Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit, astăzi, 20 mai 2015, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Mucenic, Efrem cel Nou.
Slujba de sfinţire a avut loc în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar al Patriarhal, a Preasfinţitului Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, precum şi a membrilor Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc.
La finalul slujbei de sfinţire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus: „Trăim un moment de mare bucurie pentru că Dumnezeu ne-a învrednicit ca prin lucrarea harului Duhului Sfânt să fie sfinţită cu Agheasmă această nouă raclă pentru o parte din moaştele Sfântului Cuvios Mucenic, Efrem cel Nou din Grecia. De la Sfântul Efrem avem o părticică de moaşte deoarece s-au dat moaşte în diferite părţi ale lumii. Aici, Părintele Arhimandrit Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti a primit un fragment din moaştele Sfântului Efrem cel Nou cu adeverinţă de autenticitate şi o parte din ele le-a dăruit Reşedinţei Patriarhale pentru ca atunci când se doreşte să se facă un pelerinaj într-o eparhie sau alta cu moaştele Sfântului Efrem cel Nou să se poată săvârşi”.
În continuare, Patriarhul României a arătat că moaștele Sfântului Efrem cel Nou au fost descoperite de Dumnezeu oamenilor după 500 de ani de la trecerea sa la Domnul, iar descoperirea sfinților într-un anumit moment este o mare taină: „Un sfânt este scos la iveală de Dumnezeu nu ca urmare a ambiţiilor rudelor, prietenilor sau cunoscuţilor, ci ca o lucrare exclusivă a harului lui Dumnezeu. Unii sfinţi au fost canonizaţi la câţiva ani după moartea lor, cum a fost Sfântul Grigorie Palama, iar alţii peste sute de ani. În popor, adesea, s-a păstrat în memoria Bisericii evlavia pentru anumiţi sfinţi, dar momentul în care cineva este proclamat sfânt trebuie lăsat harului lui Dumnezeu care lucrează în mod tainic. Nu ştim de ce pe unii îi descoperă Dumnezeu în mod minunat la sute de ani după moartea lor, iar pe alţii mai devreme. Important este următorul adevăr: indiferent dacă cineva care a fost cu adevărat sfânt a fost canonizat imediat după moarte sau mai târziu peste timp, cine a fost cu adevărat sfânt şi rugător pe pământ va fi pururi rugător şi în ceruri”.
Galerie foto:
