obiectivele și rezultatele acestui proiect educațional demarat de Patriarhia Română.

 

În cuvântul rostit cu această ocazie, intitulat Misiune și slujire prin educație pentru reducerea fenomenului abandonului școlar, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat necesitatea programelor educaționale în rândul copiilor: „Rezultatele proiectului au evidențiat importanța educației religios-morale în adaptarea eficientă a programelor de consiliere și asistență psiho-educațională la particularitățile culturale și socio-economice ale spațiului nostru geografic. Totodată studiile și rapoartele științifice arată că flexibilizarea programelor de tip „a doua șansă”, în care să fie implicate deopotrivă Școala, Familia, Comunitatea și Biserica, reduc considerabil factorii de risc în abandonul școlar și cresc șansele reintegrării copiilor aflați în abandon. Toate acestea arată rolul esențial al colaborării dintre Familie, Școală și Biserică în actul formativ-educațional. Se cunoaște faptul că Biserica, prin parohiile sale, deține cea mai extinsă rețea instituțională din țară putând să contribuie major la implementarea programelor de tipul „a doua șansă”. Și aici rezultatele proiectului arată încă o dată necesitatea unei mai strânse colaborări între preoți, profesori de religie și experți în domeniul psihologiei și al științelor educației”. Cuvântul integral poate fi citit aici.

 

Prezent la eveniment, domnul Romeo Moșoiu, consilierul Ministrului Educației și Cercetării Științifice, a citit mesajul domnului ministru Adrian Curaj. În continuare, Daniela Buzducea, director executiv al Fundaţiei World Vision România, a vorbit despre buna colaborare dintre Patriarhia Română şi Fundația World Vision România în cadrul parteneriatului.

 

Proiectul educațional Alege Școala! a implicat 31.954 de copii cu risc de abandon şcolar sau care au părăsit de timpuriu şcoala în activitățile sale prin care li s‑a dezvoltat motivaţia de a rămâne sau a se întoarce în sistemul educaţional şi li s‑a cultivat dorinţa de a dobândi o educaţie de calitate, ca şansă a unei mai bune integrări socio‑profesionale.

 

 

Galerie foto:

Foto Evenimente
Anul omagial - 2024
Filantropia Bisericii
Hotărâri ale Sfântului Sinod